Imi simt sufletul obosit. Nelinistit. Tulburat. Temator. Din nou a strans prea multe si parca a devenit mai fragil. Speranta i se pare ca se indeparteaza, grijile se amplifica… Faptul ca vede in jur fete ingrijorate il apasa si pe el. Faptul ca aude cuvinte grele si vede gesturi nelalocul lor il face sa se simta mic. Poate ca nu e, dar asa se simte acum. Un biet suflet intr-o lume care nu-l intelege, care nu-i vede durerea si apasarea.
Mi-as dori sa-l ajut, dar ceva-mi lipseste, nu ma simt in stare sa-i redau pofta de viata cu care era obisnuit. Nu ma simt in stare sa-l ridic si sa-l pun pe picioare. Un suflet obosit e asemenea plumbului, atarna atat e greu!
Iar oamenii care au un astfel de suflet isi pierd din stralucire, se ofilesc… Se framanta si isi pun tot felul de intrebari la care nu le raspunde nimeni.
Si stau si ma intreb de ce nu putem sau mai degraba de ce nu vrem sa fim mai buni unii cu altii si sa nu ne mai incarcam atat de mult negativ.
De ce nu dam dovada de mai multa intelegere, de ce suntem categorici si nu mai ascultam motive…
De ce nu ne mai oprim din goana noastra din fiecare zi sa ne mai privim unii pe altii. Si nu la chip, ci la suflet. Sunt atatia oameni de la care avem ce invata, sunt atatea povesti pe care le-am putea descoperi, sunt atatea prietenii pe care le-am putea lega!
Dar noi preferam sa ne vedem de drum si atat, fara a mai privi in dreapta si-n stanga, fara a oferi un zambet sau o privire calda.
Nu mai avem rabdare unii cu altii si in tot acest haos ajungem sa rostim cuvinte grele, iar cuvintele dragii mei nu se iau niciodata inapoi. Raman acolo, ca un ecou caruia nu-i piere intensitatea.
Plecam cand ni se cere sa ramanem si ramanem cand trebuie sa plecam… Alungam oameni de langa noi pe motive copilaresti, punem pret pe orice altceva, mai putin pe ceea ce conteaza.
Judecam de parca am avea vreun drept, ignoram lucrurile frumoase si invidiem pe altii ca au mai mult. Uitam cu desavarsire de sensul cuvintelor bunatate, intelegere si iubire.
Cu alte cuvinte, ne facem rau cu mana noastra. Pentru ca atunci cand ne ocupam mintea cu griji, probleme rautati, atunci cand pierdem din vedere orice urma de pozitiv, sufletul cedeaza. Oboseste. Ei, si acum sa traim cu un suflet obosit! Stiti cat de greu e? Sufletul are nevoie de frumos, de pace, de liniste, de incredere. Iar atunci cand e atins din toate partile de lucruri negative, se imbolnaveste!
Vindecarea? Depinde doar de noi, de cum alegem sa traim.
de Georgiana R. Pasaje din viata
“Atunci când te naşti, nu eşti un copac, ci o sămânţă. Trebuie să creşti, trebuie să ajungi la o înflorire, iar această înflorire va fi mulţumirea ta, împlinirea ta. Această înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatură decât cu tine, cu evoluţia ta personală.” – OSHO
