Trebuie sa inchidem usile trecutului, ca sa putem vedea ce usi noi ne deschide viitorul…

Publicitate

De cand ne nastem, plecam in cautarea Iubirii. – Uneori o gustam bine, alteori ne fac altii pofta de ea. Intelepti sau nu inca, dorim prin tot ce ne sta in putinta sa nu mai provocam durere. Multe din mahnirile noastre esentiale vin din imposibilitatea sau nestiinta de a inchide usi; usi ale trecutului. Inauntrul nostru e mereu curent. Ba usa, ba geamul au ramas deschise. Zeci de usi, sute de geamuri, in functie de cat a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Usile marilor noastre iubiri, usile marilor dezamagiri, usile ranilor, usile rautatilor, usile mandriei, usile…usile… Ferestrele curiozitatii, ferestrele pasiunilor trecatoare, ferestrele profesionale, ferestrele credintei, ferestrele…

Nu inchidem usile, nu inchidem ferestrele, decat din cand in cand, brusc sau duios, cate una, vlaguiti sau cu lectia de viata invatata. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamagiri sau cu false trairi. Adeseori ne domina ceea ce simtim, nu ceea ce gandim. Ne intoarcem in trecut pentru a-l intelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvantare si iubire. Daca nu invatam sa inchidem usile trecutului, nu vom vedea cealalta usa ce ni se deschide imbietor in fata si ne tot uitam in urma la cea deschisa cu speranta ca poate, poate cineva sau ceva intra pe ea…

Daca n-as fi fost acolo, daca n-as fi spus asta, daca n-as fi dorit, daca n-as fi fost orbit, daca as fi inteles de ce, daca as fi avut rabdare, daca… si tot asa. Gandurile, vorbele, atitudinile, daca nu le ordonam, nu le spalam, ne vor acri, oteti, ofili. Tinem usile si ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnava de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru ca lucrurile s-au intamplat altfel decat ne propusesem noi sa se intample si ne vine greu sa credem ca timpul nu se opreste in loc.

Evoluam. Crestem. Invatam din greseli – Chiar daca au fost momente in care am cugetat, fara a actiona evident, nadejdea si rugaciunea sunt telefonul cu care il tinem pe Dumnezeu atent. Ieri eram inteligent asa ca am vrut sa schimb lumea. Astazi sunt intelept asa ca ma schimb pe mine !

Publicitate

In viata, daca iti arati durerile, poti fi considerat slab. Daca le ascunzi, poti fi considerat insensibil… Asa ca cel mai bine este sa traiesti suferintele cu si in Hristos, iubind pe ceilalti mai mult decat te iubesti pe tine. Iubirea este cheia cu care intoarcem ceasornicul vietii. Orice nu este iubire este putere a intunericului. Suntem pe pamant ca sa invatam sa iubim. Odata ce invatam sa iubim, murim. Dumnezeu ne ia la El ca sa-L iubim de Dansul in chip desavarsit. Dumirit sau nu, sufletul va face lumina in minte mai devreme sau mai tarziu. Altruismul, aerul fiintei ontologice ne subliniaza in cursul de la scoala vietii ca esenta ramane aceeasi; dragostea care niciodata nu cade !

Important nu este ce ai facut, simtit sau gandit in viata, ci ceea ce vrei sa faci de acum inainte, dupa ce ai invatat sa fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai impacat, mai multumit de tine si de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face sa fim cine suntem, desi ar parea, ci in pofida tuturor evidentelor, ce ne defineste este astazi si maine, starea de prezenta continua.

Suflet drag care citesti aceste randuri, oricare ai fi si de oriunde ai fi, nu stiu usile sau ferestrele tale ce cantec canta. Cunosc doar cantecul frunzelor asezate in simfonie pe pamant dupa ce le-am sarutat cu chitara obrajilor mei… Sa nu-ti pese niciodata de ce cred altii ! Gura lumii o inchide doar buza mormantului. Viata este ca o carte inchisa din care ei vad doar titlul… Adevarul il cunosti doar tu. Impaca-te cu Dumnezeu, cu tine insuti si cu cei din jur !

Fa-ti timp sa te rogi, sa iubesti, sa razi, sa crezi, sa vezi lumina din viata oamenilor !

Adevarata fericire nu costa nimic; cand costa ceva nu e adevarata ! Astazi zambetul este fericirea care se afla chiar sub nasul tau.

Bucura-te de minunea de a fi si cauta Bucuria in Potir ! – Ieromonah Hrisostom Filipescu

Ce ai mai adauga la acest articol? Scrie-ne parerea ta in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna despre viata! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala

Sufletul nostru se reflecta in oamenii pe care ii intalnim! Universul are grija sa iti trimita propria ta imagine, folosind oamenii apropiati din jurul tau

Publicitate

“Cu siguranta, ai mai auzit de asemenea cele doua enunturi care spun ca ii judecam pe ceilalti dupa asemanarea noastra si ca devenim ceea ce judecam. In consecinta, este posibil sa devenim constienti de ceea ce suntem, ramanand atenti la judecata pe care o emitem fata de ceilalti. Metoda oglinzii ste mijlocul cel mai rapid si mai eficient pentru a deveni constient de ceea ce esti.

Inainte de a schimba ceva la tine, trebuie sa devii constient de acel lucru, trebuie sa constati mai intai ca acel lucru iti apartine. Imediat ce vei accepta ideea ca tot ceea ce traiesti in exteriorul tau este reflectarea a ceea ce se intampla in interiorul tau si ca ceea ce vezi la celalalt este reflectarea propriei tale imagini, viziunea ta asupra vietii se va schimba in totalitate.

