“Somonul este rapid, puternic și plin de energie. El înoată mii de kilometri, trece prin cascade și curenți de apă. Străbate bancurile de nisip și sare de pe cascade. Fără somn, fără odihnă. Într-o luptă constantă cu elementele naturii. El înfruntă toate obstacolele, depune icre și, complet epuizat, moare. Cu toate acestea, amintește-ți că tu nu ești un somon.”
În realitate, nu există nicio grabă.
O casă construită rapid începe să se dezintegreze în jumătate de an. De ce? Pentru că a fost făcută în grabă, nu a fost o construcție atent planificată, cu materiale de construcție selecționate cu grijă, luând în considerare caracteristicile terenului și climatul.
Trecerea rapidă de la un obiectiv semnificativ la altul, fără a lăsa timp pentru a savura ceea ce a fost, pentru a te simți mândru de ceea ce ai realizat. Nu preferai o tranziție ponderată de la o stare la alta?
Graba devalorizează ceea ce a fost, nepermițându-ne să simțim gustul vieții, care poate fi dulce sau amar. Dar acesta este gustul vieții.
Orice muncă importantă te lasă cu un anumit gust la sfârșit, iar dacă nu îl simți, nu îl experimentezi și nu îți acorzi timp pentru el, pare că nu s-a întâmplat nimic.
În acest moment, sunt trist din cauza faptului că s-a încheiat un moment relativ scurt, dar bogat în evenimente și emoții din viața mea, dar tristețea îmi permite să simt valoarea a ceea ce a fost și valoarea pentru mine a oamenilor cu care am împărțit sentimentele mele.
Bucuria și plăcerea adăugate tristeții creează un gust unic, de care nu trebuie să încerci să scapi.
Glasul vieții este adesea foarte liniștit, este o șoaptă care încearcă să se facă auzită printre zgomotul mașinilor de pe stradă, vocile colegilor/șefului/ai familiei/ai prietenilor. Este dificil să îl observi atunci când alergi în același pas cu mulțimea, în ritmul marilor metropole – sau chiar când stai într-un mijloc de transport public aglomerat.
Este dificil să conștientizezi în general valoarea lucrurilor, a oamenilor și a proceselor care au loc, dacă treci de la o treaptă la alta cu pași mari. Cuvintele șoferului de taxi care circulă încet prin oraș, ca răspuns la nerăbdarea mea a spus: “Eu cred așa: mai bine să întârzii la muncă 10 minute decât să ajungi la cimitir.”
Pentru a depăși propriile așteptări despre oameni și pentru a-i vedea așa cum sunt în realitate (sau a le înțelege experiențele), este nevoie de timp și de atenție fără grabă. Reacțiile rapide și răspunsurile impulsive se bazează pe șabloane pregătite în prealabil, pe iluziile despre cine și ce este o altă persoană.
Ca să vezi cu adevărat o altă persoană trebuie să te apropii încet și să observi reacția lor: dacă vin spre tine, dacă se îndepărtează sau dacă te așteaptă.
Să te vezi pe tine însuți – la fel. De câte ori gândul meu “Vreau!” implementat impulsiv a fost înlocuit de un “Pentru ce!?“. Aș putea să iau o pauză și să spun: “Nu o să fac asta imediat, pentru că prima dorință este adesea greșită” sau pur și simplu să încetinesc procesul.
Nu să îl opresc, să mă opresc, ci să merg mai departe, dar mai încet, fără a pierde detalii din imaginea care se desfășoară.
Uneori, confruntându-mă cu dorința “Vreau!“, cu tentația de a satisface impulsul rapid și imediat, îmi pun întrebarea: “Ce va urma?” Apoi descopăr acolo goliciune și tristețe, pe care vreau să o umplu din nou și din nou cu impuls și grabă. Deci, cuvântul “Vreau” nu mă duce acolo unde vreau.
Asta nu înseamnă că orice impuls este rău. Viața nu este doar un curent liniștit al ritmului natural, când soarele răsare din nou și din nou, anotimpurile se schimbă și “totul se întoarce la normal”.
Există și impulsuri bune:
1. Săritul brusc al leoparzilor după o lungă așteptare și urmărire a prăzii, săritura în care toată energia acumulată în timpul așteptării este investită.
2. Spontaneitatea dansului, în care ne eliberăm de oboseala acumulată și redobândim libertatea corpului.
3. Ieșirea unui fluture din cocon. Desigur, puteți lipi rapid și eficient aripi pe o larvă, dar probabil nu le va putea folosi.
Un impuls bun este acela care a fost maturat, care a fost pregătit și nu prin eforturi febrile, ci prin maturare treptată.
Nu este nicio grabă. Tot ce se întâmplă repede, trece la fel de repede.
Nu este nicio grabă. Știm că mai mult și mai repede este mai bine decât mai puțin și mai lent. Dar mai puțin și mai lent este mai bine decât nimic și deloc. Iar viața nu este foarte prietenoasă cu extremele.
