Trei retete delicioase care iti vor aduce aminte de gustul copilariei la bunici! Se prepara rapid si simplu!

Publicitate

Cand eram mici, cea mai mare bucurie era cand bunica ne chema la masa si ne astepta cu o surpriza: un desert pe care il prepara doar la ocazii speciale. Insa nu aveam voie sa il mancam decat dupa ce terminam tot din farfurie si curatam bine sosul de la mancare cu painea proaspat scoasa din cuptor.

Bunicile noastre nu aveau la indemana nici retete complicate, nici electrocasnice care sa le usureze munca, dar reuseau de fiecare data sa ne surprinda cu mancaruri delicioase, al caror gust ni-l mai amintim si astazi. Iata care sunt retetele pe care le poti pune si tu in aplicare si care cu siguranta iti vor aminti de gustul copilariei:

Painea pufoasa, cu coaja crocanta, ca pe vremea bunicii

Painea pe care o facea bunica era atat de gustoasa, crocanta si cu un interior atat de pufos incat, de multe ori, nici nu mai aveam rabdare sa ne fie pusa masa ca ne saturam rontaind la ea. Mirosul inconfundabil de paine facuta in casa nu poate fi egalat de painea pe care o cumparam de la brutarie. In plus, painea de pe vremea bunicii avea avantajul de a fi mult mai sanatoasa, pentru ca era facuta din ingrediente naturale.

Desi pare mai complicat sa iti faci de la zero painea in casa, trebuie sa stii ca reteta pe care o stiau bunicile noastre nu este nici pe departe atat de dificila. Aici gasesti o reteta de paine de casa care se poate face rapid si al carei gust iti va trezi amintiri de pe vremea cand nu mai aveai rabdare ca bunica sa o scoata din cuptor. Dupa cum vezi, exista chiar si o reteta de paine fara framantare, pentru incepatori, astfel incat sa nu ai cum sa dai gres cu experimentul tau, chiar daca nu ai mai facut niciodata o paine.

Reteta de dulceata de capsune numai buna de intins pe paine

Dupa ce ai invatat sa iti faci singura painea, ce poate fi mai bun decat sa tai o felie, sa o ungi cu putin unt si cu o dulceata consistenta din capsune? Dulceata este simplu de preparat si, in plus, se pastreaza foarte bine la borcan, in camara, astfel incat sa te poti bucura de gustul ei chiar si iarna.

Ingrediente pentru reteta de dulceata de capsune

Publicitate
  • 4 kilograme de capsune
  • 3,5 kilograme de zahar
  • 4 lamai

Capsunele trebuie spalate bine, apoi indepartate cu grija coditele. Coaja de la lamaie se da pe razatoare si se adauga peste capsune, intr-o oala incapatoare. Poti adauga si sucul de la lamaie, daca vrei sa obtii un gust dulce-acrisor. Adauga tot zaharul si pune oala pe aragaz, la foc mic. Din cand in cand, va trebui sa elimini spuma care se formeaza la suprafata. Capsunele se lasa la fiert timp de 45-50 de minute, pana cand se formeaza dulceata. Pentru ca dulceata sa se mentina proaspata cat mai mult timp, este important ca borcanele in care o vei depozita sa fie fierte inainte, pentru a fi sterlizate.

Biscuitii copilariei, o gustare delicioasa si rapida

Biscuitii pe care bunica ni-i servea alaturi de o cana de lapte cald cu cacao sunt foarte gustosi, dar si simplu de preparat. Ai nevoie de urmatoarele ingrediente:

  • 200 de grame de unt (este de preferat sa pui untura, pentru a obtine un gust cat mai apropiat de cel al biscuitilor clasici)
  • 200 de grame de zahar
  • 3 oua
  • 3 linguri de lapte
  • 3 linguri de smantana grasa
  • 2 plicuri de praf de copt
  • 1 lingurita de esenta de vanilie sau rom
  • 1 kilogram de faina
  • 1 plic de zahar pudra

Amesteca faina cu praful de copt si intr-un bol zaharul cu untul sau untura, pana cand acesta se incorporeaza bine. Peste acest amestec trebuie adaugate treptat ouale, apoi smantana, laptele si esenta de rom sau de vanilie. Dupa ce ingredientele au fost incorporate bine, se adauga faina, amestecand bine, pana cand se formeaza o compozitie omogena. Aluatul format trebuie sa aiba o consistenta ferma, dar elastica. Se lasa apoi aluatul la racit, la frigider, timp de o ora, dupa ce l-ai invelit in folie de plastic.

