Tociu si Palade ne explica cum sta treaba in Romania asa cum stiu ei mai bine!

Publicitate

De mult nu am mai ras cu lacirimi…prea tare Tociu si Palade!

Clipul video se regaseste la sfarsitul articolului!

Sa-mi dea Dumnezeu sanatate, tara asta o duce mai bine ca niciodata. Stii cu cine m-am intalnit ca mi-au dat lacrimile acuma:

Cu cine?

Am iesit in piata sa ne explice Doamna Olguta, ministra muncii domnle’; ba pe cuvant de onoare, ba am zis, ori sunt prost eu firas al dracu, ori nu inteleg cum e cu salariile si cu pensiile, abia acum am inteles;

Abia acuma, ca ce ne-a dat in ianuarie si ti-o da prin martie e ce ti-a dat in februarie si ti-o da prin octombrie la sfarsit, ca aia e;

E primul tronson de salarizare prin gura, adica care merge din gura in gura la salariat;

Bai am zis, chiar asa idiot sa nu intelegem, ca am intrat in casa nasule, Doamne firar al dracu de situatie, bine ca am venit repede, intru in casa, soacramea cu cutitu la mana, socramiu sa se spanzure, se uita la Realitatea, bai daca te uiti la Realitatea, tara asta e praf, te omori, bagi cutitul, te tai, iti bati copii, ii arunci de la etaj, bine ca am apucat repede telecomanda si am schimbat pe Antena3.

Acolo ne-am linistit, am inceput sa luam imprumuturi, am zis, ba da-o dracu, asta e tara care ne trebuie, m-ai inteles, si cu pensionarii gata;

Deci sa ma lamuresti, cu salariile, cand le mareste, le-a marit la doctori acuma, da?

La doctori le-a marit-o rau de tot acuma, sunt asistentele, ete asa stau, ti-a marit-o, da si mie, ca asa zic toate;

Si la asistente?

La asistente le da, le da doctorul, cine prinde…in spital nu e asa cum stii matale… in spitale, ti-a marit-o, i-ai si dat-o, nu mai stai!

Publicitate

Ba da la profesori cand le mareste ma?

Nu le mareste, nu nu, ca astea sunt sensibili, le da asa cu taraita, ma intelegi, le da 10 lei la avans si le ia 15 lei la lichidare, ca daca le da multi deodata, astea mor, astea nu au avut niciodata salarii mari, asa au zis ca le face o etapizare pe 20 de ani, adica si mort primesti salariu, intelegi ca aicea e, domnle hai sa nu fim retrogazi si sa-i luam pe astea, mai da-i dracu, Dragnea nu uita ia m-ai da-te aaaa;

Numai putin, stai ca nu am inteles;

Ce?

Deci noua grila de salarizare;

Pai aia e, noua grila e ca aia veche, ca aici nu intelege lumea, ca ei ce dau acuma nu iti iau acuma, ti-o da, dar pe parcurs iti da, nu ia ma, ma nasule, fii atent la mine;

Aici am inteles eu unde e spilul lui Olguta;

Mai si asta le discutati voi in piata?

Da, pai asta in piata, toata lumea vorbeste asta, pai Olguta, pai eu cand o vad pe Olguta, ca e de la mine de la Craiova, cand o vad inalta, mare, asa puternica, smechera, … intalta…

Stai putin, la ce televizor te uiti tu?

La samsungi, la samsung de asta, 80 pe 32….

Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Articole

Este de ajuns să fim noi înşine. Unicitatea este cartea de vizită a fiecăruia şi o putem prezenta în orice moment fără nicio ruşine sau restricţie. Unicitatea este singurul lucru care ne aparţine cu adevărat şi care ne permite să ne bucurăm sincer atunci când suntem aşa cum suntem…

Publicitate

“Dacă nu îți place un lucru, schimbă-l ; dacă nu poți să îl schimbi , schimbă felul în care gândești despre el.” – Mary Engelbreit

Indiferent cum ar arăta viaţa noastră, de cele mai multe ori nu ne suntem de ajuns nouă înşine. Ne simţim de parcă am încheiat un acord pe termen nelimitat cu o profundă şi inevitabilă comparaţie cu cei din jur. În majoritatea cazurilor, afirmaţia “Sunt eu“ nu este de ajuns. Printr-o forţare a firescului fiinţei noastre, această propoziţie cere “îmbunătăţiri”.

Şi, din păcate, adăugăm un nivel superficial din celălalt în noi înşine încât ajungem să ne umplem cu un eu care nu ne aparţine.

Putem observa această traiectorie a eu-ului în toate acţiunile noastre de zi cu zi: fata timidă şi-ar dori să aibă îndrăzneala ce nu o caracterizează, oamenii ocupaţi şi-ar da reputaţia pentru câteva clipe de linişte, părinţii şi-ar fi dorit ca fetiţa ce se află în burtica mamei să fi fost de fapt băiat, avocatul ar fi vrut să aibă curajul de a deveni actor…

Oare nu ne regăsim cu toţii în cele de mai sus?

Oare nu am simţit vreodată că vrem să fim altcineva decât noi înşine?

Oare nu ne-am fi dat rădăcinile la schimb pentru altele mai pure şi mai puţin dureroase?

Oare nu ne-am fi schimbat pielea aceasta obosită şi tristă cu una strălucitoare şi energică?

Oare nu am fi vrut să fim oricine altcineva decât cine suntem în acest moment?

O să răspund eu înainte să o faceţi voi. Am simţit asta de nenumărate ori şi chiar am încercat să-mi prefac eul într-un alt eu. Am vrut să văd cum se simte şi cum îl “prinde” noul rol. Şi mi-am dat seama că pot face schimbări bruşte şi extreme la un nivel superficial fără să mă simt vinovată şi fără să caut explicaţii. Mi-am dat seama că pot juca rolul altcuiva dacă accept această provocare. Însă, în astfel de momente îmi dădeam seama cu adevărat cine sunt eu. Şi nu ştiu cum se face, că a început să-mi placă să fiu eu.

Publicitate

Ne putem preface la nesfârşit că suntem oricine altcineva decât noi înşine, însă cel mai profund strat din ființa noastră ştie cine suntem şi cu siguranţă nu ne va lăsa să dormim liniştiţi dacă vom continua să ne prefacem. Şi poate că în momentele în care atingem extazul de a fi altcineva, oricât de perfectă ar părea imaginea celuilalt, observăm cât de firesc este să fim noi înşine. Cu siguranţă adevăratul eu nu îşi dă voie să fie trădat şi va avea de ales între a se preface în continuare sau în a încerca să se accepte…

Iar această acceptare vine adesea pe nesimţite.

Vine când nu-ţi mai doreşti atât de mult să-i aparţii exteriorului, ci când începi să priveşti în oglindă spre tine însuţi.

Şi vor fi momente în care acea oglindă îţi va arăta cea mai tristă şi cea mai nemulţumită faţă, însă ceva îţi va spune să nu mai renunţi la ea, să nu o mai schimbi cu un chip vesel de plastic, ci să rămâi acolo şi să o priveşti.

Să plângi cu ea şi să accepţi că această tristă şi nemulţumită faţă îţi aparţine şi nu o poţi părăsi.

Tot ce poţi face este să încerci să o iubeşti…măcar un pic…

Ştiţi care este adevărul? Că este de ajuns să fim noi înşine. Că unicitatea este cartea de vizită a fiecăruia şi că o putem prezenta în orice moment fără nicio ruşine sau restricţie. Unicitatea este singurul lucru care ne aparţine cu adevărat şi care ne permite să ne bucurăm sincer atunci când suntem aşa cum suntem…

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet