Toata lumea e buna la dat sfaturi, insa cand vine vorba de ea… atunci nu mai are niciun sfat

"Tot ce înțeleg în viaţă, înțeleg doar pentru că iubesc." Lev Tolstoi Una dintre ”starile” cele mai puternice in psihologia unei fiinte, una dintre sursele de energie ale vietii noastre este ”motivatia”, pe cand inexistenta unei motivatii, inconstienta cu privire la existenta ei sau ignorarea ne dezenergizeaza, ne atrage in trairi deprimante, ne debusoleaza si ne deconecteaza de capacitatile si de calitatile noastre virtuoase. Sa fii constient de motivatia pe care o ai atunci cand faci orice faci, fie ca pregatesti mancarea pentru cei dragi sau vrei sa atingi si sa implinesti un vis, e ca si cum ai crea o autostrada interioara, o lumina puternica in propria-ti constiinta sau ai asigura plinul masinii pentru o calatorie fara griji. Motivatia energizeaza, imprimavareaza mintea, o ascute si o misca intr-un fel creativ, o hraneste cu bucurie si-i stabilizeaza convingerea ca va reusi sa ajunga la implinire. In planul experientei umane, energia inimii noastre devine activa prin motivatie, iar gandurile mintii se limpezesc, se lumineaza, se pozitiveaza, caci la radacina motivatiei e insasi nevoia noastra de sens. Avem mereu nevoie de un sens, de un tel, avem nevoie sa ne vedem in noi insine in viitor si sa regasim prin motivatie combustibilul care ne poate duce pana acolo. Iubirea e o motivatie suprema a vietii; de indata ce vom fi motivati de iubire, de indata ce ne dorim s-o atingem, s-o simtim noi insine, sa ne comportam cu iubire, sa o asternem in fapte si-n ganduri, ne indepartam de emotionalitatea autodistructiva, de prejudecati, de asteptari sterile sau de blocaje, inerente existentei. Daca motivul pentru fiecare actiune a noastra ar fi iubirea neconditionata am atinge stari interioare pe care le cautam azi in lumea materiala, in oamenii din jurul nostru, in cele trecatoare si schimbatoare. Sigur ca fiecare vis si fiecare motiv de a-l atinge sunt daruri interioare pretioase! Sa ai un motiv frumos si bun pentru tot ce faci te opreste de la rau, te impidica sa urasti, sa iei ceva cu forta, sa si sa lovesti. E si aici, intr-o asemenea motivatie, surasul bonom si plin de pace al iubirii, fie ca stim sau nu stim. De altfel, motivatia e pozitiva in esenta ei, cu toate ca multi, foarte multi oameni cunosc distructivitatea motivatiei negative si consecintele ei. De exemplu, motivat de dragostea pentru femeia pe care o iubeste, un barbat gelos o poate lovi sau chiar mai rau. Un om motivat de dorinta de a se imbogati, fura. Un altul, motivat de nevoia de a actiona in numele unui principiu, actioneaza imoral si produce daune psihologice sau materiale unui concurent sau unui amic. Motivatia poate fi uneori ca lupul imbracat in blana de oaie, dar expresia materializata a motivatiei negative e insasi consecinta ei distructiva. Iubirea e o cale, e o alegere grea, dar una care ne poate duce la un nivel de constiinta, intelegere, toleranta, rabdare si intelepciune pe care nu le putem imagina in afara practicii. Noi vorbim cu totii despre iubire, pare ca stim multe despre ea, dar – a o cunoaste in expresia ei de camp al constiintei, de prezenta puternica si traire – e ceva ce exista, practicand-o ca motivatie pentru toate actiunile, gandurile si experientele noastre, fara exceptie. Iubirea e chiar ”mielul” sau manifestarea lui Hristos in noi, dar – pentru a o atinge, pentru a ajunge la ea – avem nevoie sa ne confruntam cu manifestarile opuse, pastrand iubirea si intelegerea cauzei lor. Un om motivat de iubire va constata curand ca oamenii tind sa interpreteze un zambet, simpla bunavointa sau bunatatea altei persoane drept ...”seductie”, ”interes”. Aceste manifestari ale rezistentei la iubire sunt doar dezvaluiri ale fricii de iubire ce ne populeaza vietile. Multi oameni se simt enervati si resping iubirea din pricina posesivitatii si a geloziei lor, a neancrederii si a neantelegerii. Totusi, aceasta-i motivatia ce ne poate purta catre evolutie si bucurie interioara, caci practicand, ajungem sa gatim cu dragoste, sa spalam dusumeaua cu bucuria ca cei din jurul nostru vor beneficia de munca noastra, sa imbratisam pe cineva cu dragoste dezinteresata si sa traim in inima noastra cu sentimentul ca tot ce facem e bine si serveste binelui tuturor. de Maria Timuc
Publicitate