Aluatul racit se poate trece prin masina de tocat sau poti face biscutii si manual, modelandu-i dupa forma pe care vrei sa o aiba. Biscuitii se pun intr-o tava, pe o folie de copt, apoi se baga la cuptor si se lasa 15-20 de minute, pana cand se rumenesc. Dupa ce i-ai scos din cuptor, presara peste ei zaharul pudra si biscuitii sunt gata de a fi serviti.

Sursa: kudika.ro

Publicitate
Alte Articole
Retete

De ce ne indragostim de ceea ce nu putem avea

Publicitate

De multe ori se intampla sa ne indragostim de persoana nepotrivita. Mai bine zis de persoana ce are un stil de viata diferit de noi, ce are iubita, familie, sau pur si simplu de persoana care nu ne impartaseste iubirea.

De ce ne indragostim de ceea ce nu putem avea?

Valoram mai mult lucrurile pe care nu le putem avea

Conform studiilor psihologice, oamenii au tendinta de a-si dori mai mult ceea ce este dificil de obtinut. In relatie se traduce prin faptul ca acordam mai multa importanta oamenilor mai putin accesibili, aceeia sunt mai valorosi in viziunea noastra.

Ne atrage provocarea

Ne place sa riscam si sa ne demonstam noua insine ca il putem cuceri. Daca este prea usor de cucerit atunci ii acordam mai putina atentie, in ochii nostrii are mai putina valoare.

Probleme cu stima de sine si increderea

Problemele pe care le avem cu increderea in propria persoana si stima de sine ne fac sa credem ca nu suntem suficienti de buni pentru o anumita persoana. Atunci cand nici tu nu crezi in fortele tale, va fi greu sa creada o alta persoana.

Frica de angajament

Frica de angajament poate fi un alt termen din cauza careia sa te indragostesti mereu de persoana nepotrivita. „Persoana nepotrivita” este o scuza credibila pentru a fugi de angajament. Sentimentul ca celalalt nu este potrivit pentru tine, este o realitate pe care tu ai ales-o in mod inconstient.

Esti un romantic fara speranta

Este un factor ce apare atunci cand dragostea este pentru persoana nepotrivita. Daca sentimentele nu sunt reciproce nu avem cum sa schimbam acest lucru. Modul in care cineva iubeste nu poate fi controlat, asa ca, daca nu esti pe aceeasi lungime de unda cu cealalta persoana, aceasta se poate dovedi a fi persoana pe care nu o poti avea.

O lectie de iubire

Iubirea nu depinde de cunoaştere, educaţie sau autoritate. Ea se situează dincolo de comportament. Este singura binefacere a vieţii pe care nu o putem pierde. În sfârşit, este singurul lucru pe care îl putem cu adevărat da. Într-o lume a iluziilor, a viselor şi a vidului, iubirea este sursă de adevăr. Cu toate acestea, în pofida puterii şi a măreţiei ei, ea este insesizabilă. Unii îşi petrec toată existenţa în căutarea ei. Ne temem că nu o vom găsi niciodată, iar când o descoperim, ne temem să n-o pierdem sau o considerăm ca pe ceva care ne aparţine, de frică să nu ne scape.

Concepţia noastră despre iubire este cea care ni s-a inoculat în copilărie. Imaginea cea mai comună este cea a idealului romantic: întâlnim sufletul pereche, ne simţim minunat de bine şi credem că această fericire va dura toată viaţa. Bineînţeles, avem inima zdrobită atunci când, în realitate, suntem confruntaţi cu un cotidian care nu mai are atâta romantic, când ne dăm seama că iubirea pe care o dăm şi primim este în general condiţionată. Chiar şi sentimentele pe care le nutrim pentru familie sau pentru prieteni sunt fondate pe aşteptări şi condiţii. În mod inevitabil, acestea nu sunt satisfăcute, şi realitatea vieţii cotidiene capătă încet-încet aspectul unui coşmar. Odată spulberate aceste iluzii romantice, ne trezim într-o lume de unde această iubire, despre care visam, ca şi copil, este absentă. Atunci, dintr-un punct de vedere adult, percepem iubirea în mod lucid, cu realism şi amărăciune.

Din fericire, iubirea autentică la care toată lumea aspiră este posibilă, dar imaginea pe care o avem despre ea nu ne permite să o descoperim. Nu este vorba de a visa la sufletul pereche sau la prietenul perfect. Plenitudinea pe care o căutăm este prezentă în noi, aici şi acum. Este îndeajuns să ne amintim de ea.

