23 de lectii de viata care te va motiva sa intelegi mai bine viata

23 de lectii de viata care te va motiva sa intelegi mai bine viata

Publicat de Larisa Moldovan pe 17 November 2017 in Dezvoltare PersonalaSfaturi

23 de lectii de viata pe care as fi vrut sa le invat mai devreme

1. Nu toti o sa te placa.

Îmi cer scuze că îți sparg bula de săpun, însă îți spun sincer că nu toți te vor plăcea. Oricât de simpatic ești. Oricât de de treabă ești. Oricât de sincer ești. Cu cât accepți mai devreme faptul că nu toți te vor plăcea îți va fi mai bine.

Indiferent dacă ești bun sau rău, cineva te va critica. Cineva va încerca să te oprească sau să te devieze de la cursul tău. Asta e de bine. E de bine că ai oameni care nu te plac. Înseamnă că faci ceva cum trebuie și anumite persoane sunt deranjate pentru că ție îți iese treaba mai bine.

Sunt deranjate că tu probabil o să ai succes și că ei sunt plafonați. Se întâmplă. Nu lua prea în serios oamenii care te critică, o să te consumi, nu o să mai ai încredere în tine, o să crezi că faci ceva greșit. Trebuie să te placă doar cei care merită.

2. Tot ceea ce faci, faci in primul rand pentru tine.

Probabil că vrei să salvezi lumea. Îți spun sincer, că tot pentru tine o faci. Vrei ca lumea din jurul tău să nu mai sufere. De fapt vrei asta în primul rând pentru tine. Suntem egoiști din fire, dar asta nu înseamnă că nu putem să facem lucruri și pentru ceilalți, dar în primul rând trebuie să le facem pentru noi.

Înveți pentru tine. Nu pentru facultate, nu pentru mama, nu pentru Ministrul Educație, înveți pentru tine, chiar dacă nu înveți ceea ce trebuie. Nu te oprește nimeni să renunți la facultate (nu-ți recomand). Nu te oprește nimeni să înveți ceea ce îți place. E adevărat trebuie să fi abil, să vezi cum le împaci.

Totul depinde de tine, chiar dacă nu pare. Dacă stai pe loc așteptând ca totul să vină la tine, probabil nu vei face nimic. Dacă vei face tu tot posibilul să reușești, probabil vei reuși.

3. Accepta responsabilitatea faptelor tale.

Muncă bună sau proastă, asumă-ți-o. Oricum ar arăta te reprezintă. Chiar dacă nu ți-a ieșit cum trebuie sau puteai mai mult, deocamdată asta poți. Vei avea perioade slabe și perioade bune. Vei fi mai remarcat în perioadele tale slabe decât în cele bune. Oamenii văd greșelile mult mai ușor decât lucrurile bune.

Nu o să mori, probabil. Treci mai departe și crește cu fiecare oră de muncă. Munca nu trebuie să fie neapărat la un angajator. Poate să fie pentru tine și să nu primești bani. Tot ceea ce faci tu te reprezintă, dacă vrei să te reprezinte exact cum ești tu, cu toate calitățile pe care le deții, demonstrează asta sau suportă criticile.

4. Nu toti te vor baga in seama.

M-a durut asta. Foarte tare. Am arătat entuziasm, am arătat potențial, dar nu am fost băgat în seamă. Sincer mă bucur că s-a întâmplat asta, m-a întărit și m-a adus cu picioarele pe pământ.

Când totul depinde de tine, parcă ai un alt control. Nu trebuie să te bage toți în seamă. Nu trebuie să te citească toți. Nu trebuie să te placă toți. Tu trebuie să fi primul care te bagă în seamă. După aceea familia. După aceea prietenii. După aceea te descurci.

5. Daca nu ai valori, nu vei avea valoare.

Valorile ne caracterizează și ne ghidează comportamentul. Poți să conștientizezi anumite valori sau principii pe care le ai, însă cel mai important este să le simți. Dacă simți că nu faci ceea ce te reprezintă puneți câteva întrebări sau vorbește cu un prieten. Clarifică-ți gândurile.

Cel mai trist mi se pare să nu ai niște valori. Să faci totul pentru atenție și să nu te intereseze deloc substanța. Să te intereseze doar superficialitatea. Sincer consider că dacă nu ai valori, nu ai valoare și nici nu vei avea. Nu vor avea oamenii încredere în tine, vor simți că nu te cunosc, vor crede că ai interese meschine, vor presupune ce e mai rău.

6. Cu cat oferi mai mult, primesti mai mult.

Nu am crezut la început. Nu am crezut nici când a trecut un an și jumătate în care am oferit și nu mi s-au întors prea multe. M-am înșelat. Foarte multe din lucrurile pe care le-am primit, nu le-am conștientizat.

Am primit mai mult decât mă așteptam și primesc în continuare. Primesc afecțiune, prietenie, sprijin, suport moral și multe altele. Primesc ceea ce îmi doream și mai mult decât doream să primesc.

Oferă sfaturi gratuite, ascultă oamenii mai mult decât le vorbești, ajută-i când au nevoie, chiar dacă nu te pot răsplăti atunci, ei îți vor întoarce la un moment dat înzecit. Nu toți trebuie să îți ofere ceva înapoi. Nu este o regulă de reciprocitate. Ce ți se întoarce este cu mult mai puternic decât ceea ce ai oferit. Învață să oferi mai mult decât primești. Te vei simți la un moment dat compleșit.

Rezistă! Va merita cu adevărat.

7. Nu vor fi toti de partea ta.

Nu vei primi tot sprijinul la care te aștepți. Nu te panica și cel mai important nu te necăji. Asta e realitatea. Probabil mulți vor zice că ceea ce faci tu nu e cea mai bună alegere. Nu știu ei ceea ce simți tu și ceea ce vrei tu cu adevărat. În plus nu vrei susținerea tuturor. Vrei doar susținerea celor care te înțeleg cu adevărat, vrei susținerea celor care contează cel mai mult pentru tine.

8. Tu esti elementul surpriza.

Toată lumea mă întreabă: “Bun dar eu cu ce să vin nou?“. O să folosesc de acum un răspuns standard: “cu tine”. Tu ești elementul surpriză, pentru că probabil multă lume nu știe nimic despre tine, nu are niște așteptări extraoardinare, deci îți va fi oarecum ușor să îi uluiești.

Personalitatea unui blog, depinde total de personalitatea ta. Modul de conducere este total influențat de stilul tău personal. Felul în care te vede lumea, reprezintă un cumul al lucrurilor pe care le transmiți. Tu ești elementul surpriză, pentru că nimeni nu se așteaptă la prea multe de la tine. Profită de asta.

9. Vei face mult timp parte din mediocritate.

Scara succesului nu este niciodată aglomerată pe treapta cea mai de sus. – Napoleon Hill. Dar este al dracului de aglomerată în zona mediocrității. S-au adunat mulți pe aici. Nu te grăbi să fii pe prima treaptă acolo sus, poate încă nu ești pregătit sau probabil încă nu meriți.

Însă fă-ți loc printre mediocritate, ieși în evidență, fi remarcat și remarcabil. Asigură-ți toate condițiile ca să reușești. Câștigă-ți locul de pe podium, dacă ajungi pe merit pe scara succesului, vei sta acolo mai mult timp.

10. Totul depinde de tine.

Nu știu ce ți-au zis alții, însă totul depinde de tine. Atitudine, educație, succes.Da, toate depind de tine. Vrei o slujbă bună, un șef bun, un colectiv bun? Orice autor de articole sau cărți de dezvoltare personală o să îți spună același lucru, depinde doar de tine.

Nu este un secret, este un lucru destul de evident. Prea puțini își dau seama de acest lucru. De ce? Pentru că majoritatea face parte din mediocritate.

11. Trebuie să ieși cu ceva în evidență.

Mai sus am vorbit că “tu ești elementul-surpriză”, cel puțin la început. Însă cu timpul va trebui să te diferențiezi prin ceva. Prin amabilitate, prin logică, prin experiență, prin aciditate, prin ce te caracterizează.

  • Care sunt punctele tale tari pe care poți construi?
  • Care sunt pasiunile tale?
  • Ce faci diferit față de restul lumii?
  • Cum anume

Trebuie să ieși cu ceva în evidență, ca să fi remarcat și remarcabil în același timp.

