Poti sa te plangi ca tufele cu trandafiri au spini, sau poti sa te bucuri ca tufele cu spini au trandafiri. – Abraham Lincoln
A fost o data …de mult…intr-o tara indepartata..unde linistea si pacea domneau si sclipeau in razele blande ale soarelui…intr-o frumoasa imparatie, plina de flori, zambete si fericire…un tanar print frumos ca din poveste…mezinul regelui, pe cat era de frumos pe atat era de nestamparat si jucausi…Intr-o buna zi a plecat la vanatoare. In padure a zarit o caprioara ce isi invata puiutul sa pasca…Cand a vazut-o, a pus arma la ochi si a vrut sa traga glontul ucigas..Langa caprioara a aparut ca din senin o faptura divina, ce a adus cu ea adierea vântului şi razele blânde ale soarelui şi a trecut, a ingenuncheat langa caprioara mama si l-a rugat duios sa nu ii ia viata..
El a privit-o mirat, uimit de atat a frumusete…si a inteles ca, fara sa vrea, frumoasa fata a trecut de porţile ferecate ale inimii lui, ce nu cunoscuse inca iubirea… Induiosat de rugamintea ei, a aruncat arma in iarba si a alergat spre ea sa o ridice in brate , dar cand s-a apropiat ea s-a ascuns intr-un nor pufos si a disparut cu el in inaltul cerului. A inceput sa o caute disperat , sa o strige..dar nimeni nu i-a raspuns..totul a fost in zadar… S-a indreptat trist, cu lacrimi in ochi spre palat. Nu mai putea dormi, nu mai putea manca, zambetul strengaresc de pe chipul lui frumos a disparut pentru totdeauna… nimic nu il mai interesa…simtea in suflet o flacara ce il mistuia.A cutreieat padurile, crangurile in cautarea ei si totul in zadar. A mers iar la vanatoare, incercand sa isi pacaleasca destinul…a zarit printre copaci o caprioara, a ochit..a asteptat sa apara frumoasa fata..dupa cateva clipe, cad a vazut ca nu apare a ochit si glontul a strapuns inima caprioarei fara mila…
Caprioara a murit pe loc. Din inimiora ei a iesit un nor rosu manios care l-a invaluit si la purtat cu el pana in gradina plina de trandafiri a palatului sau..unde l-a transformat intr-o floare minunat de frumoasa dar si foarte trista, sortita pe veci sa isi planga pacatul si marea iubire neimpartasita, ’TRANDAFIRUL NEGRU’’…
Inainte ca soarele sa poleiasca intreg orizontul cu lumina lui aurie, inainte ca vantul sa isi aduca aportul mirific asupra intregului decor, micutul firicel de floare, nerbdator, isi adunase toate fortele si toata vointa si, reusi sa iasa la suprafata in mijlocul gradinii, ultimul pas catre maretie, catre admiratie, catre .. infinit.. Stia ca avea sa fie ceea ce inimile oamenilor pretuiesc si adora.. ceva rar .. minunat de frumos dar si trist …ceva indragit, iubit si apreciat…
Se inalta cu fiecare clipa ce trecea spre cer, mai sus mai sus .. maiestuos, ca si cand ar fi devenit stapanul lumii, devenind dependent de lumina, lumina pe care, cu lacrimi de roua, o roaga si azi…ca intr-o buna zi, sa il lase sa-si zareasca, fie si pentru o clipa, marea iubire…… petalele prinsera forma si culoare desi erau captive in acea forma de boboc.. forma ce ne strapunge ca sageata unui arc si ne aprinde inima….
Vantul a imprastiat vestea intreagii lumi , ierbii, florilor si si tuturor viatatilor ce-l inconjurau ca in mijlocul lor se afla ‘’o vita nobila’’..iar el timid isi indrepta petalele negre spre cer multumind pentru aprecieri, chiar daca sufletul isi plangea tacut tristetea, cu lacrimi de sange…
Si noaptea-ntreaga el tot plangea si tresarea in zorii zilei, si obosit de atata dor..o clipa se pierdea in vis.. O mangaiere i-a trimis norul ce l-a transformat in ”floarea durerii”, induioasat de frumusetea si suferinta lui, din lacrimile cerului planse in zori…o gingase floare, sa-i aduca speranta si alinare. Frumusetea lumii amandoi erau..…Micuta floare spini nu are …si la fiecare atingere si imbratisare, inima ei singereaza dar nu doare… picura pe petalele lui triste diamante de .roua , ce nu sunt altceva decat ‘’lacrimile de IUBIRE ale TRANDAFIRULUI ’’ …
Cand trandafirii plang cu lacrimi de roua… asteapta cuminti cu sufletul ud, scufundat intr-o soapta … un semn de iubire, strivit de-un sunet tacut la a inimii rosie poarta… Cand trandafirii plang oftand tacut…intre noapte si zi….imbratiseaza cerul sperantei si doru-ti flamand…doar daca stii…A-I IUBI…
Cand trandafirii plang cu lacrimi transparente…zadarnic le stergi cu mainile-amandoua, doar focul iubirii le-ar usca… impartit pe din doua…
Cand trandafirii plang, saruta petale de suflet, iubindu-le tandru si bland…..e tot ce-si doresc petalele-n gand…. Cand trandafirii plang …. Si florile plang…. odata cu natura, odata cu sufletele noastre… asa cum…din lacrimile cerului s-a nascut roua, tot asa …din lacrimile inimilor s-a nascut iubirea…
Sursa:Inger si Demon
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