Imagineaza-te acum in fata unei oglinzi adevarate. Te privesti, imaginea reflectata nu poate fi decat a ta. Daca constati un detaliu care nu iti place, atitudinea de a te enerva pe oglinda, de a o sparge sau de a o arunca, nu va schimba nimic din situatia reala. Este de preferat sa accepti ceea ce constati. Reactia tipica a majoritatii oamenilor este aceea de a vrea sa schimbe persoana pe care o vad si aceasta atitudine este aceeasi cu a vrea sa schimbi oglinda. Cand te privesti in oglinda, aceasta reflecta fiecare parte a corpului tau, chiar si pe cele pe care nu vrei sa le vezi sau pe care nu le accepti. Nu accepti o parte din tine atunci cand ai vrea sa o schimbi sau sa o inlocuiesti printr-o parte care ti-ar placea mai mult.

Cu cat respingi mai mult o parte din tine, fie ca este vorba despre ceva fizic sau de o atitudine interioara, cu atat mai mult va pretinde acea parte atentia ta, devenind tot mai importanta. Incearca sa fie recunoscuta, vrea sa aiba un loc. Cand este acceptata, nu mai vrea sa ocupe prea mult loc. Aceasta metoda este excelenta pentru a te ajuta sa devii constient de ceea ce ai acceptat in tine si ceea ce nu ai acceptat. Iti sugerez totusi sa aplici metoda oglinzii pentru a descoperi partile din tine care te determina sa adopti anumite comportamente. Deoarece suntem pe pamant pentru a trai experiente, recunoscand cine suntem, ne vom atinge scopul terestru cand vom fi capabili sa acceptam fiecare dintre diferitele moduri in care ne exprimam.

Pentru a reusi, trebuie mai intai sa te privesti, sa constati cine esti, sa iti observi comportamentele si sa iti acorzi dreptul de a fi asa cum esti. Cand observi pe cineva, al carui comportament te deranjeaza, reactia ta confirma faptul ca, atunci cand actionezi astfel tu insuti, comportamentul tau te deranjeaza, deci nu te accepti pe tine astfel.

Universul are grija sa iti trimita propria ta imagine, folosind oamenii apropiati din jurul tau.

Publicitate

Foloseste tehnica oglinzii cat mai des in viata ta. Nu este un demers usor pentru ego, desi este foarte eficient pentru a-l pune la locul lui. Observa, fara sa judeci, pe cineva din anturajul tau, care critica pe altcineva. Daca critica o persoana care e lipsita de respect, observa-i apoi comportamentul. Iti vei da seama ca si acea persoana e lipsita de respect fata de alte persoane. Daca o vei intreba pe acea persoana: “Tu crezi ca uneori dai dovada de lipsa de respect fata de ceilalti?”, ea iti va raspunde: “Nu! Ma deranjeaza foare tare oamenii care nu ii respecta pe ceilalti si sunt foarte atent. Eu nu sunt niciodata lipsit de respect.”

Daca ii spui: ”Putin mai devreme am observat ca in timp ce cineva iti vorbea, l-ai intrerupt de mai multe ori. Crezi ca e o lipsa de respect sau nu?” isi va caracteriza astfel comportamentul: ”Nu, nu e vorba despre lipsa de respect. Voiam doar sa il ajut. L-am intrerupt deoarece ma temeam ca voi uita ce voiam sa ii spun si era ceva important pentru el.”

Cu totii actionam la fel. Vrem atat de mult sa evitam sa avem comportamentele pe care le criticam, incat percepem diferit acel comportament atunci cand e vorba despre noi insine. Conform legilor iubirii, nu ai dreptul sa intorci oglinda spre o alta persoana. Fiecare persoana trebuie sa foloseasca metoda oglinzii asa cum doreste si cand vrea ea, dar numai pentru ea si niciodata pentru ceilalti.

De exemplu, daca mai multe persoane incearca sa te descurajeze, e momentul sa iti dai seama ca acestea sunt doar reflectarea a ceea ce se intampla in tine. Vor sa iti arate, inconstient, ca o parte din tine se indoieste, se sperie si incearca sa te descurajeze. Cand incerci sa ignori o parte din tine, aceasta va creste in continuare fara ca tu sa iti dai seama.

Devenind specialist in tehnica oglinzii, vei putea sa o folosesti in toate domeniile vietii tale. Observa felul tau de a te imbraca, de a merge, de a conduce masina, de a-ti decora casa si pune-ti urmatoarea intrebare :”Ce pot invata despre mine?”

De exemplu, daca conduci foarte repede si un politist iti da amenda pentru viteza excesiva, poate vei descoperi ca in acel moment al vietii tale voiai sa inaintezi foarte repede si ca te pandeau cateva pericole. Astfel primesti un avertisment, despre faptul ca ar fi mai bine sa incetinesti ritmul in care iti conduci viata. Folosind aceasta tehnica, in loc sa ii porti pica politistului pentru ca te-a amendat, ii vei multumi in sinea ta, deoarece vei primi un mesaj prin intermediul acelui incident, neplacut, la prima vedere.

Pentru a ne accepta si iubi, nu e nevoie sa fim perfecti. Vom atinge perfectiunea atunci cand vom fi capabili sa ne acordam dreptul de a fi asa cum suntem si de a trai orice experienta fara sa o judecam”.

Fragment din Asculta-ti corpul, in continuare! de Lise Bourbeau

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Spiritualitate