In ciuda activitatii de pe Internet, conectarea live este din ce in ce mai problematica. Pe acest fond, singuratatea a devenit epidemica, a devenit o adevarata problema de siguranta publica.
In ultimii ani am cunoscut o sumedenie de oameni singuri. Toti, fara exceptie, spuneau ca se simt foarte bine asa. In cazul femeilor cu care am intrat in contact si cu care am incercat sa construiesc relatii, pot sa va spun cu mana pe inima, fara nicio exagerare – nu le era deloc bine ‘asa’.
‘Mi-e bine asa’ era doar o scuza. Persoanele astea se aflau intr-o negare puternica a unei dorinte firesti – cea de conectare, de intimitate. Motivele erau lesne de inteles – suferintele produse de anumite alegeri gresite de viata. Asa se intampla mereu – si in cazul barbatilor si in cazul femeilor.
Uneori imbratisam singuratatea fara sa realizam efectele nocive pe care le poate avea asupra noastra. Si va rog sa nu imi serviti pilula cu ‘singuratatea e buna pentru ca te ajuta sa te cunosti’. Asta o poti face doar cu ajutor specializat.
In general, atunci cand ramai singur, treci prin toate etapele de doliu si, de foarte multe ori, te cam blochezi la negare, adica nu mai ajungi la constientizare si revenire. Ramai blocat acolo! Si te minti! Am fost acolo, asa ca scuzele nu tin!
Singuratatea poate fi o varianta buna doar atunci cand ai nevoie de timp sa te aduni. Atunci cand deja ti-ai facut curatenie in suflet si viata si te-ai adunat, nu prea ai motive sa ramai singur/a. Sigur, nu spune nimeni ca trebuie sa intri in orice relatie. Insa atunci cand te cunosti, incepi sa afli ceea ce vrei si apare si persoana care se potriveste. Daca esti deschis/a!
Daca stai in negare, persoana aia nu apare. Poti sa faci tumbe – esti blocat/a. Partea naspa este ca atunci cand ne aflam in negare, ne izolam complet de ceilalti. Nu mai avem chef sa iesim, nu mai avem chef sa vorbim cu nimeni. Picam intr-o gaura de aia urata.
Or aici intervin problemele actuale – prea multa lume ramane scufundata in acel hau. ‘Conectarea este un adevarat nutrient al dezvoltarii umane’, spune psihologul Michael Bader. Asa este, suntem animale sociale. In singuratate chiar nu ne descurcam foarte bine. Nu pe termen lung.
Din pacate, foarte multi oameni se simt singuri sau chiar sunt singuri.
Potrivit unui studiu american recent, un sfert dintre persoanele intervievate au declarat ca nu au cu cine sa vorbeasca despre problemele sau realizarile lor. Michael Bader sustine ca daca excluzi familia din aceasta ecuatie, procentul creste la 50%, iar daca ridici stacheta de varsta, el devine dramatic.
Oamenii singuri prezinta un risc dublu de deces prematur; rata mortalitatii persoanelor singure fiind comparabila cu cea a deceselor din cauza fumatului. In plus, singuratatea este de doua ori mai periculoasa ca obezitatea. Iar asta se intampla tocmai din cauza acelui hau care inseamna lipsa de speranta, ganduri negre etc…
Or, potrivit studiilor, acest hau poate genera consum crescut de alcool/ droguri, dar si sinucidere, mai ales pe segmentul de varsta 45-54 de ani. Oamenii au nevoie de intimitate, de conectare cu alti oameni, de interactiune, de iubire. Altfel sunt nesiguri si, in multe cazuri, dezvolta o puternica ura de sine
Asa cum spune si Bader, din pacate, oamenii redevin uniti doar la dezastre. In rest, sunt cat se poate de dezbinati, fiind prizonierii acestui ‘individualism competitiv care promoveaza sloganul fiecare pentru el’. Eu am mai scris despre singuratate, zilnic vorbesc cu oameni singuri (unii chiar singuri in relatiile lor) si nu e deloc de joaca.
Drept urmare, sunt de acord cu psihologul american, care spune ca ‘trebuie sa privim singuratatea ca pe o amenintare la adresa sanatatii publice, ca pe o amenintare la adresa structurii societatii in care traim si sa incercam sa o vindecam in cele mai sanatoase moduri posibile’.
de Andrei Vulpescu
