Image

Unul dintre motivele nefericirii il reprezinta atasamentul fata de persoanele gresite…

Se spune ca de la iubire la ura nu-i decat un pas. As fi vrut sa fac parte dintre cei care contesta aceasta afirmatie, as fi vrut sa fac parte dintre cei increzatori in puterea dragostei, insa viata mi-a demonstrat adesea ca degeaba incerci sa lipesti cioburile sparte la loc, vasul iubirii care s-a spart nu va mai fi nicidoata la fel … vei vedea tot timpul crapaturile, chiar daca vasul pare intreg.

Intr-o lume ideala, atunci cand cineva iti loveste obrazul, suferi in tacere si intorci – ca un crestin adevarat – si celalalt obraz. Dar ce faci atunci cand cineva iti biciuieste sufletul cu vorbe la care nu te asteptai? Ce faci cand oameni – despre care credeai ca te apreciaza, te iubesc neconditionat, te respecta – iti insala asteptarile si te ranesc prin faptele sau vorbele lor? Ripostezi, te resemnezi, gasesti motive sa mergi mai departe, incerci sa lipesti cioburile relatiei respective sau renunti?

Piatra de temelie a unei relatii – fie ca este de prietenie, de colegialitate, de rudenie sau chiar de iubire – este respectul. Cand doi oameni nu se mai respecta, cand incredearea se erodeaza, se diminueaza treptat, ruptura este inevitabila. Cand respectul este inlocuit de orgoliu, de egoism, de insulte, vorbim, de fapt, de o pseudorelatie.

Teoretic este usor sa renunti la o persoana alaturi de care iti este mai mult rau decat bine, practic… Daca ai pus in balanta ceea ce te face fericit si ceea ce iti provoaca nefericirea intr-o relatie, iar balanta inclina mai mult spre dezamagiri, decizia pare simplu de luat. Cum spui, cum dictezi inimii ca de maine trebuie sa nu mai bata cu atata intensitate pentru un om pe care, odinioara, l-ai strecurat in gandurile, in sufletul tau?

Candva, mi-a fost si mie greu sa pun punct unei relatii. De fapt, ma speria mai mult ce urma dupa acel punct, mi-era teama sa o iau de la capat alaturi de altcineva. Investisem atat de multe sentimente in acea relatie, incat aveam senzatia ca nu voi mai putea iubi vreodata pe cineva atat de intens. Mi-era teama de viitor. Constientizam ca el, cel de atunci, renuntase de mult la mine, la relatia noastra, dar pentru ca nu avea curajul sa spuna ca este timpul sa o luam pe cai diferite, eu ma prefaceam ca nu observ. Dincolo de cortina, eram doi oameni nefericiti.

In afara de (presupusa) iubire, nu ne lega nimic, dar nu aveam curajul sa renunt la cel care deja renuntase la mine. Pentru ca eram doi oameni care mai degraba sufeream unul langa celalalt, existenta noastra se transformase treptat intr-un calvar, iar aparentele nu mai puteau fi salvate.

Si totusi, nu am pus punct relatiei cand clepsidra iubirii s-a golit de sentimente, ci cand mi-am dat seama ca nu mai exista niciun dram de respect intre noi.

Cineva m-a intrebat la un moment dat daca sunt o persoana optimista sau pesimista. N-am stiut ce sa-i raspund…. Sunt unele momente cand ma las doborata de povara necazurilor, dar sunt si momente cand dovedesc ca sunt o persoana puternica, o femeie ce poate sa infrunte greutatile si sa depaseasca obstacolele pe care viata i le pune in cale. Viata m-a invatat un lucru: (ne)fericirea este temporara, depinde in mare masura de alegerile pe care le facem. Si eu, asemenea multor femei, am fost, la un moment dat, precum pasarea Phoenix, am renascut din propria cenusa.

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon