Zece lectii minunate primite de la ingeri

Să ierţi din inimă greşelile celorlalţi pare a fi mai degrabă un deziderat spiritual, nu neapărat unul care ţine de sănătate. Dar iată că cercetătorii ultimelor decenii au pus din ce în ce mai mult în evidenţă faptul că există o legătură foarte mare între gânduri şi emoţii şi starea de sănătate. Cei care nu reuşesc să ierte trăiesc o mulţime de sentimente negative care în timp îi îmbolnăvesc. 1. Iertarea reduce stresul Atunci când eşti foarte supărat pe cineva care ţi-a greşit, petreci multe ore certându-te cu acea persoană în gând. Furia, frustrarea şi alte emoţii de acelaşi tip, însoţesc de regulă aceste dialoguri mentale interminabile. În tot acest timp, muşchii se încordează, presiunea sangvină creşte şi apare o transpiraţie neobişnuită. Hormonii de stres invadează întreg organismul. După cum se ştie, el reprezintă cauza foarte multor boli grave. Dacă reuşeşti să ierţi, te linişteşti şi ai mari şanse ca acele boli să nu mai apară. 2. Scade riscul bolilor de inimă O echipă de medici americani au studiat efectele trădării asupra sănătăţii inimii. Cei care au reuşit să ierte au înregistrat îmbunătăţiri notabile ale presiunii arteriale şi ale frecvenţei cardiace faţă de cei care nu au putut să treacă peste sentimentele negative. Expresia „inimă rănită” nu e doar o metaforă. Suferinţele din dragoste pot să distrugă la propriu inima unui om. Cu inteligenţă poţi face o observaţie simplă: de multe ori, cel care greşeşte nu se sinchiseşte prea mult după aceea. Poate că nici nu-şi dă seama că a greşit. Mai mult se chinuie însă acela care nu reuşeşte să ierte! 3. Relaţiile de cuplu sunt mai fericite Există şi studii care au arătat că femeile care îşi iartă soţii prezintă un risc considerabil scăzut de a dezvolta boli cardiace, dar şi cancerul de sân. Una din cauzele emoţionale majore ale acestui tip de cancer este incapacitatea de a se ierta pe sine şi pe fiinţa iubită. Certurile şi tensiunile dintre îndrăgostiţi sunt un subiect fascinant pentru literatură şi telenovele, însă ele distrug iubirea. În loc să pedalezi la nesfârşit pe: „Da, dar uite ce mi-a făcut” – mai bine găseşte în tine puterea de a te linişti. A ierta nu înseamnă să accepţi greşelile, ci să fii de acord că iubitul tău nu e perfect, cum de altfel nici tu încă nu eşti. 4. Durerile dispar în mod miraculos Un studiu realizat pe un număr restrâns de persoane care prezentau dureri cronice de spate a arătat că practica meditaţiei îndreptată asupra transformării mâniei în compasiune face să scadă aceste dureri, dar şi anxietatea care le însoţea, mai mult decât calmantele obişnuite. Iertarea produce o relaxare care declanşează o invazie de hormoni pozitivi în întregul organism. Artrita cu toate complicaţiile ei are printre cauzele emoţionale incapacitatea de a accepta că ceilalţi sunt diferiţi, şi că în unele situaţii pot acţiona altfel decât ne-am dori noi. 5. Îţi alegi singur fericirea Atunci când reuşeşti să ierţi, devii responsabil pentru propria fericire. Nu mai ai nevoie ca altcineva din afara ta să facă ceva pentru ca tu să fii mulţumit. Un studiu al unor psihoterapeuţi americani arată că cei care şi-au dorit să-i ierte pe cei care le-au greşit au făcut progrese mult mai mari decât cei care nu s-au gândit la asta. Cele mai multe probleme psihologice au la bază o anumită opoziţie faţă de evenimentele vieţii. Însă de multe ori, degeaba vrei să fie altfel nişte lucruri care s-au întâmplat deja sau care nu mai pot fi schimbate. Împăcarea cu situaţia este tot un fel de iertare, şi aduce o mare uşurare. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Cele mai frumoase lectii primite de la ingeri:

1.Traieste in integritate

Ingerii mi-au spus: „Petrece-ti timpul ocupandu-te de activitati care se potrivesc cu cele mai inalte intentii ale tale. Lasa deoparte lucrurile la care intuitia te indeamna sa renunti.

Ingerii m-au indemnat sa-mi ascult inima. M-au asigurat ca voi fi in siguranta, daca refuz munca care nu se potriveste adevaratelor mele intentii. Am descoperit rapid, ca ingerii aveau dreptate!

