“In cele din urma, cand pleci de pe aceasta lume nu iei nimic cu tine.”
Fiecare dintre noi se gandeste destul de des la nedreptatile din aceasta lume. Iti deschizi sufletul unui om, iar el drept raspuns iti intoarce spatele sau, si mai rau, te tradeaza… De ce atunci cand facem o fapta buna, ea nu este pretuita si, pe langa aceasta, ne pomenim cu multe barfe starnite impotriva noastra?
Oamenii parca inchid ochii la faptele bune si pur si simplu le ignora. De ce pentru dorinta sincera de a ajuta, suntem scuipati in fata? Oare am meritat asa ceva? La ce se rezuma problema: la noi sau la cei din jur? Mai trebuie sa savarsim fapte bune? Se merita? Acum putem respira linistiti – aceasta pilda va raspunde la chinuitoarea noastra intrebare. Cat este de inteleapta si adevarata!
Intr-o zi, la usa unui batran intelept, a batut o tanara necunoscuta care, inecandu-se in lacrimi, i-a povestit acestuia povestea sa.
”Nu stiu cum sa traiesc mai departe…” – a spus ea cu glas tremurand. ”Toata viata m-am comportat cu oamenii asa cum as fi vrut ca ei sa se comporte cu mine. Eram cu ei sincera si cu sufletul deschis… Incercam sa-i ajut dupa puterile mele, fara sa astept ceva in schimb. Ii ajutam cu ce puteam. Eu, intr-adevar, faceam totul neconditionat, iar, in schimb, primeam doar rautate si ironie. Ma doare enorm si pur si simplu am obosit… Va implor, spuneti-mi ce sa fac?”
Inteleptul a ascultat-o rabdator si apoi i-a dat un sfat:
”Dezbraca-te si plimba-te goala pe strazile orasului” – a spus el linistit.
”Ma iertati, dar eu inca n-am decazut intr-atat… Probabil ati innebunit sau glumiti! Daca voi face asa ceva, nu stiu ce pot astepta de la trecatori… Te pomenesti ca cineva ma va dezonora sau isi va bate joc de mine…”
Inteleptul s-a ridicat brusc, a deschis usa si a pus pe masa o oglinda.
”Iti este rusine sa iesi dezbracata afara, dar, dintr-un oarecare motiv, nu te sfiesti sa umbli prin lume cu sufletul dezgolit, deschis larg ca aceasta usa. Le permiti tuturor sa-ti patrunda in suflet. Sufletul este o oglinda si din aceasta cauza ne putem observa pe noi insine in sufletul altor oameni. Sufletul lor este plin de rautate si patimi – anume o astfel de imagine ei vad in sufletul tau curat. Ei nu sunt destul de puternici si nu au suficient curaj pentru a recunoaste ca esti mai buna ca ei si pentru a incerca sa se schimbe. Din pacate, aceasta este soarta celor cu adevarat curajosi…”
”Ce sa fac atunci? Cum pot schimba aceasta situatie daca nimic nu depinde de mine?” – a intrebat ea.
”Vino cu mine. Vreau sa-ti arat ceva… Priveste, aceasta este gradina mea. De multi ani ud aceste flori de o frumusete nemaivazuta si am grija de ele. Sincer sa fiu, n-am vazut niciodata cum infloresc bobocii lor. Mi-a fost dat sa le gasesc deja inflorite, cu frumusetea lor atragatoare si mireasma imbatatoare. Copile, invata de la natura. Priveste aceste flori minunate si fa precum ele – deschide-ti atent sufletul in fata oamenilor, in asa fel incat ei sa nu observe acest lucru. Deschide-ti sufletul doar oamenilor buni. Fugi de cei care iti rup petalele si le calca in picioare. Aceste buruieni inca mai au de invatat ca sa ajunga la acelasi nivel cu tine si de aceea tu nu ai cum sa-i ajuti. Tot ce vor vedea la tine este oglindirea lor pocita.”
In lume exista multa murdarie si rautate. Dar cel ce doreste, poate ramane curat… Fii sincer si cinstit inaintea ta si inaintea celorlalti. Totusi retine: nu merita sa arunci perle la porci. Nu va fi de folos nici lor, nici tie.
“Cosmarurile pot deveni realitate la fel de repede precum visele daca lasi ca temerile sa iti ghideze viata.”
