Trăiește frumos! Sfaturi care duc la o viață minunată!

Trăiește frumos! Sfaturi care duc la o viață minunată!

Publicat de Larisa Moldovan pe 10 October 2020 in De SufletDezvoltare PersonalaPersonalitate

10 Sfaturi de viata frumoase:

1). Nu este o ruşine să recunoşti faptul că în viaţa ta persistă haosul şi că ai nevoie de limpezire. Cei care sesizează acest lucru şi iau măsuri din timp sunt acei oameni care de cele mai multe ori descoperă că ei sunt sprijinul de care au avut nevoie.

2). Cu cât înaintezi în viaţă zilele devin din ce în ce mai scurte, anii devin luni și lunile parcă au devenit acum zile. Săptămânile s-au transformat în ore iar tu ai început să dormi din ce în ce mai puţin.

3). Pe parcurs ce creşti realizezi faptul că o casă este o clădire, acasă este un sentiment.

4). Copiii sunt frumoşi şi puri, fă tot ce îţi stă în putere ca lucrurile să rămână astfel.

5). Ceea ce nu accepţi la partenerul tău la început de relaţie, va pune capăt relaţiei mai devreme sau mai târziu.

6). Un act sexual poate strica o relaţie de prietenie de o viaţă.

7). Acceptă sfaturi de viaţă de la bătrânii ale căror vieţi s-au dovedit a fi un eşec. Contrar aparenţelor ei au acumulat o gamă variată de învățături de viaţă. Astfel, sfaturile lor extrase din experienţele lor îţi pot oferi soluţii eficiente la problemele tale.

8). Orice activitate despre care ai realizat că a încetat să îţi mai aducă bucurie și entuziasm te îngroapă treptat, încet şi sigur. Debarasează-te de ea, fă alte lucruri, alege diferit ca să fii fericit.

9). Orice ţi-au spus oamenii că trebuie să faci nu trebuie să faci și orice ai simţit în inima ta ca vrei să faci ar fi bine să faci. Pentru că nu oamenii sunt responsabili pentru fericirea ta, tu eşti autorul şi personajul principal din povestea vieţii tale.

10). Dacă nu eşti convins că cel pe care îl faci este cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, renunţă să îl faci.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!