Zece secrete pentru a scapa de lenea de dimineata!

Oricât am fi de norocoase, fiecare dintre noi trece la un moment dat prin momente grele și este pusă în fața unei alegeri dificile. Acestea sunt cumpenele vieții, examene dificile pe care destinul ni le scoate în cale pentru a ne schimba calea. Important este ca noi să alegem drumul cel mai bun pentru noi. Numerologii susțin că, un calcul simplu care pornește de la data nașterii, ne poate dezvălui când vom avea de înfruntat cumpenele vieții, acele momente de răscruce și îndoială. În fiecare zi avem o alegere de făcut și în fiecare zi ne modelăm destinul prin voința și acțiunile noastre. Dar există și momente cu totul deosebite în care o alegere inspirată ne poate schimba viața. De multe ori poate fi un gest simplu, dar acesta ar putea avea consecințe profunde asupra viitorului nostru. Cum poți calcula cumpenele vieții Scrie pe o hârtie data nașterii tale exprimată în cifre, spre exemplu 28-08-1972, și adună cifră cu cifră. Rezultatul va fi un număr din două cifre, iar acesta reprezintă baza de calcul. Urmărește apoi în ce categorie se încadrează rezultatul tău și vei afla cu ce frecvență pot apărea în viața ta momentele cruciale considerate adevărate cumpene ale destinului. Dacă rezultatul este între 10 și16: cumpenele vieții pot apărea o dată la 7, 8 ani Dacă rezultatul este între 17 și 33: cumpenele vieții pot apărea o dată la 14, 15 ani Dacă rezultatul este mai mare de 34: cumpenele vieții pot apărea o data la 19, 20 de ani

Iată și interpretarea potrivită pentru cumpenele vieții

Dacă rezultatul este cuprins între 10 și 16 Este posibil ca, o dată la aproximativ șapte sau opt ani, să te confrunți cu o alegere dificilă sau cu o situație care poate avea consecințe pe termen lung și îți poate schimba viața. Nu este obligatoriu ca la fiecare șapte ani să treci printr-o cumpănă dificilă, pot fi și schimbări care te vor îndrepta spre un drum mai bun. În tinerețe, alegerile dificile în cazul tău sunt legate de pregătirea profesională. Este posibil ca, sub influența sfaturilor părinților sau a unor prieteni, să alegi o meserie care nu ți se potrivește și să dorești mai târziu să schimbi domeniul. În preajma vârstei de 42 de ani vei avea șansa să îți schimbi orientarea profesională, așa că trebuie să te pregătești din timp. Cumpenele iubirii pot apărea în jurul vârstei de 21 de ani și apoi la 35 de ani, iar alegerile pe care le vei face vor fi deosebit de importante pentru viitorul și pentru fericirea ta. În ceea ce privește sănătatea, poate apărea o situație mai delicată în preajma vârstei de 49 de ani, iar o altă problemă medicală mai dificilă poate apărea în jurul vârstei de 63 de ani. Cunoscând aceste avertismente ale destinului, poți lua măsuri din timp pentru a-ți proteja sănătatea. Dacă rezultatul este cuprins între 17 și 33 Cele mai importante momente din viața ta pot apărea în preajma vârstei de 28 de ani, apoi între 42 și 45 de ani, iar în cea de a doua parte a vieții, în preajma vârstei de 60 de ani. Sub influența acestor cumpene, se pare că vei găsi târziu un partener de încredere și te vei decide mai greu asupra căsătoriei. Nu este exclus ca, după o relație sau o căsnicie încheiată prea devreme, să vrei să divorțezi pentru a-ți reface viața alături de un bărbat care îți oferă mai multă dragoste. În preajma vârstei de 45 de ani, cumpenele vieții vor avea legătură mai mult cu viața și viitorul copiilor tăi. Se pare că tu vei fi nevoită să faci o schimbare majoră pentru a le asigura copiilor mai multă stabilitate și un nivel de trai mai bun. Poate fi o schimbare legată de carieră, poate vei face un sacrificiu și vei pleca în străinătate să lucrezi pentru a câștiga mai bine sau poate fi o alegere dificilă legată de moștenirea familiei. Spre bătrânețe, este posibil treci din nou pentru un moment de cumpănă în preajma vârstei de 60 de ani și vei fi pusă în fața unei alegeri legate de casă sau de stilul tău de viață. Poate că vei considera că este necesară o schimbare a locuinței pentru a fi mai aproape de copii sau mai aproape de rudele care te sprijină. Dacă rezultatul este mai mare de 34 Prima cumpănă a vieții se pare că va fi în preajma vârstei de 20 de ani și va fi foarte importantă pentru viitorul tău, deoarece trebuie să te decizi să pleci din casa părintească și să încerci să trăiești pe propriile picioare. O astfel de decizie poate fi influențată și de bărbatul pe care îl iubești, care și-ar dori să fiți amândoi independenți. Între 38 și 40 de ani, vei avea de înfruntat o nouă cumpănă și o situație complexă, în care trebuie să ții cont de finanțele familiei și de stabilitatea locului tău de muncă, dar și al partenerului tău de viață. Poate fi momentul prielnic să faceți o investiție de viitor, care va necesita fonduri mari pe termen lung, dar vă va aduce beneficii majore, dacă planificați totul cu atenție. O situație mai tensionată poate apărea în preajma vârstei de 57 de ani, fie legată de starea ta de sănătate, fie legată de sănătatea unui membru al familiei pe care trebuie să îl îngrijești cu multă dragoste. Tot la această vârstă, este posibil să iei o decizie legată de continuarea carierei tale și este posibil să fii tentată să îți întrerupi activitatea sau să cauți o colaborare care presupune mai puțin efort și care îți oferă mai mult timp liber. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Dacă eşti copleşită de lene în fiecare dimineaţă, te poţi împăca cu gândul că nu eşti o persoană matinală sau poţi încerca să-ţi modifici rutina zilnică pentru a beneficia de mai multă energie şi de o stare mai bună. Încearcă 10 secrete ce îţi arată cum să scapi de moleşeala de dimineaţă.

Te odihneşti suficient? Un adult poate rezista şi cu 6 ore de somn pe noapte, dar asta nu înseamnă că oferă corpului odihna suficientă.  Inainte să iei măsuri pentru a scăpa de lenea de dimineaţă, asigură-te că dormi destul.

Nu abuza de amânarea alarmei

Odată ce ţi-ai stabilit ora de trezire, nu amâna alarma ceasului deşteptător sau a telefonului de prea multe ori. Cu cât prelungeşti starea dintre somn şi trezire, cu atât vei avea mai puţină energie atunci când reuşeşti să te dai jos din pat.

Foloseşte lumina soarelui

Pentru un somn bun ai nevoie de întuneric, dar imediat după trezire, bucură-te de lumina soarelui. Numeroase studii au confirmat faptul că soarele te ajută să-ţi reglezi mai uşor ritmul corpului şi te scapă de lenea de dimineaţă.

Bea un pahar de apă după trezire

Dacă eşti deshidratată, eşti obosită. Bea apă imediat după ce te trezeşti pentru a te asigura ca această problemă nu contribuie la lipsa ta de energie.

Spală-te cu apă rece

Spălarea feţei cu apă rece este o metodă clasică de înviorare dimineaţa, dar şi gâtul, interiorul coatelor şi spatele genunchilor sunt zone bine vascularizate, a căror răcire te poate ajuta să începi ziua mai bine.

Ascultă muzică

Fie că alegi muzica artistului preferat, o carte audio sau o emisiune de radio, sunetul te va ajuta să te concentrezi. Este ideal să alegi tu ce asculţi, nu să te laşi pe mâna unui DJ de radio pus pe glume proaste la prima oră.

Fă puţină mișcare

Publicitate

Nu ai nevoie să mergi la sală dimineaţa pentru a te energiza. Puţină mişcare este suficientă pentru a-ţi pune sângele în mişcare. Dacă nu vrei să transpiri în drum spre serviciu coborând rapid scările sau mergând pe jos, fă câteva exerciţii imediat după ce cobori din pat, înainte să mergi la baie.

Include proteine în micul dejun

Un mic dejun bogat în carbohidraţi şi sărac în proteine îţi va creşte nivelul de energie temporar, cu o cădere neplăcută mai târziu. Include mai multe proteine în micul dejun, fie ca alegi un iaurt degresat, un pahar de lapte, câteva alune şi seminţe sau chiar un ou fiert.

Bea un ceai verde sau alb

Ceaiul verde şi alb îţi oferă energie pentru mai mult timp de-a lungul zilei, fără urcuşuri şi coborâşuri, ca în cazul unei cafele mari. Ceaiul negru are efecte mai apropiate de ale cofeinei, deci nu este cea mai potrivită băutură pentru dimineaţă.

Utilizează eficient cafeaua

Dacă nu vrei să renunţi la cafea, alege să o bei în modul cel mai eficient. Studiile specialiştilor în somn au arătat că efectele optime ale cofeinei sunt obţinute cu numai 6-8 înghiţituri de cafea pe oră. Băută, câte puţin, de dimineaţa până la prânz, cafeaua îţi poate oferi astfel mai multă energie, fără să fie urmată de oboseală.

Propune-ţi de seara să ai o dimineaţă bună

Componenta psihică este adesea ignorată în rutina zilnică, deşi, uneori, este suficient de puternică pentru a opera schimbări fără alte ajutoare. În fiecare seară, când îţi pui capul pe pernă, pregătită să adormi, gândeşte-te pentru câteva momente la dimineaţa zilei următoare. Propune-ţi să ai energie şi hotărăşte-te că te vei trezi uşor şi vei avea o dimineaţă bună. Dă o şansă acestei tehnici şi ai putea fi surprinsă de puterea ei.

Sursa: eva.ro

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
LifeStyle
Sunt oare oamenii capabili sa duca dorul cuiva? Sau pur si simplu ne e dor de memoriile generate de acea persoana? Desi suna cam la fel, sunt 2 lucruri diferite. In esenta, noi nu suntem capabili sa ducem dorul cuiva sau sa iubim pe cineva exact pentru ceea ce acea persoana este. Noi ducem dorul sau iubim o persoana asa cum o percepem. Oamenii judeca alti oameni. E ceva natural, ceva ce nu se va schimba in viitorul apropiat. Judecand, ne cream un set de convingeri in legatura cu un individ. Si, odata cu relatia noastra, acest set de convingeri despre partener creste si el. Totusi, cateodata, interpretarile noastre legate de o persoana sunt complet gresite, iar din acest motiv multe relatii dispar peste noapte. Relatiile dispar pentru ca unul dintre parteneri s-a indragostit de o persoana care nu coincide cu persoana reala, ba acele persoane sunt complet opuse. Cateodata modul in care ne amintim de o persoana este foarte similar cu persoana in sine, sau, cel putin, cu persoana care era inainte. Dar problema e ca iubim sa romantizam. Ne place sa ne concentram pe modul in care cineva ne-a facut sa ne simtim, decat pe modul in care ea sau el ne-a tratat. Astfel, ne concentram asupra emotiilor puternice si placute si le permitem sa cuprinda intreaga memorie despre o persoana. Ti-e dor de prezenta cuiva in viata ta. E complet normal. Oamenii nu iubesc sa fie singuri. Desigur, tuturor ne place sa fim singuri cateodata, dar, inevitabil, devenim singuratici si vrem pe cineva cu care sa ne putem imparti viata si visurile. Totusi, daca ti-e dor de cineva care te ranea in mod constant pentru ca nu ii pasa, atunci trebuie sa faci un pas inapoi si sa privesti la relatia voastra dintr-o perspectiva obiectiva. Nu poti sa-ti permiti sa fii tratata fara respect si utilizata in mod constant. Pur si simplu nu poti. Ti-e dor de o persoana doar cand esti singuratic. Exista, de fapt, un mod foarte simplu de a diferentia intre dragostea adevarata si ceea ce noi confundam cu dragostea. Oamenii duc dorul pentru cineva cand sunt singuri sau tristi. Aceleasi persoane cauta in trecutul lor pe cineva pe care se pot sprijini, cand nimeni nu e prin preajma. Asta nu e dragoste, ci o incercare jalnica de a scapa de singuratate. Cand viata e dificila, nimeni nu vrea sa fie singur pentru ca un partener face viata cu mult mai usoara. Si totusi, asta nu e dragoste. Este singuratatea care ne foloseste imaginatia pentru a modifica memorii si a le transforma in iluzii care sunt foarte departe de realitate. Daca ti-e dor de cineva doar cand ti-e greu, atunci nu te mai minti ca ti-e dor de el sau ea cu adevarat. Pe de alta parte, daca ti-e dor de cineva in momentele fericite, atunci ai motive adevarate pentru a-ti fi dor de el sau ea. Cand privim in trecut si ne amintim de iubiti, de momentele petrecute impreuna, de emotiile pe care le aveam, amontirile create impreuna.. nu ne amintim atat de mult de persoana cu care eram decat de persoana care noi eram in acele momente. Nu ne e dor atat de mult de persoana data, decat de gandul de a o avea in viata noastra. Ne e dor de modul in care ne simteam si de persoanele care am devenit cat timp eram cu el sau ea. Ne e dor de persoana care eram pentru ca acea persoana era mai buna decat cea de acum. Oamenii sunt capabili sa iubeasca acelasi individ la infinit. Suntem capabili sa ducem dorul unei persoane si sa intelegem la ce am renuntat sau ce am pierdut. Si totusi, asta se intampla rareori. De cele mai multe ori, ne cheltuim energia emotionala pe indivizi care nu merita acest fapt. Invata sa faci diferenta si viata ta va avea un aspect cu mult mai luminos.