Vine un timp cand simti nevoia sa fii altfel decat esti…

Publicitate

“Valoarea omului se măsoară după greutăţile biruite de el.” – Voltaire

Te-ai gândit vreodată cum ar arăta viaţa ta dacă ai fi…altfel? Cam aşa sună majoritatea mesajelor din zilele noastre, începând de la reclame şi terminând cu cei care zilnic ne dau sfaturi necerute despre cum să fim.

Vrem nu vrem, ceea ce facem este să ne străduim să fim cum credem că vor alţii să fim, la rândul nostru le cerem celor dragi să fie altfel decât sunt, vrem ca lumea în care trăim să fie altfel decât este, dar tocmai această dorinţă ne ţine departe de acest “altfel”.

Cam acesta a fost mesajul pe care l-am perceput şi eu de copil, de când am început să percep lumea în care m-am născut: că indiferent de cum aş fi în acest moment, trebuie să fiu “altfel”. Ca orice altceva, acest lucru poate fi motivator doar până la un anumit punct sau din contră.

În cazul meu m-a motivat mereu să caut să fiu mai bună decât sunt în orice domeniu, dar nu suficient de mult, întrucât am procesat la un nivel inconştient că niciodată nu voi fi suficient de bună în ceva sau pentru cineva.

Nu scriu lucrurile acestea pentru a-ţi cere o părere filozofică, ci pentru a observa în ce măsură te regăseşti şi tu în această poveste. Vrem nu vrem, societatea (familie, instituţii, media, etc) prin tot ceea ce este, ne transmite zilnic mesajul că nu suntem aşa cum ar trebui să fim.

Şi pentru asta se creează modele departe de realitate la care să aspirăm. Din păcate nu există modele, doar oameni care au excelat într-un anumit domeniu în detrimentul altor domenii din viaţa ;lor. Iar dacă aceste “modele” clachează, mulţimea nu ezită să le taxeze cu cruzime, căci aruncatul cu piatra e cel mai uşor sport de practicat.

Aruncăm cu vorbe grele şi dure, ca şi cum am arunca cu pietre, deoarece în adâncul nostru suferim îngrozitor că nu suntem aşa cum ni s-a cerut de mici copii şi nu vom fi vreodată, căci ceea ce ni s-a cerut nu e decât o mare minciună în spatele cărora “adulţii” din viaţa noastră îşi ascundeau ipocrizia de care nici măcar nu erau conştienţi.

Ajunşi adulţi şi noi la rândul nostru facem la fel cu copiii noştri..le cerem să fie cum consideră alte instituţii infiltrate în capul nostru precum, şcoala, justiţia, etc. că trebuie să fie şi le cerem să renunţe la lucruri pe care nu le-au experimentat vreodată şi n-au avut ocazia să le înţeleagă cu adevărat.

Publicitate

Aşa se ajunge la mulţi oameni frustraţi care le pretind şi altora să facă la fel ca ei, să-şi inhibe sentimentele, să poarte măşti pentru a se “descurca” într-o societate bolnavă şi să facă pe proştii până când devin şi ei proşti. Şi apoi ne întrebăm de unde atâta suferinţă?

Într-o astfel de lume, nu ai decât o singură variantă la dispoziţie: să te aduni, să te retragi puţin în tine şi să cauţi să te înţelegi. Asta presupune să-ţi descifrezi mecanismele şi programele care te sabotează, să renunţi la stupizenia orgoliului şi să accepţi ceea ce vezi în tine.

Atunci descoperi că nu eşti deloc aşa cum credeai şi nici cum te cred ceilalţi.

Descoperi că e într-adevăr o prostie să-ţi baţi capul cu felul în care te percep ceilalţi şi că energia ta e prea preţioasă pentru a încerca să-i mulţumeşti pe cei de lângă tine.

Ieşi din starea de negare, în care te credeai superior altora şi aveai impresia că ceea ce tu faci e corect şi accepţi că rahatul de care îi acuzi pe ceilalţi se află şi în tine, căci l-ai adoptat cândva, inconştient. Abia atunci încetezi cu predicile moraliste şi te pui pe treabă.

Revii la viaţă, căci inconştienţa e sinonimă cu moartea şi începi să preţuieşti cu adevărat tot ce înseamnă viaţă: de la un fir de iarbă până la cel mai elementar şi preţios dar pe care îl avem: respiraţia.

Începi să trăieşti după ceea ce unii numesc “intuiţie” sau “legătură cu Sinele sau Divinitatea din tine” şi asculţi mai degrabă de ceea ce se aude în interiorul tău decât în afară.

Orice experienţă pe care sufletul tău o va revendica, va fi nevoie să-i dai curs, renunţând la regulile parşive ale societăţii. Asta înseamnă să ai mare încredere în sufletul tău, să încetezi să-i mai refuzi nevoile, căci a-I refuza e ca şi cum te-ai mutila singur.

Tăcerea devine vocea pe care o asculţi, căci dincolo de vacarmul creat de lumea în care trăieşti e pură tăcere. Dincolo de cuvinte aruncate la întâmplare şi de zgomote stridente, eşti tu, e totul.

Îndrăzneşti să-ţi asculţi chemarea interioară şi să faci diferenţa între aceasta şi programările pe care alţii le-au sădit în tine.

Ia acest mesaj ca pe o invitaţie la luciditate, ca o invitaţie la un concert…concertul tăcerii din tine. Ascultă-i muzica şi întoarce-te la cine eşti! Ştii cine eşti?

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet