Urăsc să-mi fie confundată bunătatea şi înţelegerea cu naivitatea şi prostia. Observ că sunt din ce în ce mai puţini oameni ce ştiu să facă diferenţa…

“Nu întotdeauna trebuie să întoarcem pagina, uneori trebuie să o rupem!” – Achille Chavee Suntem cei care mintim dintr-o obisnuinta usor de suportat, caci ne-am invatat sa privim doar suprafata lucrurilor. Suntem cei care inselam doar pentru a merge mai departe. Pentru a ne demonstra ca inca suntem plini de viata. Suntem cei care indraznim uneori sa radem, dar nu din tot sufletul, caci nu mai avem curaj nici pentru asta. Suntem cei care alegem sa fim tot mai mecanici. Ne mai lipseste doar cheita pe care ne-ar putea-o rasuci mereu altcineva. Suntem cei care privesc fara sa vada, caci ochii nu ne sunt indeajuns pentru a distinge realitatea. Suntem cei care uitam de noi. Uitam ca suntem conectati! Uitam ca tu si eu inseamna noi. Suntem cei care iubim placerile efemere. Ele ne dicteaza acum destinul. In fiecare zi, in fiecare ceas, in fiecare minut, lumea din jurul nostru se schimba. Fara sa vrem, ne schimba si pe noi. Cei care nu se adapteaza raman in urma. Ne schimbam intr-un egoism pur care ne acopera urechile la strigatele de ajutor ale celor din jur. Mergem inainte…! Fara sa ne pese! Noua trebuie sa ne fie bine, nu lor. Numai ca nici noi nu suntem fericiti. Asteptam mereu sa ne arate cineva calea si drumul drept. Unii mai perversi incep sa arate cu degetul incotro trebuie sa apucam, numai ca ei nu stiu ca nu-i politicos sa arati cu degetul…. Suntem cei care uitam sa mai respiram constient, caci ce rost mai are sa ne analizam propriile inspiratii, atat timp cat in fata noastra o intreaga lume se modifica in fiecare secunda!? Grabeste-te sa nu ramai in urma, dar nu uita sa-ti iei si sufletul cu tine. Si nu uita ca tu si eu suntem de fapt noi. Noi, cei care putem alege mai bine in loc de mai mult! Noi, cei care nu stim sa traim, dar invatam cu usurinta sa murim! Noi, cei care nu mai avem puterea de a spune adevarul, insa stim atat de bine sa ne miorlaim nemultumirea…! de Adrian Cutinov Fiecare corp este singur. Sufletul... niciodata. O asistenta medicala s-a apropiat de patul batranului. Langa ea era un barbat la vreo 30 de ani. "Fiul tau este aici." - a spus femeia batranelului aflat pe moarte. Ea a fost nevoita sa repete cuvintele de mai multe ori... apoi ochii pacientului s-au deschis. Sedat din cauza durerii pe care o suferea, el a vazut vag un tanar in picioare in fata lui. A intins mana... tanarul i-a luat mana in palmele lui, strangand usor pentru a ii transmite un mesaj de dragoste si incurajare. Asistenta medicala a adus un scaun pentru ca barbatul sa poata sta langa pat. Toata noaptea, acesta a stat in salonul slab luminat, tinand mana batranului si vorbind cu el. Ocazional, asistenta venea prin salon pentru a verifica starea pacientului. Ea a sugerat barbatului sa se mute intr-un pat si sa se odihneasca pentur o vreme, insa tanarul a refuzat-o. Din cand in cand, barbatul ii mai povestea cate ceva. Batranelul nu zicea nimic, doar isi tinea fiul strans de mana. La rasarit, omul a murit... Tanarul i-a lasat mana si a mers pentru a vorbi cu asistenta. In timp ce ea se ocupa de acte, el astepta cu capul plecat. Apoi, el nu a mai rezistat si a decis sa o intrebe. Barbatul: "Cine era acel batran?" Asistenta (foarte surprinsa): "Tatal dumneavoastra." Barbatul: "Nu... nu este tatal meu. Nu l-am vazut in viata mea." Asistenta: "Atunci de ce nu mi-ati spus asta in momentul in care v-am dus la el?" Barbatul: "Mi-am dat seama imediat ca este o greseala, insa am stiut ca are nevoie de fiul sau... iar fiul sau nu a fost langa el. Cand am realizat ca este prea bolnav pentru a isi da seama daca sunt sau nu fiul sau, am decis sa raman... stiind cata nevoie avea de cineva." Morala: Singuratatea este dificila. Data viitoare cand cineva are nevoie de tine... doar ramai langa el.
Publicitate

„Nu-ţi fie ruşine să faci întotdeauna ceea ce e mai bine.” — Esop

Un şarpe mare şi rău s-a dus într-o zi la înţeleptul pădurii să-i ceară sfa­tul. „Nu ştiu ce-i cu mine, sunt atât de rău, încât îi omor pe toţi cei care mă enervează”, s-a plâns şar­pele. „Spune-mi ce să fac, fiindcă m-am hotărât să mă schimb”, l-a ru­gat el pe înţelept. „Ei, dacă te-ai ho­tărât, este îndeajuns. Fii bun cu toţi, orice ţi-ar spune sau ţi-ar face, acceptă”, l-a sfătuit înţeleptul. şar­pele a plecat fericit în pădure şi dornic să devină bun.

