Scrie povești frumoase. Atât vei lua cu tine… o poveste cu talc ce te va lasa fara cuvinte
Vorbele unei femei de 100 de ani care ar dori sa-i impartaseasca din experienta ei de viata tinerei de 20 de ani care a fost au facut ocolul internetului.
Este o poveste incredibila ce te va lasa fara cuvinte. Cel mai important sfat pe care si l-ar fi dat a fost o uriasa surprinza.”Am aproape 100 de ani, îmi aștept sfârșitul și încă mă gândesc la începuturi.
Sunt lucruri despre care trebuie să-ți spun…
Oare m-ai asculta dacă ți-aș povesti cât de repede trece timpul?
Tu nu îți poți imagina la vârsta ta cum se scurge, cum alearga, cum ne lasă în urmă cu trupul sfâșiat și sufletul încărcat.
Totuși îți voi spune că te vei trezi într-o zi și vei afla că viața s-a scurs, a gonit pe lângă tine cu o viteză imposibilă și nemiloasă.
Momentele cele mai intense îți vor părea ieri întâmplate și vei simți că nimic n-a șters durerea și plăcerea, gustul si mirosul, sunetul sau imaginea, intensitatea neînchipuită a dragostei și exaltarea fericirii, regretul pasiunilor neîmpărtășite, ori neexprimate, ori nerezolvate, bucuria momentelor unice, sentimentul că viața e atât de lungă și că poți face atât de mult.
E adevărat, când ai 10-15-25-40 de ani, viața îți pare o lungă și grea călătorie. Acum, aproape de 100 de ani, îți spun că viața este o scurtă călătorie care ar trebui și este atât de simplu să fie minunată…În viziunea unora, poate că ar trebui să eman înțelepciune prin toți porii, însă ce pot să spun acum este că îmbătrânești și îți dai seama că nu există răspunsuri, ci doar povești…
Uită de întrebări, uita de frustrări, uita de tot ce-i rău și scrie povești frumoase. Atât vei lua cu tine…”
Daca ti-a placut, distribuie 🙂
Te duci, copilărie…
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil,
Aş da orice pe lume să redevin copil.
—–
Zburdam prin curtea plină cu raţe şi găini
Trăiau pe-atunci părinţii şi rude şi vecini,
Mi le-ai luat pe toate şi-o lacrimă îmi storci,
Te duci, copilărie, şi nu te mai întorci.
—–
Nu mai există basme, nici eu nu mai exist,
Balaurul e şmecher, iar Făt Frumos e trist,
S-au inventat claxoane, adio zurgălăi,
Te duci, copilărie, cu toţi eroii tăi.
—–
Un prof ce ne-nvăţase cum să plantăm stejari,
A defrişat pădurea vânzând-o pe dolari,
Cu cat urcăm în vârstă ne suntem mai străini,
Te duci, copilărie, şi devenim haini.
—–
Bunica şi bunicul ce mă-nveleau cântând,
Sunt două cruci de piatră şi tac pe sub pământ,
Şi mai era şi crângul, şi-un râu şi nişte tei,
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei.
—–
Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea,
Fugeau din boltă norii şi soarele zâmbea,
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera,
Te duci, copilărie, cu fericirea mea.
—–
Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc,
Iar după bătălie mergeam să bem un suc,
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi,
Te duci, copilărie, şi devenim mai răi.
—–
Mă zgâriam pe braţe urcând în corcoduş,
Iar cel mai bun prieten era un căţeluş,
Eram atât de veseli fugind prin porumbişti,
Te duci, copilărie, şi devenim mai trişti.
—–
Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus,
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus,
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili,
Te duci, copilărie, şi devenim fragili.
R. Pietreanu
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