2.Nu exista decat ACUM

„Esti complet si intreg chiar acum. Nu-ti pune speranta in ceea ce ti-ar putea aduce ziua de maine – asta ar implica ca esti imperfect sau iti lipseste ceva acum – si ca vei fi complet, doar atunci cand ceva exterior va aparea in viata ta in viitor.”

Cand ingerii mi-au spus acestea, mi-am dat seama ca eu traiam pentru viitor. Ma concentram pe ceea ce ziua de maine mi-ar fi putut aduce si nu pe binecuvantarile din prezent. Acum alcatuiesc in gand, o lista a lucrurilor pentru care sunt recunoscatoare in fiecare seara.

3.Conflictul se afla in interiorul mintii tale

„Orice conflict pe care il vezi sau cu care te confrunti in lumea exterioara este o proiectie a egoului tau. In realitate, lumea este in pace si tu iti proiectezi frica de pace asupra lumii. Tu nu vrei sa-ti rezolvi conflictul interior, dar vrei sa-l indepartezi de tine. Asa ca-l proiectezi asupra altor oameni si crezi ca ei sunt cei care iti cauzeaza disconfortul. Ceilalti oameni sunt neutri, tablite goale, pe care tu le colorezi cu propriile semnificatii si definitii. Apoi, reactionezi de parca aceste culori si definitii ar fi reale. Iar, ca urmare, ei te trateaza in felul in care te-ai asteptat, facand profetia sa se auto-indeplineasca.”

In timp ce ingerii imi explicau acestea, mi-am dat seama cat de des i-am permis fricii sa-mi creeze momente dureroase. Dar intotdeauna am avut puterea de a alege gandurile si sentimentele pe care eu le-am atribuit situatiilor.

4.Purifica-ti dieta

„Hrana are o anumita vibratie, iar tu vrei sa vibrezi la fel de inalt si de fin cu frecventa la care aspiri. Hraneste-te cu fructe si legume proaspete, nuci si cereale integrale, deoarece au cele mai inalte frecvente vibrationale. Evita carnea, produsele lactate, alcoolul, zaharul, ciocolata si cofeina, care au cele mai scazute vibratii. Si aminteste-ti ca esenta tuturor alimentelor pe care le mananci te afecteaza mult timp dupa ce mancarea se digera.”

In momentul in care ingerii mi-au spus aceasta, dieta mea era deja destul de sanatoasa. Renuntasem la carne rosie si alba si la alcool. Totusi, mai era loc de imbunatatiri, asa ca am urmat sfaturile si am adoptat o abordare alimentara cunoscuta sub numele Vegan. Imbunatatirea aspectului si a energiei au fost radicale si imediate! In loc sa simt ca-mi lipseste ceva, alegerea unei alimentatii mai sanatoase era usoara si naturala.

5.Nu da pentru a primi

„Renunta la a mai planifica rezultatele pe care le astepti ca urmare a ceea ce daruiesti. Vei primi rezultate, pentru ca ai daruit – aceasta este o lege universala. Dar nu depinde de tine felul in care cauza si efectul vor circula. In plus, daca vei astepta ceva in schimb n-ai oferit in realitate nimic, pentru ca retii darul in constiinta ta, asteptand sa primesti ceva, inainte ca tu sa-l eliberezi complet.”

Inca o data, m-am simtit jenata, in timp ce ingerii vedeau in strafundurile sufletului meu. Stiau ca sunt o persoana generoasa. Totusi, trebuia sa recunosc ca daruiam uneori cu dorinta de a primi ceva in schimb. Cu o incredere totala in ingerii mei, am decis sa renunt la toate legaturile atasate de darurile mele pentru ceilalti. Aproape imediat am inceput sa primesc recompense surprinzatoare, cum ar fi noi propuneri de afaceri si experiente minunate cu prietenii.

Publicitate

6.Petrece timp de unul singur in natura

„Sunetele si mirosurile naturii sunt invizibile, asa ca iti poarta mintea spre taramul invizibil al spiritului, unde lucrurile vibreaza mai inalt si mai rapid decat materia. Exista proprietati vindecatoare, in natura. De asemenea, exista ingeri ai naturii, foarte reali. Le poti cere acestor ingeri ai naturii sa te vindece. A sta in natura te ajuta sa te adaptezi ritmului natural al pamantului si, deoarece sincronizarea si ciclurile fac parte din intreg, tu te vei sincroniza cu ritmul vietii.”

