Bărbaţii petrec o mulţime de timp încercând să-şi dea seama care sunt lucrurile care le atrag pe femei. Din nefericire, mulţi dintre bărbaţi sunt încă confunzi în legătură cu caracteristicile care le alungă pe femei din preajma lor. În cazul în care vei scăpa de următoarele 10 comportamente, pe care femeile le consideră neatractive, relaţiile tale cu femeile se vor îmbunătăţi considerabil:
1. Igiena precară – Lucruri precum un miros greu, dinţi rupţi sau stricaţi, respiraţie urât mirositoare, purtarea unor haine boţite, fără formă şi murdare sau un bărbierit de mântuială, în general, nu pot fi considerate sexy şi, prin urmare, femeile vor sta departe de un asemenea bărbat.
2. Lipsa de ambiţie – Femeile iubesc bărbaţii pe picioarele lor ambiţioşi şi care şi-au fixat obiective importante în viaţa lor. Înfăţişarea îngrijită oferă un start bun, însă dacă în timpul conversaţiei femeile realizează că nu ţi-ai stabilit nici un obiectiv sau, dacă ai obiective, nu ai nici un plan concret de atingere a lor, vor deveni aproape imediat reci.
3. Lipsa de responsabilitate – Femeile nu vor să investească timp şi energie în bărbaţii care nu se îngrijesc de afacerile lor şi vor mai mult decât să să devină o altă povară în viaţa lor. Ultimul lucru pe care îl vrea o femeie este să aibă de-a face cu un bărbat care nu pare să fie în stare să păstreze un job astfel încât să aibă cu ce-şi plăti facturile.
4. Lipsa de încredere în forţele proprii – Femeile vor ca bărbaţii din vieţile lor să aibă încerdere în ei înşişi, să le protejeze şi să le facă să se simtă în siguranţă. Iar dacă tu, în mod constant, îţi scoţi în faţă greşelile şi te plângi mereu de circumstanţele care îţi sunt mereu nefavorabile, îţi tai singur craca de sub picioare, iar femeile vor face tot posibilul să fie cât mai departe de tine.
5. Lipsa simţului umorului – Chiar dacă realizezi sau nu, umorul este crucial în ceea ce priveşte succesul tău în rândul femeilor. De fapt, simţul umorului este situat de către femei în topul listei când este vorba despre bărbatul ideal şi este una dintre cele mai bune modalităţi de a excita o femeie. Nici o femei nu doreşte să fie alături de un bărbat posomorât, care nu râde niciodată, nu face glume sau nu poate zâmbi în nicio situaţie.
6. Bărbaţii care oferă prea multe complimente – Femeile iubesc complimentele, însă dacă spui prea multe sau foloseşti vorbe prea mari, cele mai multe dintre femei vor deveni circumspecte în ceea ce priveşte scopul urmărit.
7. Să bei fără măsură – Nimic nu este mai puţin atragător, în ochii unei femei, decât bărbatul care nu se poate ţine pe propriile picioare din cauza excesului de alcool. Dacă nu-ţi poţi opri dorinţa de a consuma alcool nu vei avea nicio şansă să impresionezi nicio femeie, întrucât va fi destul de greu pentru tine să eviţi debitarea unor prostii în preajma femeilor.
8. Burta unui băutor de bere – Burta este principalul lucru pe care îl observă femeile care privesc la tine. Mai mult, surplusul de greutate, la bărbaţi, este aşezat în zona abdominală, aşa că dacă ai o burtă imensă fă tot posibilul să scapi cât mai curând de ea, în cazul în care doreşti să ai o femeie atragătoare ca parteneră.
9. Obsedatul de sport – Cele mai multe dintre femeile singure nu sunt obsedate de sport şi nu doresc să-şi petreacă sfârşiturile de săptămână pe canapea privind meciuri la tv. Nu este nimic rău să-ţi placă sportul; însă dacă eşti obsedat de competiţiile sportive, viaţa ta amoroasă poate avea de suferit, iar partenera ta poate decide să te părăsească şi să găsească un bărbat care să-i satisfacă nevoile pentru care tu nu ai avut ochi.
10. Să fii prea agresiv – Femeilor nu le place când bărbatul cu care abia s-au întâlnit insistă s-o atingă. Femeile preferă bărbatul calm, gentil şi bine manierat. Când eşti prea agresiv cu o femeie, nu faci decât s-o îndepărtezi de tine şi, în final, avansurile tale vor fi respinse.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!