Atunci când oamenii sunt nemulțumiți unul de celălalt, există două moduri prin care pot exprima acest lucru – printr-un mod toxic (certuri) sau printr-un mod sănătos (comunicare).
O apropiere emoțională sănătoasă se bazează pe înțelegerea că partenerii devin ca niște oglinzi, se reflectă unul pe celălalt. În continuare o să vă spun de ce nu are sens să judecați oglinda și cum să mențineți relațiile lungi și armonioase. Există două motive strâns legate între ele.
Primul motiv pentru care partenerii sunt ca niște oglinzi
Primul motiv pentru care oamenii apropiați devin oglinzi unul pentru celălalt se îndreaptă către copilăria profundă a bărbaților și femeilor. Voi spune o poveste simplă care ilustrează acest motiv.
Un cunoscut de-al meu avea o relație destul de instabilă cu iubita sa. Se despărțeau periodic, apoi se reîntorceau unul la celălalt, dar nu vedeam la ei acel respect reciproc. Când devalorizarea devenea insuportabilă de ambele părți, cuplul se destrăma din nou.
Când am început să discutăm cu acest tânăr despre motivul acestui comportament, s-a dovedit că era obișnuit pentru el încă din copilărie. Tatăl și mama sa se comportau la fel în căsnicie, dar devalorizarea părintească îl afecta și pe copil.
El se obișnuise cu certurile, așa că în mod inconștient a ales o prietenă cu care era ușor să mențină forma cunoscută din copilărie a relațiilor. Totuși, cel mai uimitor lucru era că și prietena sa vedea același model de relații în familia ei.
Deci, primul motiv este că bărbații și femeile se aleg unul pe celălalt pe baza similitudinii durerii emoționale trăite în copilărie, din cauza părinților.
Al doilea motiv pentru care partenerii sunt ca niște oglinzi
Al doilea motiv se trage și el din copilărie, mai exact din perioada preverbală, adică până la 1,5 ani. În acest timp, copilul depinde complet de mama sa și este emoțional unit cu ea ca un întreg. El nu poate distinge emoțiile sale în mod independent și să le numească, nu poate controla reacțiile sale emoționale și adesea manifestă stările emoționale similare cu cele ale mamei sale.
Cu cât copilul crește mai mare, cu atât devine mai independent față de mama sa, devenind o entitate separată. Cu toate acestea, la mulți oameni maturizarea fiziologică nu se potrivește cu cea emoțională și din acest motiv ei rămân emoțional uniți și dependenți de alți oameni, în special de cei apropiați.
Astfel de persoane emoțional imature nu disting emoțiile lor de cele ale altor persoane, așa că le atribuie propriile emoții, sentimente și trăiri partenerilor lor. “De ce te-ai supărat pe mine?” întreabă bărbatul pe femeie. “Nu m-am supărat”, răspunde ea.
Ea poate să nu arate niciun semn de supărare în realitate, dar bărbatul nu poate recunoaște propriile emoții și le atribuie ei, astfel încât el vede propriile emoții în femeie.
“Acest om este agresiv”, spune interlocutorul. Dar de ce altă persoană i se pare agresivă? Pentru că este dificil pentru el să-și recunoască propria agresivitate. Cel mai probabil, cineva i-a impus o credință limitatoare falsă că agresivitatea este întotdeauna dăunătoare și că nu poți fi agresiv.
Dar, în același timp, agresivitatea nu dispare, ci este doar blocată în el însuși și nu este recunoscută. Cealaltă persoană devine oglinda în care se reflectă agresivitatea lui înăbușită și interzisă. În psihologie, acest fenomen se numește proiecție.
Este posibil să rămâi doar o reflecție și să nu schimbi nimic?
O modalitate sigură de a recunoaște propriile emoții și de a le separa de emoțiile altor persoane este inteligența emoțională. Inteligența emoțională dezvoltată este posibilă numai dacă o persoană este separată de alții și nu se amestecă cu ei, chiar dacă există o legătură emoțională, spirituală și fizică extremă.
Cu alte cuvinte, pentru a înceta să vă reflectați unul pe celălalt și pentru a putea să-ți recunoști sentimentele, trebuie să devii o personalitate separată și emoțional matură.
Dar ce faci dacă în copilărie ai simțit multă durere care te-a făcut vulnerabil, sensibil și emoțional instabil, asemănător unui copil mic? Nevoia de a te uni cu o persoană apropiată este un mod de apărare psihologică care te ajută să te simți în siguranță, ca în pântecele matern sau în primele luni de viață.
Relațiile adulte sunt asociate cu o vulnerabilitate crescută, cu imprevizibilitate și cu importanța de a fi o persoană autonomă. Nu toți sunt pregătiți pentru asta.
Cu toate acestea, este important să-ți amintești că satisfacția maximă și plinătatea trăirilor emoționale sunt posibile doar în relații adulte. Poți să te îndrepți spre ele dacă dorești să îmbunătățești calitativ viața împreună.