Cei mai mulţi dintre noi aspiră la o iubire necondiţionată, fondată pe ceea ce suntem mai degrabă decât pe ceea ce facem sau nu facem. Cei mai norocoşi dintre noi o vor cunoaşte, poate, pentru câteva minute de-a lungul întregii existenţe. Este trist de spus, dar iubirea pe care o primim este aproape întotdeauna condiţionată. Suntem iubiţi pentru altruismul nostru, pentru contul nostru din bancă, pentru veselia noastră, pentru maniera în care ne tratăm copii sau ne întreţinem casa, şi aşa mai departe. Este foarte greu să-i iubim pe ceilalţi aşa cum sunt. Am putea chiar spune că noi căutăm motive să nu-i iubim.

Nu poţi să te simţi fericit şi în pace într-o relaţie de iubire decât dacă elimini condiţiile la care era ea supusă. Din nefericire, la modul general, cu cât mai mult îl iubim pe cineva, cu atât mai condiţionată este iubirea. Ni s-a inoculat în copilărie că era vorba de o regulă – am putea chiar spune că am fost condiţionaţi cu această viziune a lucrurilor. Pentru a modifica această idee preconcepută, trebuie să trecem printr-un dificil proces de dezvăţare. Este iluzoriu să sperăm într-o iubire necondiţională şi absolută, dar o iubire autentică şi durabilă este întrutotul posibilă.

Una din rarele relaţii marcate de o iubire necondiţională este cea pe care o legăm cu copiii foarte mici, pentru că lor nu le pasă de activităţile noastre, de contul nostru din bancă, sau de realizările noastre. Ei ne iubesc, pur şi simplu. Apoi, noi îi condiţionăm recompensându-i când ne zâmbesc, sau obţin note bune la şcoală, sau atunci când sunt „cuminţi”. Avem mult de învăţat de la sentimentele pe care ni le poartă copiii noştri. Dacă i-am iubi fără condiţii, un pic mai mult timp, am crea o lume foarte diferită.

Condiţiile la care supunem iubirea contrariază puternic relaţia noastră cu celălalt. Eliminându-le, vom descoperi noi si minunate aspecte ale iubirii.

Cel mai mare obstacol este frica de a nu fi plătit în schimb. Dacă trăim această teamă, este pentru că nu realizăm că adevărata iubire constă în a da, şi nu în a primi.

Publicitate

Dacă ne petrecem timpul evaluând iubirea primită, nu numai că nu ne vom simţi niciodată iubiţi, dar vom avea sentimentul de a fi sistematic înşelaţi. Nu pentru că aceasta ar fi o realitate, ci pentru că faptul de a „calcula” nu este un gest de iubire. Dacă trăiţi sentimentul de a nu fi iubiţi, nu este pentru că nu sunteţi iubiţi, ci este pentru că vă refulaţi iubirea.

Când vă certaţi cu un apropiat, credeţi că sunteţi mânioşi din cauza a ceea ce această persoană a făcut sau nu a făcut. În realitate, dacă sunteţi în această stare, este pentru că v-aţi închis inima, pentru că v-aţi reţinut propria iubire. Nu ar trebui să-i privaţi niciodată pe ceilalţi de iubirea voastră, sub pretext că, după voi, ei nu o merită. Şi dacă nu ar merita-o niciodată? Veţi înceta pentru totdeauna să vă iubiţi mama, prietenul, prietena, fratele? În schimb, dacă vă exprimaţi sentimentele în pofida a ceea ce a putut să facă, veţi constata schimbări, veţi descoperi puterea infinită a iubirii. Veţi vedea că inima lor se deschide larg.

Pentru a fi în măsură să ne deschidem inima, trebuie să facem efortul să luăm în considerare lucrurile diferit. Dacă ne închidem, dacă suntem intoleranţi este adesea pentru că nu-l înţelegem pe celălalt. Nu înţelegem de ce ea nu dă telefon, nici pentru ce este atât de zgomotoasă, şi atunci decidem să nu o mai iubim. Ne focalizăm prea mult asupra rănilor noastre, a tristeţii noastre, asupra tratamentului nedrept pe care l-am îndurat. În realitate, noi ne trădăm pe noi înşine refuzând să oferim zâmbetul nostru, înţelegerea noastră, iubirea noastră. Noi păstrăm în posesia noastră cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni l-a acordat. Refuzul de a ne dărui iubirea este mult mai grav decât ceea ce celălalt a putut face.

Foarte devreme, învăţăm să nu avem încredere în bărbaţi, în femei, în căsătorie, în părinţi, în familie, în colegi şi în viaţa însăşi. Toate acestea ne-au fost transmise de către oameni bine intenţionaţi care credeau că acţionează pentru binele nostru. Ei nu-şi dădeau seama că ei ne condamnau astfel la a trece pe alături de iubire.

