Știu că Dumnezeu nu-mi va da nimic din ceea ce nu pot duce.

Abia împlinisem 18 ani când am luat o decizie care avea să-mi schimbe pentru totdeauna cursul vieții. De rușine și teamă, am renunțat la cel mai de preț dar al vieții: la propriul copil. Când aveam 17 ani,am participat la o selecție pentru o agenție de modele,în Bacău,orașul în care m-am născut. Eram brunetă,cu ochi verzi,aveam 1,77 m și un corp de invidiat. Am câștigat cursuri gratuite de modeling și o ședință foto. Când terminam orele la liceu,prezentam noile colecții de haine sau de bijuterii la diferite evenimente din oraș. Luam note din ce în ce mai mici Nu am fost niciodată o elevă de 10,dar reușeam să iau note decente. Lucrurile s-au schimbat după ce am devenit model: din cauza programului încărcat,învățam din ce în ce mai puțin și abia reușeam să țin pasul cu colegii. Eram pe punctul să rămân corigentă la matematică. Într-una din zile,profesorul de mate m-a oprit după ore. Mi-a zis că avea o soluție ca să nu mai am probeme la materia pe care o preda. Inițial,am crezut că vrea să mă mediteze. De fapt,el voia cu totul altceva. Un preț mult prea mare Profesorul mi-a sugerat să întrețin relații sexuale cu el,ca să trec clasa. I-am spus că nu mai fusesem niciodată cu un bărbat,însă nu i-a păsat. M-a amenințat cu repetenția dacă nu-i răspund la favoruri. De teamă,am cedat și am acceptat. După un timp,pentru că-mi era din ce în ce mai rău,mi-am făcut un test de sarcină. Chiar în ziua când am împlinit 18 ani,testul mi-a indicat două liniuțe:eram însărcinată. Am simțit că se prăbușește lumea L-am căutat pe profesorul meu și i-am zis că voi avea un copil și că el este tatăl. Mi-a râs în față. Atunci mi-am văzut viitorul sumbru:singură cu un bebeluș. Mi-a fost rușine să le spun părinților,așa că mi-am făcut programare la un medic ginecolog. În ziua avortului,m-am simțit ca un animal dus la tăiere. După procedură,am avut dureri cumplite – dar mai cumplit era sentimentul de vină. Coșmarul nu s-a oprit acolo Am încercat să-mi scot din minte episodul și să-mi continui viața,dar nu exista zi în care să nu mă gândesc la grozăvia de care fusesem capabilă. Am terminat liceul și m-am înscris la o facultate cu frecvență redusă. Mi-am cunoscut alesul inimii și ne-am căsătorit după 4 luni de relație. Îmi doream foarte mult să fiu mamă,dar lunile treceau iar eu nu reușeam să rămân însărcinată. După mai multe investigații,medicul mi-a zis că nu mai puteam avea copii,din cauza unei infecții netratate. Mi-am făcut curaj și i-am spus adevărul soțului meu. El mi-a zis că nu mă mai poate privi ca înainte. Nici nu a vrut să audă de adopție. Am divorțat la scurt timp. Viața a fost crudă cu mine Ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns,fostul soț a avut grijă să spună tuturor ce-am făcut. Prietenii au început să mă evite,iar relațiile cu părinții mei s-au răcit. Am încercat să-mi croiesc un alt drum în viață. Continui să fiu deprimată,să iau tranchilizante,merg și la psiholog. Niciun tratament sau sfat nu-mi alungă însă remușcările. Miruna S.,Bacău Ce parere aveti despre aceasta poveste de viata? Ce sfaturi ii oferiti fetei?
Publicitate

“Să nu credeți că dragostea, pentru a fi adevărată, trebuie să fie extraordinară. Lucrul de care avem nevoie e să iubim fără că asta să ne obosească.” – Maica Tereza

Nu am intalnit multi oameni care sa ma propulseze in viata cu acea forta extraordinara a bunatatii firesti, de care numai un om cernut prin sita binelui si a raului poate da dovada in totalitate. Au fost putini.

Giganti ai binelui, sub a caror umbra mi-a poposit cu bucurie si mi s-a odihnit cu folos sufletesc sinele obosit si amarat de arsita vietii.

Oameni care si-au transformat durerea in fabrica de paine pentru muritorii de foame la capitolul speranta. Oameni care si-au inteles pe deplin menirea si care au acceptat sa plateasca orice pret in schimbul vindecarii acelora de langa ei, fara sa cracneasca, fara sa se vaite, fara sa isi intoarca privirea spre ceea ce au de pierdut la schimb, ci numai cu privirea atintita-nainte la ceea ce au de castigat.

Noi credem că ceea ce facem noi e doar o picătură în ocean. Dar oceanul ar fi mai mic fără acest strop.

Nu stiu de ce anume a trebuit sa ii intalnesc tocmai pe ei. Le-am simtit de atatea ori rasuflarea greoaie sub povara crucii pe care o duceau si ma simteam neputincios, nu in a-i ajuta, ci doar privind la acest spectacol fantastic al vietii, care mi se derula in fata ochilor mei somnorosi, pas cu pas. Probabil ca, in viata acestor fiinte, vor fi fost multe dimineti mai putin racoroase in care singura mangaiere nu putea fi decat lacrima de intristare.

Publicitate

Insa acum, eu ii vedeam zambind. Acea bucurie care iti asterne lumina pe chip si devine datatoare de viata oricarui spectator ivit in preajma ta prin cine stie randuieli complicate venite de Sus.

M-am gandit de foarte multe ori daca eu va trebui sa ajung asemenea lor si cum va fi acest lucru, mai ales cand nu reusesc sa gasesc nici cea mai mica asemanare intre starile mele de spirit si acea lumina orbitoare a bunatatii lor.

Chipul de bunic al sfantului Nicolae sau al blandului si mult mediatizatului Mos Craciun, ar putea cu usurinta sa aduca oarece lumina in intunericul mintii celui care incearca sa vizualizeze trasaturile acestor giganti ai binelui.

Pot spune despre ei doar atat: nu toti erau invatati; nu toti erau batrani; nu toti Il cunoscusera pe Dumnezeu din tineretile lor mult impatimite; nu toti aveau mama si tata; nu toti au fost oameni simpli, ci unii celebri, altii artisti, altii pedagogi iscusiti, fiecare cu talantul sau.

Dar toti aveau in comun acelasi lucru: bucuria cunoasterii lui Dumnezeu si fericirea de a-l fi cunoscut in plenitudinea harului mangaierii si randuielii Dumnezeiesti.

Unii l-au cunoscut iubind pacatul si urand virtutea. Altii invers, iar cei mai multi din bucuria si tristetea reflectate la intensitate maxima a primelor doua categorii de oameni mentionate.

Iubirea Lui Dumnezeu isi gaseste siesi mereu o alta cale catre inima omului in permanenta schimbare, decat aceea pe care ne-o imaginam noi.

Dragostea începe prin grijă pe care le-o acordăm celor de aproape, celor de acasă.


Publicitate


Alte Articole