De îndată ce şar­pele nu s-a mai repezit spre anima­lele pădurii să le sugrume, acestea au început să-l ia peste picior şi să-şi bată joc de el.

Într-o zi, înţeleptul a ieşit la plimbare şi iată că a văzut cum iepuraşul tocmai îi agăţa pu­ternicului şarpe o tinichea de coadă, iar el accepta liniştit. Vulpea îl ridi­cu­liza, agăţându-i hârtii mototolite în jurul gâtului, iar şarpele accepta şi asta liniştit şi tăcut. Veveriţa sărea pe el şi-l împodobea cu crenguţe. Leul, ursul, fiecare alt animal al pă­du­rii îşi băteau joc de bunul şarpe când treceau pe lângă el.

Bietul şar­pe ajunsese ca un pom de Crăciun din dorinţa de a fi bun. Când în­ţe­leptul a văzut una ca asta, s-a apro­piat de el şi i-a şoptit: „Dragă şarpe, eu ţi-am zis să accepţi ce-ţi fac ei şi să fii bun, adică să nu-i mai omori, dar n-am zis să nu-i mai sperii!”.

În viaţa de zi cu zi ni se poate în­tâmpla şi nouă precum i s-a în­tâm­plat şarpelui; de îndată ce decidem să fim buni, alţii să ne cam ia de… proşti. Soluţia înţeleptului: „Nu-i distruge, dar un pic de sperie­tură potoleşte excesul de răutate şi con­fuzia pe care o fac oamenii între bunătate şi prostie”.

Cu alte cuvinte, poartă-te cu oamenii ca şi cum ei ar fi nişte copii. Rămâi în decizia ta de a fi bun, căci asta-i ceea ce te du­ce pe calea dreaptă pe tine însuţi, dar prefă-te că nu eşti atât de bun încât să fii luat drept prost. Frica are şi ea rolul ei de „îndreptar” al conştiinţei primitive şi al comporta­mentului ce decurge din ea.

Dacă iu­beşti pe cineva, îi accepţi şi-i tole­rezi inocenţa şi, adesea, chiar micile rău­tăţi sau devieri de comportament, se poate ca acest cineva să vrea tot mai mult, să ţi se urce în cap şi apoi să-ţi lege tinichele de coa­dă. Bunătatea nu-i prostie, cum ier­tarea nu presupune tolerarea şi ac­ceptarea aberaţiilor de atitudine şi comportament ale altora. Bună­ta­tea şi iertarea, toleranţa şi frumu­seţea sufletului se petrec în interior, devin componente ale conştiinţei şi ale sufletului tău.

Publicitate

Prezenţa lor reală în tine te ghidează către atitudini educative în relaţiile cu cei din jur; dacă în conştiinţa lor bunătatea este egală cu prostia, ei se vor comporta precum animalele pădurii. În acest caz, un strop de frică educă pulsiunea şi tendinţele conştiinţei animale de a batjocori şi a lua peste picior bunătatea.

Să apreciezi bunătatea altuia înseamnă să depăşeşti nivelul de conştiinţă al iepuraşului sau al vulpii din pădure. Să apreciezi bunătatea înseamnă să ai puterea interioară de a n-o confunda cu prostia. şi dacă alţii fac această confuzie, atunci frica devine un factor educativ. Este de dorit să ne ridicăm pe noi înşine din conştiinţa animală şi, în faţa bunătăţii, să-i mulţumim cerului pentru că există. şerpi capabili să te „distrugă” găsim la tot pasul, chiar dacă nu-i vorba aici doar de distrugere fizică.

De şerpi răi ne putem lovi zi de zi, dar uneori ne putem întâlni şi cu şarpele Bun; să fim atenţi, să nu-i punem tinichele în coadă, căci acest comportament nu dovedeşte prostia şarpelui, cât limitarea existentă în propria noastră conştiinţă. Iisus ne spune într-o pildă aceeaşi poveste în forma aceasta: „Să nu dai mărgăritarele la porci, ca să nu se întoarcă spre tine şi să te rupă”.

Deci ascunde frumuseţea, ascunde puţin bunătatea, dar rămâi frumos şi bun în tine. Arată-ţi bunătatea în faţa celor ce o pot percepe şi dă-le mărgăritare ce­lor ce le pot aprecia; iată o altă faţetă a aceleiaşi poveşti. Căci aceia ce nu văd bunătatea sau frumuseţea, îşi bat joc de tine sau se întorc împotriva ta, fără măcar să devină conş­tien­ţi de păcatele lor, adică de ni­ve­lul limitat al conştiinţei lor. La acel nivel, fii bun şi sperie-i puţin. Rămâi bun şi educă-i prin acel instrument accesibil conştiinţei lor.

O femeie bătută constant de un bărbat violent nu trebuie să accepte violenţa băr­batului în numele bunătăţii ei. A accepta nu înseamnă a tolera abe­raţiile de comportament ale altora; acceptarea are loc în interior şi presupune iertare şi înţelegere a faptului că celălalt confundă bunătatea cu prostia ca o consecinţă a limitării existente în propria conştiinţă. Iar remediul pentru aceasta ne-a dat-o înţeleptul din poveste: „Prefă-te că eşti rău”.

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!


Publicitate


Alte Articole