12. Sinceritatea si transparenta te credibilizeaza, doar daca stii cum sa le folosesti.

Sinceritatea și transparența sunt în general atribute care te caracterizează. Însă numai când șții să le folosești. Nu toți vor înțelege. Nu toți pricepe de ce faci treaba asta. Câțiva vor fi chiar suspicioși.

Sinceritatea funcționează doar dacă știi să o folosești. Dacă rănești sentimentele unor oameni, doar pentru că vrei să fi sincer, nu înseamnă că ai făcut lucrul care trebuie. Adevărul poate îndepărta sau apropia oameni, în funcție cu câtă abilitate este folosit. Nu există un ghid de folosire adevărului, aptitudinea aceasta se câștigă doar prin exercițiu, trial & error.

13. La inceput vei avea nevoie de sustinere.

Am scris mai devreme că nu toți te vor susține. Însă cei care te vor susține, vor reprezenta prima ta audiență, lor li te adresezi la început, lor vrei să le crești bunăstarea.

Ai nevoie de familie, prieteni și de alți cunoscuți. Cel puțin ca și suport moral. Dacă ai parte și de suport tehnic și dacă e și gratis, ești cu un pas înainte. Dacă ai și suport material sau financiar, ai mai făcut înainte. Dacă ai parte și de suport intelectual, foarte probabil o să reușești în curând.

Să crezi că poți reuși totul singur, nu este o nebunie, asta nu înseamnă că trebuie să încerci să te descurci de unul singur. Dacă poți să fii ajutat, de ce să nu accepți ajutorul.

14. Banii sunt doar un mijloc, nu un scop.

Dacă tu zici că scopul tău este să faci bani, angajează-te. Mulțumește-ți angajatorul. Îți va da probabil mai mulți bani. Dacă vrei să schimbi cu ceva lumea, preia inițiativa și uită de bani.

Da, vreau bani. Vreau să fac bani. Dar nu ăsta e scopul meu. Bani vreau să dețin ca să îi folosesc ca și mijlocitor de experiențe. Ca să călătoresc în jurul lumii, am nevoie de bani. Ca să am parte de anumite servicii, foarte probabil trebuie să investesc niște bani.

Ca să îmi exprim stilul personal, s-ar putea să am nevoie de bani. Dar nu banii reprezintă scopul. Banii o să îi cheltuiesc, ei o să se ducă. Nu vreau să mor bogat, vreau să mor apreciat că i-am ajutat pe ceilalți, că le-am făcut viața mai bună. Banii reprezintă ochii dracului doar când îi ai ca și scop. Când nu îi ai ca scop, reprezintă un bilet către împlinirea un dorințe.

Eu sincer vreau să trăiesc ca un milionar, să am libertatea de decizie, confortul, experiențele. Însă pentru asta nu ai nevoie de milioane, ai nevoie de niște țeluri non-materiale, care să te ducă mai aproape de prosperitate personală.

15. Nu te lua prea in serios.

Gândește-te un pic la asta.

16. Vei esua, chiar de mai multe ori decat te astepti.

Viața e dură, nu este formată doar din realizări pozitive. Nu este așa de roz, însă către starea aia de roz tindem. Vom greși pe parcurs. Probabil de multe ori. Contează foarte mult ce faci după ceea ce greșești. Ai învățat ceva? Te-ai schimbat în vreun fel? Te simți mai câștigat?

E greu să accepți probabil faptul că ai dat-o în bară, însă deseori așa poți învăța mai bine și mai repede. Ce nu te omoară, ori te slăbește ori te face mai puternic, tu alegi.

17. Nu-ti asuma nereusitele si problemele altora.

Mi-a fost greu să nu mă afecteze problemele celor din jurul meu. Mi-a fost greu să nu mi le asum, chiar dacă nu aveam nicio putere de influență.

Nu mi-a ieșit la început. Însă cu timpul am învățat să mă detașez puțin de problemele altora. Asta nu înseamnă că nu îmi pasă, asta înseamnă că reușesc să rămân tare, astfel încât să ofer sprijinul cel mai bun care depinde de mine. Nu te detașa de oameni, însă nu îți încărca mintea și sufletul cu problemele lor. Le ai și tu pe ale tale. Toți mergem înainte, chiar dacă nu pare așa.