La indemnul ingerilor, m-am indepartat de biroul meu si am inceput sa-mi petrec orele pranzului, afara. Aerul proaspat, razele de soare si parfumul florilor m-au ajutat sa patrund la niveluri mai profunde. Stau afara si ii rog pe ingerii naturii sa ma inconjoare.

7.Detaseaza-te de materie

„Atunci cand esti atasat de materie, in gand, ramai atasat de produsele mintii – si astfel ramai atasat de ego. Nu exista cale de a scapa de aceasta lege.”

Ingerii mei mi-au clarificat ca nu exista nimic rau in lucrurile materiale. Materia e neutra, dupa cum spun ingerii. Ei inteleg ca oamenii au nevoi materiale, cum ar fi mancarea, imbracamintea si adapostul. Dar cand idolatrizam lucrurile materiale – cum ar fi atunci cand ne gandim continuu la bani si posesiuni – ne concentram asupra naturii noastre inferioare si nu asupra sinelui nostru superior.

8. Nu judeca

„Ii judeci pe altii, ca o metoda de a te apara pe tine insuti, pentru a-i tine departe de tine, astfel incat sa nu te apropii de ei si sa te ranesti. Dar ti-am spus ca nu e nevoie sa te gandesti la siguranta ta. Tu esti in siguranta, iar un tipar de gandire dominat de ingrijorare in ceea ce priveste siguranta ta, iti poate aduce exact lucrurile de care te temi.”

Ingerii au explicat ca atragem spre noi lucrurile la care ne gandim – indiferent daca sunt pozitive sau negative. Daca ma gandesc, in mod obsesiv, la pericolul fizic si emotional, creez un climat in care cele mai cumplite temeri se adeveresc. Prin exercitiu, am inceput sa observ momentele in care ii judecam pe ceilalti oameni. Am inceput sa-mi eliberez temerile catre ingeri si am descoperit ca obiceiul de a judeca a disparut treptat.

9. Traiesti acolo unde ti-e focalizata constiinta

„Daca ai un gand lipsit de iubire – de exemplu de orgoliu, invidie sau ingrijorare – simti durere. Tu ESTI constiinta ta si simti efectele locului in care iti este focalizata constiinta. Tu nu-ti doresti durere. Asa ca, alege sa-i incredintezi Luminii, toate gandurile tale neiubitoare.”

La inceput, aceasta lectie a fost dureroasa. Intotdeauna am crezut ca circumstantele din exterior imi influentau fericirea. Si totusi, ingerii insistau ca lucrurile stau invers si ca gandurile mele erau cele care colorau lumea. Ei mi-au spus ca fericirea mea nu era legata de ceea ce aveam, ci de ceea ce gandeam.

10. Slaveste-L pe Creator in toate

„Nu cauta slava pentru tine insuti. In esenta, totusi, atunci cand Il slavesti pe Dumnezeu, tu slavesti acea parte din tine care este una cu Dumnezeu. Prin slavirea Sa, stai departe de starea ta de ego si te centrezi pe constiinta sinelui tau superior.”

La inceput m-am simtit umilta de aceasta lectie, insa ingerii mei mi-au oferit un sprijin, amintindu-mi ca – deoarece sinele meu adevarat este una cu Dumnezeu – imi laudam adevaratul eu, de fiecare data cand Il slaveam pe Dumnezeu

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Spiritualitate
Odată, la uşa unui bătrân înțelept a bătut o tânără şi cu lacrimi în ochi i-a povestit povestea sa: – Nu ştiu cum să trăiesc în continuare – a spus ea cu voce tremurândă. – Toată viața m-am comportat bine cu oamenii, am fost sinceră cu ei, mi-am deschis sufletul… Am făcut doar bine tuturor, fără să aștept ceva în schimb. Am făcut totul gratuit, dar în schimb am primit doar rău și batjocură. Am obosit…spuneți-mi, ce pot să fac? Înțeleptul a ascultat-o cu răbdare și i-a oferit fetei un sfat: – Dezbracă-te goală şi mergi pe străzile orașului – a pus bătrânul calm. – Îmi pare rău, dar nu voi face aceasta! Probabil aţi înnebunit sau e o glumă! Bătrânul atunci s-a sculat, a deschis larg uşa şi i-a pus în faţă o oglindă. – Te simți rușinată să ieși goală în stradă, însă nu şi atunci când mergi prin lume cu sufletul dezgolit, deschis ca această uşă. Le permiți tuturor să intre. Sufletul tău e o oglindă, de aceea noi toţi vedem în alţi oameni propria reflexie. Sufletul lor e plin de răutate şi vicii – exact această imagine o văd când privesc în sufletul tău pur. Lor nu le ajunge forta şi curajul pentru a recunoaște că ești mai bună decât ei. Din păcate aceasta o pot face doar oamenii curajoși. – Ce ar trebui să fac? Cum pot schimba această situație, dacă de mine nu depinde nimic? – a întrebat fata. – O să-ţi arăt ceva. Privește grădina mea. Mulți ani la rând ud aceste flori frumoase, am grijă de ele. Sincer să-ţi spun, n-am văzut niciodată cum îşi desfac bobocii. Tot ce văd – sunt aceste flori înflorite, care mă atrag cu frumusețea şi mirosul lor. Draga mea copilă, învață de la natură. Privește aceste flori şi fă ca ele – deschide-ți sufletul cu atenție, pentru ca oamenii nici să nu observe acest lucru. Deschide-ţi sufletul doar oamenilor buni. Pleacă de la cei care-ţi rup petalele, le aruncă sub picioare şi le calcă. Aceste buruieni încă nu au crescut până la nivelul tău, de aceea nu îi vei putea ajuta cu nimic. Vor vedea în tine doar o reflexie urâtă a lor. În lume există multă murdărie şi răutate. Dar cel ce doreşte, poate rămâne curat…