“Viața înseamnă acceptarea încercărilor care apar pe parcurs, alegerea de a merge mai departe și de a te bucura de călătorie.” – Roy T. Bennett

“Traiau, odata, intr-un sat niste oameni care erau mereu nemultumiti ba de una, ba de alta. Se certau intruna si tot dadeau vina unul pe altul pentru orice necaz li se intampla. Degeaba le dadea sfaturi bune o batrana vestita pentru intelepciunea sa, satenii maimult se razboiau intre ei in timp ce relele se tot adunau in casele lor.

Intr-o seara, acestia au vazut-o pe batrana in mijlocul drumului din fata casei, aplecata sa caute ceva. Au intrebat-o ce face acolo. Batrana le-a spus ca si-a pierdut acul. Atunci, saritori, toti s-au pus in genunchi si au inceput sa caute de zor. Dupa o vreme, unul dintre ei i-a spus:

-Se lasa seara, in curand nu vom vedea deloc, poti sa ne spui mai clar unde ti-ai pierdut acul?

-L-am pierdut in casa. raspunse batrana.

– Esti smintita! ii raspunse omul. Ai pierdut acul in casa si vrei sa-l gasesti afara?

Linistita, batrana ii raspunse:

– Il caut afara pentru ca aici este lumina. In casa este intuneric.

Cineva interveni:

– Totusi, gandeste-te, chiar daca ai lumina afara, cum poti gasi acul daca nu l-ai pierdut aici? Cel mai bun lucru ar fi sa ducem o lampa in casa sis a cautam acul acolo unde l-ai pierdut.

Batrana incepu sa rada:

– Cat de inteligenti sunteti atunci cand este vorba de lucruri simple. Cand va veti folosi aceasta inteligenta pentru a intelege ce se
intampla cu vietile voastre? V-am vazut mereu cautand in exterior explicatii pentru necazurile voastre cand, sunt sigura, din propria experienta, ca ar fi trebuit sa cautati in casele voastre radacinile nefericirii voastre. De ce cautati pacea in lucrurile exterioare? Acolo ati pierdut-o oare?…”

Publicitate

De fiecare data cand ni se intampla ceva, de obicei rau, tindem sa dam vina pe cineva. De fiecare data, altcineva este de vina pentru ce ni se intampla noua. Cine e de vina? Parintii, ca ne-au nascut? Dumnezeu, despre care intotdeauna avem impresia ca ne lasa la greu cand nu gasim calea dreapta? Soarta sau destinul, pentru ca nu putem schimba ce ne e scris?

Pe societate, fiindca ne da in fiecare zi un motiv in plus? Ca e soare afara sau ninge? Ca e marti 13? Sau intotdeaua trebuie sa existe un tap ispasitor tocmai fiindca e prea greu sa ne asumam propriile greseli, propriile decizii, propria viata, pentru ca e prea greu sa ne acceptam pe noi insine?

Viata este o serie de alegeri, mai bune sau mai proaste. Alegeri care nu sunt nimic altceva decat rezultatul deciziilor noastre. Absolut tot ceea ce ni se intampla este generat de propriile decizii, decizii luate in trecut care insa isi au de cele mai multe ori efectele in prezent. Fiinca uitarea este un fapt esential al vietii noastre, tindem sa omitem, voit sau involuntar, anumite detalii ale vietii noastre trecute si ne trezim pe buze cu o intrebare care, aparent, este fara raspuns: de ce? Exact. De ce? Cine e vinovatul?

Chiar daca asa ar fi mai comod, tara nu este de vina pentru ceea ce ni se intampla in fiecare zi, familia nu este responsabila pentru unde ne aflam acum. Noi suntem singurii responsabili pentru unde am ajuns, ce viata avem, cine suntem.

Este greu sa admitem ca nimic nu e intamplator in viata, nimic nu este scris, nu suntem chiar papusi puse sa suportam tot ce ne rezerva viata. Este greu sa recunoastem ca ceea ce ni se intampla nu e accident de munca, ci rezultatul a ceea ce suntem. Iar daca ne e frica sa luam decizii inseamna ce ne e frica sa traim. Ar fi pacat sa irosim o viata fiindca ne e frica sa traiam. Facem greseli, deci existam!

Publicitate
Alte Articole
Pilde