“Femeia a fost facuta din coasta… nu din picior ca sa fie calcata, nu din cap ca sa fie superioara, ci dintr-o parte ca sa fie egala; de sub mana ca sa fie protejata si de langa inima ca sa fie iubita!”
Dominarea, de cateva veacuri, a rationalismului a produs o cultura centrata pe raportarea cerebrala, exterioara, seaca, uscata, lipsita de continut, si la Dumnezeu, ca si la omul de langa noi, precum si la omenirea intreaga. Femeile cad mai greu victime acestui risc. Raman mai sufletiste, mai vii, se raporteaza la Dumnezeu si la lumea inconjuratoare mai mult cu inima.
In casa, de asemenea, femeile sunt cele care tin candela aprinsa, la propriu si la figurat, urmand mironositelor femei. Pentru mine, imaginea bunicii mele, apoi a mamei mele si, acum, a sotiei mele, aprinzand candela in fiecare zi, o viata intreaga, este un gest de o consecventa, de un atasament, de o fidelitate greu de egalat. Ca preot, recomand tinerelor sotii, care devin stapane ale casei sotului si copiilor sai, sa tina cu multa ravna de aceasta randuiala. Sa aprinda zilnic candela in casa. Primul lucru pe care trebuie sa-l faca femeia, cand se trezeste dimineata, este sa aprinda candela.
Cand va aprinde candela, se va raporta imediat la Dumnezeu, va face si o cruce si, eventual, o scurta rugaciune pentru sot, pentru copii si pentru cei din jur. Incepe, astfel, ziua cu binecuvantare, incepe ziua cu gandul la Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu ramane dator! Binecuvantarea Lui se va revarsa asupra intregii case si familii. Zona aceasta de asezare duhovniceasca statornica este cea mai roditoare.
Acest lucru il recomand cu insistenta femeilor cu educatie, cu profesiuni dintre cele mai pretentioase… Le ajuta mult sa lupte impotriva tentatiei de a exila pe Dumnezeu in zona speculatiei teoretice. Celor care vin sa se spovedeasca inainte de Cununie le dau canon, intre altele, sotului sa cumpere o candela de argint, pretioasa, iar sotiei sa aprinda candela in fiecare zi dimineata, sau macar duminica si in zilele de sarbatoare. Gestul acesta, repetat zilnic, este un gest intemeietor, o aseaza pe femeie intr-o relatie de fidelitate cu Dumnezeu, la care Dumnezeu, cum spuneam, nu va intarzia sa raspunda.
Cine se indoieste, poate verifica adevarul celor spuse de mine facand experimentul. Este o asezare fireasca intr-o relatie, o asezare completa, care presupune nu numai gandul, ci si manifestarea gandului, nu numai credinta, ci si manifestarea credintei. Este o mergere spre intalnirea concreta cu Dumnezeu. Este ca si cum I-ai da binete lui Dumnezeu, dimineata cand te scoli: „Doamne, unde esti? Aici esti? Iata sunt si eu aici! Buna dimineata! Ma rog sa ma binecuvantezi pe mine si toata casa mea! Eu ca semn Iti aprind aceasta candela!“
Extas din Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Editura Bizantina, Anul 2010
“Invatam fetele sa se faca mici, cat mai mici. Le spunem: ‘Poti avea ambitii, dar nu prea mari. Poti sa iti doresti sa fii o persoana de succes, dar nu prea de succes. Altfel ii vei indeparta pe barbati.’ Pentru ca sunt femeie, oamenii cred ca scopul meu este casatoria. Se asteapta de la mine sa iau decizii intotdeauna cu gandul ca mariajul este cel mai important lucru. Sigur, casatoria poate fi o sursa de iubire, fericire si suport reciproc, dar de ce le invatam pe fete sa aspire la acest lucru, dar pe baietii nu?” – Chimamanda Ngozi Adichie, scriitoare
