Prima relație pe care o experimentăm în viață sunt relațiile cu părinții noștri. Acestea includ atât relația dintre părinți, cât și relația individuală a mamei și a tatălui cu propriul copil. Aceste relații sunt fundamentale pentru viața noastră și este important să le cunoaștem pe deplin. Să le analizăm în ordine în contextul scenariilor pe care adulții le experimentează în funcție de cum s-au dezvoltat în copilărie.
CUM INFLUENȚEAZĂ TATĂL VIAȚA NOASTRĂ?
Energia tatălui și relațiile noastre cu el afectează direct valorile noastre, destinul, banii mulți, realizările, activitatea, voința și convingerile noastre. Tot ce ține de dezvoltare este legat de energia tatălui.
Dacă relația cu tatăl este bună, persoana respectivă nu va avea probleme cu auto-realizarea. Va comunica ușor și eficient cu ceilalți, va avea abilități de a vorbi în public și nu va ezita să fie lider în orice relație. Știe cum să se manifeste în societate și cum să-și atingă obiectivele. Este deschis și implicat în lume.
Ce se întâmplă dacă există o traumă psihologică în relația cu tatăl?
O astfel de persoană poate să nu-și înțeleagă identitatea și scopul pe care îl are pe această planetă. Are dificultăți cu auto-identificarea și se simte inhibat să se prezinte în public. Poate ascunde prea mult informație despre el însuși în mediul online sau să nu se manifeste suficient de mult în societate. Nu se simte protejat și din acest motiv caută sprijin în parteneri mai puternici, dar în loc de asta, poate ajunge să-și piardă puterea sau să aibă relații de codependență.
Dacă tatăl este prea autoritar și important, atunci copilul va simți inferioritatea sa în comparație cu figura tatălui când va crește. Acest lucru înseamnă că va întâlni mereu oameni mai puternici sau de succes în jurul său și asta îl va irita din cauza sentimentului neplăcut de “insuficiență” și a complexelor sale că nu este destul de inteligent, frumos, bogat, de succes etc. Acest sentiment o va urmări pe această persoană.
Pentru unele persoane, această experiență va fi și mai rea și vor simți un sentiment de lipsă de putere. Parcă ar fi un șurub în orice sistem și nu depinde de el nimic. “Suntem oameni mici, nu putem face nimic” – asta vor crede despre ele. Este dificil pentru astfel de oameni să-și construiască relații cu alte persoane. Acestea își fac propriul cerc social și comunică doar acolo. În mintea lor există mult rușine și sentiment de vinovăție. Există și dorința de a plăcea altora, ca și cum astfel ar simți că devin mai importanți.
De asemenea, este posibil să aibă cerințe foarte mari față de ele înseși, dificultăți în auto-realizare și căutarea veșnică a sineleui.
MAMA. SENTIMENTUL DE BAZĂ DE SIGURANȚĂ ȘI ÎNCREDERE ÎN LUME
Se crede că tatăl nu este atât de important, deși nu este adevărat, citiți mai sus de ce. Însă relațiile cu mama sunt uneori cel mai dureros subiect pentru mulți oameni. Și gândurile că o mamă iubitoare este soluția la toate, sunt, de asemenea, greșite. Să examinăm cum se întâmplă acest lucru.
Când mama iubește. Prea mult.
Acesta este cel mai prețios sentiment și experiență din viața unei persoane. Este vorba despre dragoste, protecție și hrănire. Un astfel de copil va percepe viața ca fiind plăcută și fericită atât în copilărie, cât și în viața adultă. Va merge prin viață cu ușurință și încredere. Va simți că trăiește și va fi pozitiv.
Dar! La o astfel de persoană, dacă nu învață să trăiască independent și să se separe la timp, vor apărea dificultăți mari în viața independentă. În această variantă, relațiile codependente cu mama pot strica destinul, deoarece va avea dificultăți în relații, nu va simți libertatea și independența. O astfel de persoană va căuta în mod constant opinia altora și va căuta pe cineva să o ia sub protecția sa.
Aceste persoane sunt cele mai predispuse să devină victime în relații cu abuzatorii. Dar sunt și cele mai predispuși la apatie și tristețe, pentru că obișnuindu-se să primească multe lucruri “pe ochi frumoși”, vor cere asta cu pretenții și de la alte persoane, precum și de la lumea în general.
Mama care a respins sau care nu a iubit
Lupta pentru viață este deviza oamenilor cu o astfel de copilărie. Ei vor lupta întreaga viață: cu sistemul, cu alții, cu concurenții, cu partenerii, cu ei înșiși. Ei se vor epuiza în munca lor, pentru că nu vor crede că este posibil să obțină ceva ușor de la viață. Ei nu cred în miracole, ci preferă deviza: “Totul de unul singur“. Sunt prea puternici pentru a-și recunoaște slăbiciunile și, prin urmare, vor sfârși prăbușindu-se de la manifestarea propriei lor puteri.
Mama indiferentă
Ea nu și-a arătat sentimente față de copil, ca și cum sarcina ei principală ar fi fost doar să-l hrănească și să-l adoarmă. Ea nu a fost implicată emoțional în viața copilului, iar el a crescut ca o buruiană. Sau ar putea fi o mamă care suferă de depresie și nu are timp pentru problemele propriilor copii…
Un astfel de copil, când va deveni adult, va fi foarte sensibil. El va fi de neînțeles față de indiferența altora. El nu va alege un partener de care îi place, ci pe cineva care îi va arăta iubire. El va căuta toată viața aprobarea, laudă și grijă din partea celorlalți. Și va simți constant lipsa dragostei și o mare nevoie de ea.
Toți ne formăm în copilărie
Această temă este foarte complexă în sine. De exemplu, influențează foarte mult faptul dacă părinții așteptau un băiat sau o fată. De exemplu, dacă tatăl voia un băiat, dar s-a născut o fată, această fată va concura toată viața cu bărbații, va fi mereu o luptătoare, până când obosește.
Dacă doreau o fată, dar s-a născut un băiat, el va pleca din această familie devreme sau va avea trăsături feminine, va fi prea sensibil, grijuliu, servil și așa mai departe.
Copiii își iau în viața lor de la părinții lor un scenariu similar sau un scenariu opus: “Voi fi ca mama și tata” sau “Nu voi fi niciodată ca mama și tata” … și în final repetă istoriile lor de familie și trăiesc experiențe similare în diferite generații.
Împărtășiți dacă v-ați recunoscut sau ați recunoscut pe altcineva în aceste povești? Cum sunt relațiile voastre cu mama și tatăl vostru?