Cele mai importante lucruri pe care ar trebui sa le invete o fata de la mama ei pana la maturitate

Cele mai importante lucruri pe care ar trebui sa le invete o fata de la mama ei pana la maturitate

Publicat de Larisa Moldovan pe 11 May 2018 in De Suflet

Relaţia dintre mamă şi fiică este una dintre cele mai frumoase posibil. Nu există suficient de multe lucruri pe care le poţi spune despre o mamă, despre misiunea ei de a fi iubitoare, protectivă şi de a fi responsabilă de viaţa copilului său. Chiar dacă nu fiecare zi este perfectă şi părinţii sunt supuşi greşelilor, există modalităţi prin care poţi să fii mamă de care copilul tău are nevoie şi astfel, să devină un adult echilibrat.

Pe măsură ce copiii cresc, se spune mai ales despre fetiţe că încep să semene din ce în ce mai mult cu mamele lor. Unele persoane o spun în sens negativ, însă acesta ar trebui să fie un compliment, iar mama să-i ofere fiicei cel mai bun exemplu după care să se ghideze. Exemplul personal este cea mai eficientă şi corectă metodă de a educa un copil.

Este important să nu aştepţi vârsta adolescenţei pentru a discuta cu fiica ta aspecte importante ale vieţii, fie că este vorba despre sentimente, sănătate sau comportamentul în societate. Aşa cum şi ţie îţi place să ştii ce te aşteaptă, să fii pregătită pentru diverse situaţii, pentru copil, care descoperă în fiecare zi lucruri noi, este cu atât mai important să fie pregătit, să înţeleagă lumea în care trăieşte.

Acestea sunt unele dintre cele mai importante lucruri pe care fiica trebuie să le înveţe de la mamă:

Te iubesc necondiționat – Sentimentul că este iubită este cel mai important pentru fiica ta, dincolo de eforturile pe care le faci ca şi părinte. Iubirea ta nu trebuie să fie condiţionată sau afişată sub formă de recompensă. Chiar şi atunci când copilul greşeşte, trebuie să ştie că deşi este pedepsit, iar părintele este supărat pe situaţia respectivă, asta nu înseamnă că îl iubeşte mai puţin. La polul opus, nu trebuie să-i spui fiicei tale cât de mult o iubeşti doar când are parte de o reuşită, ci mai ales când nu îi reuşeşte ceva. Astfel, va avea cu adevărat percepţia că este iubită necondiţionat şi foarte important, că este firesc să nu reuşeşti în tot ceea ce vrei să faci.

Este normal ca al tău corp să se schimbe – Schimbările hormonale care determină modificările fizice şi emoţionale sunt aspecte despre care o mamă trebuie să se documenteze, pentru a îi putea explica fiicei ce urmează să se întâmple. Nu subestima importanţa acestor discuţii, chiar dacă modificările corpului ţi se par naturale şi nu se produc brusc.

Spune NU drogurilor – Nu trebuie să aştepţi până la vârsta adolescenţei, când fiica ta începe să-şi dorească să meargă cu prietenii la petreceri, pentru a-i vorbi despre droguri. De asemenea, replicile ca “stai departe de droguri”, “drogurile sunt periculoase” nu sunt suficiente pentru ca fiica ta să înţeleagă care este realul pericol. Dacă îi explici ce înseamnă drogurile, care sunt repercursiunile fizice, psihice, sociale, fiica ta va putea înţelege, chiar dacă are mai puţin de 10 ani. Astfel, îi dai şansa şi să pună întrebări şi să-şi satisfacă anumite curiozităţi, implicit să se ferească de acest pericol.

Ești egală cu mine – Chiar dacă fiica ta are mai puţin de 18 ani, nu o subestima! Copiii au o capacitate foarte mare de a asimila informaţii şi de a înţelege viaţa. Prin urmare, asigură-te că ai discuţii mai profunde împreună cu fiica ta, în care îi explici cum funcţionează viaţa, care sunt valorile morale după care este bine să se ghideze sau pur şi simplu să povestiţi diverse situaţii în care îi explici cum este bine să reacţioneze.

Fii recunoscătoare – Nu trebuie să şantajezi copilul cu lucrurile pe care i le oferi, nici să-l faci să se simtă vinovat că el le are şi alţi copii nu. În schimb, îţi poţi învăţa fiica importanţa modestiei în gândire. Este esenţial să fie recunoscătoare pentru tot ceea ce are şi că nu toţi oamenii trăiesc la fel. Copilul nu trebuie protejat total de realitatea din afara casei. Poţi merge împreună cu fiica ta într-un sat în care oamenii au cu totul alt nivel de trai, îi poţi arăta documentare, cu condiţia de a fi unele potrivite vârstei. Astfel, o pregăteşti pentru viaţă, o ajuţi să fie o persoană altruistă care are capacitatea de a dărui din suflet celor mai puţin favorizaţi.

Banii nu se câştigă uşor – Este destul de dificil pentru părinţi să spună “nu” copilului, mai ales atunci când acesta îşi doreşte foarte mult ceva. Trebuie însă să înţelegi că “acum nu avem bani pentru asta” este o replică pe care i-o poţi da copilului tău fără teama că îl traumatizezi. Copilul poate înţelege că părinţii merg la serviciu pentru a câştiga bani, că acei bani nu se câştigă cu puţin efort şi că ei sunt suficienţi pentru anumite lucruri. Dacă faci eforturi exagerate pentru anumite achiziţii, copilul nu va înţelege cât de greu se câştigă banii şi care este valoarea lor.
bani

Îngrijește-te – Chiar dacă nu este vorba încă despre machiaj şi pantofi cu toc, fiica ta trebuie să înţeleagă cât de importantă este igiena personală şi aspectul îngrijit, indiferent de zi.

Așteaptă-te la dezamăgiri – Mulţi părinţi le spun copiilor “ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, nefiind total eronat. Totuşi, mulţi copii capătă convingerea că dacă ei au un comportament frumos faţă de ceilalţi, şi aceştia se vor purta la fel. Când răspunsul nu este acelaşi, va apărea frustrarea şi tristeţea. De aceea, este important să-i explici fiicei tale că oamenii sunt diferiţi, au parte de educaţii diferite şi că nu va avea parte de fiecare dată de relaţiile pe care şi le doreşte. Cu toate acestea, poate înţelege că reacţiile negative ale celorlalţi nu trebuie să fie o scuză pentru propriul comportament neadecvat.

Viaţa este frumoasă, dar nu este deloc ușoară – Copilăria este cea mai frumoasă amintire a unei persoane, iar faptul ca încă eşti inocent şi naiv în acea perioadă este un adevărat dar, însă până într-un punct. Dacă vrei ca fiica ta să devină o adolescentă şi un adult echilibrat, nu trebuie să o fereşti de realitate sau să i-o prezinţi cosmetizată, altfel decât este. Socul confruntării cu realitatea va fi mult mai mare în acest caz. Prin urmare, explică-i că, în ciuda faptului că viaţa este frumoasă şi poate fi trăită la maximum, asta nu înseamnă că nu este dificilă. Explică-i care sunt impedimentele cu care se poate confrunta şi ajut-o să-şi dezvolte spiritul de luptătoare, care îi va fi atât de folositor mai târziu.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!