De ce îi îngăduie Dumnezeu pe oamenii care fac atât de mult rău celorlalţi?

Acum ceva vreme mama îmi spunea într-un anumit context: „Mamă, te întreb şi eu ceva: Dumnezeu nu-i vede pe oamenii ăştia ce fac? Cum îi mai rabdă pământul de atâta răutate?”. Discuţia era despre cineva care ne-a influenţat negativ viaţa şi despre care ştiam că a făcut rău şi altor persoane. O persoană care stătea într-o anumită funcţie de conducere de mult timp, şi care devenea din ce în ce mai severă cu trecerea timpului. Acum două săptămâni am fost la înmormântarea bunicului meu la ţară, şi acolo unul din unchii mei, nedreptăţit de un frate mai mic al său îmi spune: „Claudiu, zi-mi şi mie, aşa scrie în Biblie? Să-ţi baţi joc de fratele tău, să iei tot ce are? Unde e dreptatea? Dumnezeu nu vede toate astea?” Şi eu adesea mi-am pus această întrebare şi uneori mă poticneam şi deznădăjduiam. Oare Dumnezeu doarme? De ce îngăduie ca în mod repetat, ani de zile la rând, un om să facă atât rău altor oameni? De ce nu este pedepsit? De ce nu-i stă nimeni împotrivă? Teoretic înţeleg, că oamenii sunt liberi şi Dumnezeu le-a oferit această libertate şi prin prisma alegerilor pe care le fac vor primi răsplata lor. Dar totuşi, lumea este continuu, secundă de secundă, observată, protejată şi condusă de Dumnezeu, şi totuşi uneori pare că nu intervine deşi ar putea. Astăzi citind capitolul 2 din Epistola către Romani am dat peste următoarele versete: „Pentru aceea, o, omule, oricine-ai fi tu, cel care judeci, eşti fără cuvânt de apărare: fiindcă în ceea ce pe altul îl judeci, pe tine însuţi te osândeşti, căci aceleaşi lucruri le faci şi tu, cel care judeci.” (Rm, 2,1) Să nu mai judecăm, să închidem ochii, oare aste este rezolvarea? Nu!, nu acesta este răspunsul întrebării din titlu, ci versetul care urmează: „Şi noi ştim că judecata lui Dumnezeu este după adevăr faţă de cei care fac unele ca acestea.” (Rm 2,2) Deci, deşi suntem indignaţi de răul din jur totuşi trebuie să conştientizăm două lucruri: Şi noi facem răul pe care-l acuzăm în comportamentul altora. Dumnezeu va judeca drept pe fiecare la momentul potrivit, şi nimeni nu-L poate păcăli. Şi mai este ceva foarte important. Să presupunem că eu aş fi în locul lui Dumnezeu de mâine, şi aş conduce lumea pentru un an de zile. Ce aş face? Aş fi mai tranşant cu răul, l-aş tăia din rădăcină chipurile... Uităm totuşi că măsurile agresive rezolvă pe moment lucrurile, dar constrângerea nu schimbă răul în bine, doar iubirea şi iertarea au această putere. Dumnezeu în conducerea acestei lume nu se foloseşte doar de pedepse şi constrângeri ci se foloseşte şi de multă îngăduinţă şi iertare, răbdând şi aşteptând ca oamenii să conştientizeze răul la un moment dat şi să se schimbe. Dacă eu aş conduce lumea de mâine în locul lui Dumnezeu, cu siguranţă n-aş avea atâta răbdare şi înţelegere pe cât are El cu fiecare om în parte, cunoscându-i orice gând ascuns al inimii. Iată ce spune Sf. Apostol Pavel în continuare: „Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii Lui răbdări?; nu ştii tu că bunătatea lui Dumnezeu te duce la pocăinţă? ” (Rm. 2, 3) Indignarea această a noastră faţă de oamenii răi este şi o consecinţă a slabei noastre puteri de a ierta şi a avea răbdare cu cei ce ne greşesc. De ce îi îngăduie Dumnezeu pe oamenii care fac atât de mult rău celorlalţi? Pentru că are putere să facă asta, pentru că este fără patimă şi răutate, şi nimic din interiorul lui nu-L