18. Nu uita de oamenii din jurul tau.

Tindem câteodată să ne izolăm, să alungăm anumite persoane din jurul nostru pe motiv că nu ne înțeleg. Tindem să uităm de anumite persoane. Nu le mai contactăm, pierdem legătura, astfel încât când le reîntâlnim, nu le mai recunoaștem sau nu ne mai recunosc.

Oarecum asta e uneori ordinea firească a relațiilor dintre oameni. Asta nu înseamnă că firescul este ceva bun. Ceea ce este considerat normal, reprezintă doar plafonări sau lipsuri. Tinde către niște relații extraordinare cu oamenii din jurul tău. Vei vedea că merită. Vei fi mai câștigat și mai educat. Vei fi mai fericit. Vei fi mai susținut și apreciat, vei fi exact cum îți dorești tu.

19. Aplica ideea pe care o ai sau renunta la ea.

Ai multe idei. Poate mai multe ca ale mele. Ideile sunt gratuite și nu au valoare. Chiar nu au. Sunt niște promisiuni și niște vise. Dacă nu le aplici vor rămâne în starea aia fără valoare. Nu apreciezi un om că are multe idei. Apreciezi un om că are idei pe care le-a implementat și a avut un rezultat. Dacă ai o idee, implementează-o sau renunță la ea. Nu te mai gândi ce ar fi fost dacă, mai bine zici “am încercat, dar nu mi-a ieșit, asta e”. Ideile tale valorează zero. Implementarea costă. Efortul este deoseori cel răsplătit.

20. Daca nu iti place, probabil nu vei ajunge prea departe.

Simți că te plafonezi, te simți suprasolicitat și presat din toate părțile? Nu avansezi în niciun fel?

Toate acestea se întâmplă pentru că nu îți place ceea ce faci. Putem să câștigăm bani din pasiunile noastre, să facem ceea ce vrem și să avem succes.

Vorbe fără noime?

Alții de ce au reușit? Nu, nu sunt mai deștepți ca noi, sunt mai curajoși ca noi. Au avut curajul de a-și urmări visele. Au avut curajul să lase în urmă lucruri rele și să facă sacrificii. Ei de fapt au un pas înaintea ta. Pasul probabil cel mai important. Pasul care aduce toată logica în mintea ta. Pasul care implică cea mai mare responsabilitate.

21. Uneori spatiile dintre randuri sunt cele care contează.

Învață să vezi lucrurile care nu se văd și să înțelegi lucrurile care nu sunt explicate. Momentele când stai sa reflectezi asupra lucrurilor pe care nu le-ai făcut îți pot oferi claritate. Lucrurile pe care nu le faci sunt la fel de importante precum lucrurile pe care le faci.

Faptul că am ales să nu vorbesc doar despre cărți, a reprezentat o strategie bună pentru acest blog și mulți vin pentru articolele de dezvoltare personală.

Faptul că am ales să nu recenzez beletristică, pe mulți îi frapează, dar îi deschide și spre nou și le stârnește curiozitatea de a citi cărți pragmatice. Alege să nu faci ceea ce fac ceilalți, poate fi exact ceea ce trebuie să faci. 😀

22. Cei care au reusit, au reusit facand la un moment dat opusul.

Motivul pentru care nu există rețete standard pentru succes este că la un moment dat, vei fi nevoit să îți folosești contraintuiția și să faci ceea ce nu este logic sau ceea ce este opusul.

Boxerii cei mai buni în loc să se ferească, merg cu capul înainte. Uneori datorită faptului că am înjurat într-o întâlnire sau într-o prezentare, am reușit să câștig simpatia oamenilor cu care vorbeam. Faptul că am refuzat anumite colaborări, mi-a adus colaborări mai bune.

Trebuie să înveți să faci opusul, când? Ei bine, o să simți la un moment dat cum îți urlă inima să nu respecți regulile. Ascult-o, ascult-o măcar o dată să vezi ce se întâmplă.

23. Aplica doar sfaturile care ti se potrivesc.

Ia doar ce ți se potrivește. Nu căuta să asimilezi tot. Nu ești un dispozitiv de copy-paste. Trece prin filtru personal de valori și principii și alege doar ce este conform crezurilor tale.

Concluzie dupa cele 23 de lectii de viata

Viața e ciudată, dar distractivă.

Ceea ce crezi tu că trebuie să faci, nu este neapărat ceea ce trebuie să faci. Uneori e bine să faci o pauză și să te gândești.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!