Cateva sfaturi de la batrani, care merita sa le citesti si sa le spui si prietenilor tai

Publicitate

Mai mulţi oameni de peste 60 de ani au fost întrebaţi următorul lucru: ”Ce sfat ai da celor care au jumătate din anii tăi?”. Cu toate că întrebarea ar putea părea simplă, răspunsurile ar putea să vă surprindă.

1.Oamenii spun mereu ”Ai grijă să îţi alegi un loc de muncă la care faci ce îţi place”, însă acesta nu este cel mai bun sfat. Jobul potrivit este cel pe care îl iubeşti în unele zile, îl tolerezi de cele mai mult ori şi care îţi permite să-ţi plăteşti facturile. Aproape nimeni nu are un loc de muncă care să-i placă în fiecare zi.

2. Anii trec foarte repede. Nu te căsători foarte tânăr. Trăieşte-ţi viaţa. Mergi în multe locuri. Trăieşte-ţi viaţa. Fă-ţi bagajele şi mergi unde îţi permiţi. Atâta timp cât nu depind alţii de tine, nu cumpăra lucruri, alege să călătoreşti.

3. Nu lua viaţa prea mult în serios. Chiar dacă lucrurile par rele şi totul pare să fie fără speranţă, încearcă să râzi în faţa ridicolului vieţii.

4. Un prieten adevărat va veni în fugă dacă îl suni la 2 noaptea. Toţi ceilalţi sunt doar cunoştinţe.

5. Cea mai importantă personă din viaţa ta este cea care a acceptat să îşi petreacă viaţa alături de tine. Ţine minte acest lucru.

6. Copiii cresc mult prea repede. Profită de fiecare moment alături de ei.

7. Atunci când se apropie de moarte, nimeni nu-şi doreşte să fi muncit mai mult. Munceşte din greu, dar nu face din asta o prioritate, lăsând familia, prietenii sau pe tine însuţi pe planul doi.

8. Ai putea să trăieşti o viaţă lungă sau una scurtă- nimeni nu ştie, însă îţi vei dori să fi avut mai multă grijă de tine în tinereţe.

9. Dacă ţi se pare că viaţa te copleşeşte, ancorează-te mai mult în prezent şi bucură-te de tot ce e frumos şi liniştitor. Relaxează-te.

Publicitate

10. Mănâncă şi fă mişcare ca şi cum ai fi un pacient cu diabet şi boli de inimă care a suferit un accident vascular cerebral- pentru a evita să devii unul.

11. Avem o singură viaţă. Nu aştepta să te trezeşti la 60 de ani şi să îţi dai seama că nu ai făcut lucrurile la care visai.

12. Acest sfat poate nu este la fel de profund ca altele, însă este important. Spală-te pe dinţi regulat pentru că problemele dentare sunt îngrozitoare.

13. Nu lua sfaturile altora ca adevăr suprem. Poţi cere sfaturi cuiva pe care îl respecţi, apoi ia în calcul situaţia ta şi ia o decizie. În principal, cel mai bine e să ţii cont de ce crezi tu că este mai bine.

14. Lucrurile sunt doar lucruri. Nu te ataşa de lucruri materiale, apreciază mai mult timpul şi experienţele trăite.

15. Loviturile sau rănile de care nu ai grijă în prezent îţi vor face probleme mai târziu. Chiar dacă crezi că te-ai vindecat complet.

16. Apreciază lucrurile mărunte şi trăieşte în prezent. Nu vom trăi veşnic, iar cea mai mare plăcere poate fi găsită chiar şi în cele mai obişnuite activităţi. În loc să trimiţi un mesaj, ridică telefonul şi sună pe cineva.

17. Plăteşte-ţi facturile şi stai departe de datorii. Dacă aş fi primit toţi banii pe care i-am plătit pe dobânzi, m-aş fi pensionat devreme.

18. Gelozia distruge relaţii. Ai încredere în partenerul tău de viaţă.

19. Dacă ai un vis, indiferent de cât de imposibil ar fi, încearcă să îl pui în practică. Va deveni din ce în ce mai greu pe măsură ce îmbătrâneşti.

20. Când faci cunoştinţă cu cineva, realizează că nu ştii nimic despre el sau ea. Vezi doar rasă, gen şi haine. Uită tot. Nu ştii nimic. Prejudecăţile care îţi apar în minte te limitează.

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala
Sfaturi

Povestea unui barbat “Căsătoria noastră trecea prin vremuri grele…”

Publicitate

Căsătoria noastră trecea prin vremuri grele – rutina, copiii, certuri. Am decis să-mi caut o amantă.

La serviciu tocmai venise o angajată nouă: tânără, veselă, fără obligațiuni şi familie. Am început să o curtez, îi dăruiam flori, ieșeam la cafenea. Soției îi spuneam că mă rețin la serviciu, inventând tot felul de scuze.

În sfârșit colega mea tinerică m-a invitat la ea. Bucurându-mă de victorie, m-am întors acasă fericit.

M-a întâlnit soţia obosită, copiii deja dormeau. E inutil să ascunzi ceva de femei, te citesc pe faţă. Şi soţia mea a observat că sunt extrem de mulțumit, însă nu a comentat nimic, doar a încălzit mâncarea. Apoi mi-a spus că e foarte obosită şi merge la culcare.

După cină am intrat în dormitor, soția dormea, nici nu reușise să se dezbrace. Probabil era atât de obosită, încât nu avea forțe nici pentru asta. Pe noptieră era vechiul nostru album cu fotografii. Nu puteam dormi, încă visam la întâlnirea de mâine, aşa că am început să răsfoiesc albumul.