îndeamnă să se răzbune. Indignarea noastră vine şi din neputinţa de a face ceva pentru a rezolva lucrurile. Dumnezeu văzând răul făcut de ceilalţi are putere să-i anihileze efectele, şi nimic nu-i stă în cale să reaşeze lucrurile la loc într-o secundă. Totuşi răbdarea şi îngăduinţa Lui au un scop pedagogic foarte înţelept, benefic întregii omeniri. Indignarea noastră faţă de faptul că Dumnezeu nu-i pedepseşte pe cei răi este indirect o dispreţuire a bogăţiei bunătăţii Lui, a îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări. IPS Bartolomeu Anania spune comentând acest verset: „Bunătatea lui Dumnezeu nu e o „slăbiciune“ divină, ci şansa oferită omului de a se îndrepta.” Iată ce spune în continuare Sf. Apostol Pavel: „Dar după împietrirea ta şi după inima ta nepocăită îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a descoperirii dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,” (Rm. 2,5) Şi în caz că ne e teamă că Dumnezeu nu ştie ce se întâmplă şi nu răsplăteşte, Pavel spune în continuare: „Care-i va da fiecăruia după faptele lui: viaţa veşnică celor ce prin stăruinţă'n faptă bună caută mărire, cinste şi nestricăciune, dar urgie şi mânie iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci nedreptăţii i se supun:” (Rm. 2, 6-8) Un lucru ar trebui să-l ştim, cei ce fac răul şi nu se pocăiesc, nu doar vor ajunge în iadul chinurilor veşnice ci suportă în inimile lor consecinţele păcatului imediat după ce l-au săvârşit: „necaz şi strâmtorare peste tot sufletul omului care face răul, al iudeului mai întâi, şi al elinului; (Rm. 2, 9) Iar cei ce fac binele, nu doar vor moşteni împărăţia cea pregătită lor de la întemeierea lumii ci vor primi în sufletul lor imediat harul lui Dumnezeu, care aduce bucurie şi multă linişte: „dar mărire, cinste şi pace oricui face binele: iudeului mai întâi, şi elinului.” (Rm. 2,10) Iar în finalul acestui discurs concluzia este clară: „Căci la Dumnezeu nu există părtinire!” (Rm. 2, 11) Adică Dumnezeu nu favorizează pe nimeni, ci este bun şi drept şi vrea ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Pentru a înţelege şi mai bine această discuţie putem reciti pilda cu omul acela care a semănat sămânţă bună în grădina sa iar noaptea vrăjmaşul a venit şi a semănat neghină, iar neghina a crescut şi a început să înnăbuşească sămânţa bună. La propunerea secerătorilor de a smulge neghina, stăpânul refuză argumentând că în felul acesta va risca şi smulgerea roadelor bune. Tâlcuind pilda Mântuitorul Hristos spune că sămânţa bună sunt fii împărăţiei şi sămânţa rea sunt fii diavolului. Convieţuirea lor împreună ar trebuie să fie benefică de ambele părţi, cei răi să ia exemplu de la cei buni şi să se pocăiască, iar cei buni să crească în virtuţi încercaţi fiind în relaţiile cu cei răi. De ce îi îngăduie Dumnezeu pe oamenii care fac atât de mult rău celorlalţi? Pentru că îi iubeşte pe cei răi şi le arată iubire pentru a se pocăi de greşelile lor. Pentru că poate să le dea putere celor buni să treacă peste suferinţele primite de la cei răi. Pentru că Dumnezeu poate scoate şi din cel mai mare rău, un bine şi mai răsunător. Pentru că încurcate sunt căile lui şi cu greu de înţeles şi memorat de către noi. Pentru că numai Hristos are putere să-şi iubească vrăjmaşii... iar noi putem face asemenea doar prin El, prin harul lui Dumnezeu pe care-l primim în dar. (Claudiu, ortodoxiatinerilor.ro) Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!