Cu toate acestea, în adâncul fiinţei noastre, noi ştim că destinul nostru este acela de a trăi şi de a iubi deplin, de a trăi mari aventuri de-a lungul întregii noastre existenţe. Este posibil ca acest sentiment să fie profund îngropat, dar el este acolo, în aşteptarea de a fi dezvăluit în urma unui eveniment sau a unei conversaţii. Adesea, învăţăm lecţii pe căi neaşteptate.

Cum să facem să ne iubim pe noi înşine? Aceasta este, fără îndoială, provocarea cea mai mare pe care trebuie s-o înfruntăm. Puţini sunt cei care au învăţat aceasta pe timpul copilăriei lor. La modul general, suntem invatati, încă de foarte devreme, ideea că iubirea de sine este un lucru rău, pentru că este confundată cu egocentrismul. Ajungem astfel să credem că ea constă în a întâlni fiinţa ideală, sau pe cineva care să ne trateze aşa cum ne-am dori. Dar toate acestea nu au nimic de a face cu iubirea.

Cei mai mulţi dintre noi nu au avut niciodată experienţa ei. Copii fiind, învăţăm că vom fi „iubiţi” dacă vom fi politicoşi, dacă vom obţine note bune, dacă îi zâmbim mamei, sau dacă ne spălăm bine pe mâini înainte de masă. Ne facem luntre-punte pentru a fi iubiţi, fără să realizăm niciodată că este vorba de o iubire condiţionată.

Cum să putem iubi dacă trebuie să îndeplinim atâtea condiţii? Putem începe prin a hrăni spiritul nostru simţind compasiune pentru noi înşine.

Vă hrăniţi spiritul? Ce aţi făcut pentru a vă simţi mai bine în pielea voastră? Când te iubeşti pe tine însuţi îţi umpli existenţa cu activităţi îmbucurătoare, care încântă mintea şi inima. Nu este vorba de ceea ce ni se cere să facem, ci de ceea ce facem numai pentru noi înşine. Înseamnă, de asemenea, a integra toată iubirea care se află în jurul nostru.

Aveţi puţină compasiune pentru voi înşivă, faceţi o pauză. Încetaţi, pentru o clipă, să spuneţi că sunteţi stupid, că nu ar fi trebuit niciodată să faci aceasta sau aceea. Când cineva comite o eroare, îi spuneţi, în general, să nu se îngrijoreze, că aceasta i se întâmplă la toată lumea, că nu aveţi de ce să faceţi o problemă din aceasta. Cu toate acestea, când faceţi aceeaşi eroare, aveţi sentimentul că sunteţi sub orice critică. Noi avem, în general, tendinţa de a fi mai indulgenţi faţă de ceilalţi decât faţă de noi înşine. Străduiţi-vă deci să fiţi la fel de toleranţi cu voi înşivă după cum sunteţi cu ceilalţi.

A te iubi pe tine însuţi înseamnă a absorbi iubirea care se află în orice clipă în jurul tău, înseamnă a da la o parte toate barierele. Este dificil să vezi barierele pe care le ridicăm în jurul nostru, dar ele sunt într-adevăr acolo, şi ele afectează toate relaţiile.

Când vom fi în faţa lui Dumnezeu, El ne va pune această întrebare: „Ai dat sau primit iubire?” Vom învăţa să ne iubim pe noi înşine lăsându-i pe alţii să ne iubească şi redând-o lor. Dumnezeu ne-a dat nenumărate ocazii de a iubi şi de a fi iubiţi. Ele sunt acolo, în jurul nostru, şi aşteaptă doar să le sesizăm.

Lecţiile despre iubire pot îmbrăca orice formă şi se pot referi la orice fel de oameni. Puţin contează ceea ce suntem, ceea ce facem: noi toţi putem iubi şi putem să fim iubiţi. Este suficient să fim prezenţi, să ne deschidem inima iubirii şi să o întoarcem, hotărâţi să nu refuzăm acest dar al cerului.

Iubirea este întotdeauna prezentă, în toate experienţele noastre, bune sau rele, chiar şi în tragediile care ne copleşesc. Ea este cea care dă un sens profund cotidianului nostru, este însăşi natura noastră. Oricare ar fi numele pe care i-l dăm – iubire, Dumnezeu, suflet -, ea este vie, tangibilă, pentru că există în fiecare dintre noi. Iubirea este experienţa divinului pentru noi, a caracterului sacru. Ea este bogăţia care se află împrejurul nostru. Nouă ne revine să o luăm!

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Relatii