Ziua in care m-am iubit cu adevarat, De Charlie Chaplin

Ziua in care m-am iubit cu adevarat, De Charlie Chaplin

Publicat de Larisa Moldovan pe 29 May 2018 in CitateDe Suflet

Mereu ne vom aminti de jobenul său, bastonul, mustața și pantalonii săi largi. Actorul de origine britanică a avut darul să facă generații la rând să râdă fără să rostească vreun cuvânt. De fapt, întreaga epocă a filmului mut stă sub influența marelui actor.

„Fă-ţi griji pentru conştiinţa ta, nu pentru reputaţia ta. Conştiinţa este ceea ce eşti tu, reputaţia este ceea ce gândesc ceilalţi despre tine. Iar ceea ce gândesc ceilalţi despre tine, este problema lor.”

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit. Si atunci, am putut să mă linistesc.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste …Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că nelinistea si suferinta mea emotională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste…Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viată diferită si am început să înteleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greseală să fortez o situatie sau o persoană, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiti si că nu este momentul …

Astăzi, stiu că aceasta se numeste… Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez detot ceea ce nu era benefic…Persoane, situatii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, ratiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste…Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber si am renuntat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place si în ritmul meu.

Astăzi, stiu că aceasta se numește…Simplitate.

In ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am intotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înselat.

Astăzi, am descoperit…Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viată. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Si aceasta se numeste…Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că ratiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.

Si toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiesti cu adevărat.

„Viaţa râde de tine atunci când eşti nefericit… Viaţa îţi zâmbeşte atunci când eşti fericit… Dar, viaţa te salută atunci când îi faci pe alţii fericiţi…”

„Te vor critica mereu, te vor vorbi de rău și îți va fi greu să găsești pe cineva care să te accepte așa cum ești, așa că, trăiește cum vrei, fă ce-ți spune inima, fă ceea ce vrei, pentru că viața este o piesă de teatru care nu are repetiții inițiale. Așa că râzi, cântă, dansează, iubește și trăiește intens fiecare moment al viații tale, înainte de a cădea cortina și înainte ca piesa să se termine fără aplauze.”

„Omul este un animal îmblânzit, care, de-a lungul secolelor, a dominat celelalte animale cu înşelăciunea, violenţa şi cruzimea.”

De Charlie Chaplin

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!