Răsfoiesc pozele, iar acolo…soţia mea pe timpurile când ne întâlneam. Frumoasă, vioaie, proaspătă…Şi faţa mea mulțumită alături de ea, fericirea se revărsa din fotografii…Mi-am amintit acele vremuri, chiar mi-au dat lacrimile.

În aceea noapte nu am adormit, mă gândeam la soție, la noua mea iubită, la familie, copii, la problemele noastre…Îmi doream atât de mult ca soţia să-mi fie alături, ca pe timpuri.. Şi în sfârșit am înțeles…Nimic nu mă împiedică să o curtez, ca înainte. S-o invit la cafenea, s-o răsfăț cu surprize, să-i fac complimente.

La cinci dimineața am sunat-o pe mama şi m-am înțeles că în zilele de odihnă copiii vor merge la ea. Apoi am alergat la florăria din apropiere şi am cumpărat un buchet mare de flori… Înainte ca soția mea să se trezească, am reușit să pregătesc micul dejun şi i l-am adus în pat.

Ea a rămas surprinsă, s-a bucurat foarte mult de atenție. Eu îi admiram părul ciufulit și față adormită, dar atât de scumpă. Când i-am oferit buchetul – a fost extrem de încântată!

Cu fata de la serviciu am rupt relația, deşi a fost dificil să iau această decizie. Însă am simțit o ușurare imensă. Acum nu trebuie să mă ascund, să-mi mint soţia şi prietenii. În aceeași zi, am rugat-o pe soţia mea să meargă la salonul de frumusețe, iar seara am invitat-o la restaurant. În următoarea zi – am invitat-o la film, la plimbare – o adevărată întâlnire, cum o făceam mulți ani în urmă.

În aceste două zile soţia mea s-a transformat în mod fabulos, a devenit din nou acea fată veselă pe care am îndrăgit-o odată. Acum încerc să-i acord ei şi familiei mai multă atenție şi primesc înapoi aceeași atitudine.

Deci, băieți! Din experiența mea, m-am convins că femeia este reflexia bărbatului ei. Dacă Ea va fi fericită – și tu vei fi fericit. Nu mă credeți? Verificați!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

Publicitate

8 lucruri pe care barbatii nu se mai satura sa le auda de la iubitele lor

Iata care sunt replicile pe care barbatii nu se mai satura sa le auda de la iubitele lor:

“Arati bine in aceasta camasa”

Parerea ta conteaza, mai ales in ceea ce priveste vestimentatia. Daca ii spui cat de bine arata intr-o anumita camasa, fii sigura ca o va purta mai des decat inainte. La fel ca tine, si el vrea o confirmare ca te atrage fizic. Atunci de ce sa nu-i spui direct cand ii admiri alegerile vestimentare? Vei vedea ca data viitoare va fi mai atent, astfel incat sa-ti fie pe plac.

“Am nevoie sa ma ajuti”

De multe ori, ai tendinta sa-i ordoni partenerului sa faca un anumit lucru? Chiar daca ti se pare ca e normal sa te ajute, nu trebuie sa uiti ca are si alte preocupari sau treburi de facut. Cand ai nevoie de ajutorul lui, gaseste o formulare tandra, care sa-i atinga orgoliul. Cand vei recunoaste ca ai nevoie de el, instinctul masculin nu-l va lasa sa stea deoparte.

“Pregatesc mancarea ta preferata”

Se spune ca dragostea trece prin stomac. Chiar daca nu esti as intr-ale bucatariei, intentia de a-i gati ceva ce-i place il va innebuni. Merita sa incerci sa-i gatesti mancarea favorita daca vrei sa-ti fie recunoscator si sa-i demonstrezi ca esti dispusa sa iti depasesti zona de confort de dragul lui.

“Wow! A fost minunat !”

Barbatii adora sa se simta adulati, mai ales cand vine vorba de prestatia din… pat. Dupa o partida reusita de amor, iubitul tau sigur vrea sa auda cat de bine te-a facut sa te simti. Daca intr-adevar te-a satisfacut, spune-i-o. Va fi bucuros sa afle ca efortul lui a meritat. Nu-l flata insa prea des daca nu vrei sa i se urce la cap.

“Hai sa lenevim in pat”

Dupa o saptamana plina, cel mai bun mod de a-ti petrece duminica este sa lenevesti in pat langa persoana iubita. Cu siguranta si el simte nevoia de un repaos si i se pare la fel de placut sa stati impreuna si sa vorbiti despre orice. Nu uita ca momentele acestea linistite va apropie cel mai mult.

“Am incredere in tine”

Pe incredere trebuie sa se bazeze orice relatie. Daca ii spui ca te bazezi pe el, cu siguranta iubitul nu te va dezamagi si va aprecia faptul ca mizezi pe sprijinul lui. Respecta-i insa intimitatea si nu deveni obsesiva. Acest lucru ii deranjeaza cel mai mult pe barbati: senzatia de sufocare.

“E ok, te inteleg”

Atunci cand se confrunta cu probleme, barbatii prefera sa nu se exteriorizeze. Uneori, e mai bine sa-l lasi pe el sa-ti spuna ce are pe suflet, nu sa insisti cu orice pret sa afli ce-l supara. Nu e nevoie sa-l presezi cu intrebarile, e suficient sa-i spui ca il intelegi si ca nu ai nevoie de mai multe explicatii. Cand isi va reveni, vei fi probabil prima persoana careia i se va destainui.

“Te iubesc”

Chiar daca sunteti demult impreuna, niciodata nu se va satura sa auda ca-l iubesti si ca este important in viata ta. Nu te abtine sa-i spui asta atunci cand simti ca emotiile te coplesesc. La fel ca femeile, si barbatii doresc sa le fie confirmata iubirea.

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala