Viziunile lui Buddha despre iubire. Te va face sa intelegi altfel viata

Publicitate

Vorbele lui Buddha, fondatorul învățăturilor filozofice indiene, au o mare importanță și-n zilele noastre. Aceste sfaturi te vor ajuta să fii mai fericit și împlinit.

1. Iubește-te pe tine

Primul pas spre dragostea adevărată este să realizezi că mai întâi de toate trebuie să te iubești pe tine. Astfel, vei pune bazele unei legături puternice cu cealaltă persoană. Atunci când te iubești cu adevărat, vezi o reflectare a acestei iubiri în interiorul altui om. Se întâmplă, pentru că suntem cu toții conectați spiritual.

2. Bucură-te de ceea ce ai

Nu este rațional să crezi că ceva sau cineva îți poate aduce iubirea. Conform filozofiei din est, nu poți evita suferința și dezamăgirea. Totul este trecător, și emoțiile frumoase, și cele negative. Adevărata fericire vine din interior. Dacă ai sufletul împlinit, poți face și pe altcineva fericit.

3. Oferă iubire și atenție

Nu doar partenerul de viață și familia merită iubirea ta, ci toată lumea. Oamenii cred că doar cei dragi merită iubirea, grija și timpul lor. Dar ce s-ar întâmpla dacă ne-am comporta cu cei din jur la fel cum ne comportăm și cu cei din familie? Lumea ar fi total diferită.

4. Alege cuvintele

Este foarte ușor să transmiți emoțiile și starea de spirit celor din jur, mai ales celor pe care îi iubești. Așa că, unele cuvinte pot răni sau distruge o relație la care țineai.

5. Uită de ură

Atunci când cineva spune cuvinte urâte și umilitoare în adresa ta, nu uita că mereu ai dreptul să taci. Acționează din dragoste, nu din furie. Nu îi oferi celuilalt doar șansa de a salva relația, dar, de asemenea, de a înțelege că există și o altă modalitate prin care poți rezolva problemele.

6. Fii recunoscător

Una dintre cele mai întâlnite probleme care există într-o relație este dorința de a obține ceva mai bun. Oamenii nu sunt mulțumiți de ceea ce au. Adesea sunt geloși pe frumoasa fațadă a relațiilor din jurul lor. Consideră că „iarba vecinilor este mai verde”. Cu o astfel de atitudine nu vei fi niciodată în stare să dezvolți iubirea dintre voi.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

„Nu locuiţi în trecut, nu visaţi la viitor, concentraţi-vă atenţia asupra momentului prezent“.

„Secretul sănătăţii, atât pentru minte, cât şi pentru trup, nu este să plângem după trecut, nici să ne îngrijorăm pentru viitorul, ci să trăim cu înţelepciune şi seriozitate momentul prezent“.

„În fiecare dimineaţă ne naştem din nou. Ceea ce facem astăzi este cel mai important.“

„Fii milos faţă de toţi oamenii, fie ei bogaţi sau săraci. Fiecare are suferinţa lui. Unii suferă mai mult, alţii mai puţin.”

„Cine dăruieşte va avea un real câştig. Cine se supune va fi liber, va înceta să fie sclavul pasiunilor. Omul drept se debarasează de rău şi, prin dezrădăcinarea poftei trupeşti, a amărăciunii şi iluziei, atingem cu adevărat Nirvana.“

Publicitate

„Răul este necesar pentru ca binele să poată triumfa.“

„Oricâte cuvinte sfinte citeşti, la oricâte dai glas, ce bine îţi pot face dacă nu acţionezi potrivit lor?“

„Ura nu este stăvilită de ură, ci numai de iubire. Aceasta este regulă eternă.“

„În ceruri, nu există diferenţă între Est şi Vest. Diferenţele le creează oamenii, apoi se autoconving de faptul că acestea sunt adevărate.“

„Omul prost concepe ideea de «sine». Cel înţelept nu vede niciun fundament pentru a clădi ideea de sine. În acest fel, cel din urmă are o concepţie corectă a lumii şi conchide cu îndreptăţire că toţi compuşii creaţi de durere vor fi destrămaţi din nou. Adevărul, însă, va rămâne.“

„Nimeni nu ne poate salva dintr-o situaţie decât noi înşine. Nimeni nu poate şi nimeni nu o va face pentru noi. Noi suntem cei care trebuie să mergem pe drumul care ni se aşterne în faţă.“

„Degeaba citiţi cuvinte sfinte, degeaba le rostiţi. Ele nu servesc la nimic dacă nu acţionaţi în consecinţă.“

„Lucrează pentru propria ta mântuire. Nu fi dependent de alţii.“

„Trei lucruri nu vor putea fi niciodată ascunse: soarele, luna si adevărul.“

„Poţi să cauţi prin întreg universul pe cineva care îţi merită mai mult dragostea şi grija decât le meriţi tu însuţi şi nu vei afla o astfel de persoană nicăieri. Tu însuţi, asemeni oricui din univers, îţi meriţi dragostea şi grijă.“

„Mintea este totul. Devii ceea ce gândeşti.“

„Să fim tot timpul recunoscători: poate n-am învăţat prea multe lucruri azi, dar cel puţin am învăţat câteva. Dacă n-am învăţat nici măcar atât, măcar nu suntem bolnavi. Şi dacă totuşi suntem bolnavi, cel puţin suntem în viaţă. Să fim recunoscători pentru aceste lucruri.“

„Nu vă uitaţi niciodată la ce aţi făcut. Uitaţi-vă doar la ce v-a rămas de făcut.“

„Niciodată ura nu va lua sfârşit prin ură. Ura va lua sfârşit prin iubire.“

„În clipa când suntem copleşiţi de mânie încetăm deja să ne străduim să mai aflăm adevărul şi începem să ne străduim pentru noi înşine.“

„Fără sănătate, viaţa nu este viaţă; este numai o stare de langoare şi suferinţă, o imagine a morţii.“

„Un singur cuvânt care aduce linişte şi pace este mai bun decât o mie de cuvinte goale.“

„Pentru a înţelege totul trebuie să ierţi totul.“

„Mânia învinge-o prin blândeţe, răul învinge-l prin bine, pe zgârcit învinge-l prin dărnicie, iar pe mincinos prin adevăr.“

„Să ţii furia în tine e ca şi cum ai prinde un cărbune încins pe care voiai să-l arunci în altcineva. Tu o să te arzi.“

„Fii vigilent: fereşte-ţi mintea de gânduri negative.“

„Un ulcior este umplut picătură cu picătură.“

„Suntem formaţi de gândurile noastre; devenim ceea ce gândim. Când mintea este pură, bucuria o urmează ca o umbră ce nu o părăseşte nicicând.“

Publicitate
Alte Articole
De Suflet

Da-i necazului timp , si el va trece . Totul are rezolvare , mai putin timpul…

Publicitate

„Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte.” –  Soren Kierkegaard

Viata este un proces atat de simplu , pacat ca o intelegem doar in momentul in care simtim „respiratia” pericolului in ceafa ! Am invatat ca, totul in viata e format din etape si ca daca nu intelegi in ce etapa te afli la momentul respectiv mai tarziu , viata te va lasa in urma fara ca tu sa mai poti face ceva in acest sens ! Totul depinde de perceptia ta , tu decizi ce trebuie sa faci si ce nu .

Intr-o lume in care in ziua de azi e o minune sa traiesti , da-i necazului timp ! Lasa-l , sa te schimbe , te va schimba mereu involuntar , poate .

Ori te va face un om mai bun , ori te va face un om rau , lovit de resentimente , ranit in orgoliu si demoralizat ! Alege sa te schimbe in bine , alege mereu drumul spre EL ! Toate problemele noastre pornesc din neacceptare . Accepta , ca nu intotdeauna lucrurile vor fi cum vrei tu , lasa-te ghidat de vocea Lui , bazeaza-te intotdeauna doar pe Dumnezeu si El iti va feri pasii de orice primejdie ! Da-i necazului timp si el va trece , dar nu-l lasa sa te faca un om rau . Alege sa fi bun , alege schimbarea in EL , doar atat !

Imagini pentru imagini clepsidra Totul , este devenire nimic nu este static ! Cand nu-ti va mai fi frica de sfarsit , nu-ti va mai fi frica sa traiesti pentru ca atunci incepe cu adevarat viata , atunci intelegi etapele ei, atunci intelegi ca viata este formata din evenimente , ca viata inseamna „a trai” nu ” a respira ” ! Totul este despre tine, despre cum intelegi viata , despre cum o iubesti ! Daca iubesti viata si ea te va iubi pe tine !

Daca intelegi ca Dumnezeu este totul , atunci nimic nu te va mai impidica sa traiesti frumos .

Publicitate

Imagini pentru imagini peisaje frumoase Timpul este schimbare , intotdeauna va fi asa . Totul ,se poate schimba in orice moment , iar cand intelegi acest lucru nu-ti va mai fi teama de nimic , pentru ca nu mai ai nimic de pierdut , nu mai exista nimeni care sa piarda ceva !

Ai pierdut deja ceea ce nu ti-a fost scris, ceea ce nu ti-a trebuit sau ceea ce nu era parte din povestea ta ! Adevarata noastra viata , este Dumnezeu , atat ! Cu El , nu-ti va mai fi frica de nimic !

Da-i necazului timp , si el va trece . Totul are rezolvare , mai putin , moartea !

Autor : Roxana Ologeanu

„Dacă ar fi să îmi trăiesc din nou viața, aș face aceleași greșeli doar că mai devreme.”  – Tallulah Bankhead

Da-i timpului, timp…

Cat e ceasul?

E timpul sa te ridici si sa mergi mai departe. Nu e nici prea devreme, nici prea tarziu. Acum e momentul potrivit. Invata din greselile trecutului, nu regreta nimic din ce ai facut, caci alegerile tale te-au facut sa devii ce esti acum.

Viata e plina de momente care te marcheaza, momente care probabil nu o sa se mai repete niciodata si chiar daca o sa se repete, nu o sa mai fie la fel. Nu iti fie teama de deciziile pe care le iei, deoarece ai facut ce ai simtit la momentul respectiv si chiar daca nu a fost decizia potrivita inveti din greseli. Totul se intampla cu un scop. Ai rabdare! Lucrurile bune nu vin asa usor.

Daca in fiecare zi e soare, te plangi ca e prea cald. Dupa o perioada cu ploi, cu siguranta vei stii sa apreciezi mai mult soarele. Invata sa ai curaj sa lasi in urma urma trecutul, sa te desprinzi de unele lucruri, sa ai taria sa pleci din locul din care simti ca nu mai apartii. Fa loc in viata ta unor noi oameni. Lasa timpul sa le rezolve pe toate. Timpul nu te intreaba daca esti pregatit, ci te ajuta sa intelegi lucrurile din viata ta. Da-i timpului, timp …

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet