“Mai întâi, inima se va încălzi prin rugăciune, și în noi va începe să ardă focul iubirii. Iar dacă începem să deschidem ușile băii noastre, adică să ne deschidem gura și să vorbim, atunci foarte curând inima noastră va deveni rece. Pentru că tot căldura va pleca în cuvinte și discuții inutile.”
De aceea, desigur, preoții ne binecuvântează să tăcem, să nu vorbim cu nimeni după împărtășanie. Astfel, focul iubirii Lui Dumnezeu și bucuria care umplu inima noastră nu se vor stinge.
Fiecare dintre noi este pus la încercare pe drumul său de viață de diverse dificultăți, iar rezultatul destinului nostru poate depinde de impactul lor. Și când propriile noastre eforturi nu sunt suficiente, singura speranță rămâne să apelăm direct la Dumnezeu.
Sfinții Părinți sfătuiesc să tăcem nu doar după împărtășanie, ci și mai mult în timpul vieții noastre. Chiar și un proverb popular ne spune despre asta:
“Cuvântul este de argint, iar tăcerea de aur.”
Adică este mai bine să taci decât să vorbești.
Deși deseori sunt folosite interschimbabil, termenii “tăcere” și “liniște” nu sunt sinonimi. Tăcerea implică parțial absența zgomotului din jur și, de asemenea, o stare sau atitudine interioară care ne permite să ne concentrăm, să ne “concentrăm” asupra prezenței Lui Dumnezeu și să-I ascultăm “vocea ușoară și subțire“.
Virtutea tăcerii adaugă atât liniște, cât și concentrare. Liniștea implică o stare de repaus fizic combinată cu o tensiune creatoare, care permite omului să comunice cu Dumnezeu în mijlocul mulțimii. Acest lucru presupune deschidere față de prezența divină și rugăciune: rugăciunea este înțeleasă ca o acțiune divină, săvârșită de însuși Dumnezeu.
Așa cum afirmă apostolul Pavel „ De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite.” (Romani 8:26).
Liniștea servește tăcerii; ea este indispensabilă pentru tăcere. Cu toate acestea, liniștea interioară depășește sfera tăcerii, deoarece scopul său este de a curăța inima și de a facilita rugăciunea curată. Această purificare implică întregul trup, deoarece trupul și sufletul, precum și mintea și inima, în cele din urmă sunt nedespărțite.
Suntem prea grăbiți dimineața, prea obosiți noaptea și prea ocupați între ele, pentru a rosti câteva rugăciuni sau pentru a citi câteva versete din Sfânta Scriptură. Cum să ne așteptăm să cultivăm tăcerea, singurătatea și liniștea în astfel de condiții?
Din păcate, această întrebare este, în general, retorică. Ea reprezintă o obiecție și o refuzare. Cu toate acestea, pentru cei care doresc acest lucru, cultivarea acestor virtuți, măcar într-o măsură modestă, este foarte posibilă. Acest lucru necesită o anumită disciplină și, mai presus de toate, multă răbdare. Dar experiența treptată a liniștii interioare creează tăcere pentru Dumnezeu, care Își face loc în noi. Treptat, acest lucru devine o necesitate în viața noastră, la fel ca mâncatul, dormitul sau respiratul. Nu putem exista fără el.
Cu toate acestea, această liniște este un dar al harului. Nu-l putem fabrica, dar putem face mici pași pentru a ne deschide față de el. Și la aceste mici pași, Duhul răspunde cu abundență.
Fiecare dintre noi trebuie să găsească mijloacele cele mai eficiente pentru a dobândi liniște și înclinare către rugăciune. Pentru mulți oameni, este suficient să aleagă un spațiu anume – de exemplu, un colț cu icoana în dormitor sau în birou – și să stabilească, în măsura posibilului, un timp fix în fiecare zi. Singuri, departe de telefoane și alți factori de distracție, putem aprinde o lumânare în fața icoanei, apoi să stăm jos sau să stăm în genunchi câteva minute până când zgomotul interior se liniștește.
Faceți eforturi conștiente pentru a relaxa mușchii și membrele și respirați adânc și lent. (Aceasta nu este yoga și nu sunt “metode”; ele sunt mijloace de restabilire a armoniei naturale între minte și corp, pe care este prea ușor să o pierdem cu ritmul nostru frenetic de viață de zi cu zi.)
În liniștea acestui loc, aduceți-vă mintea și inima pentru a vă concentra asupra prezenței Lui Dumnezeu. Apoi, lăsați Duhul Sfânt să îndrume rugăciunea voastră în cel mai potrivit și necesar mod.
Cereți iertare pentru propriile voastre nevoi; cereți iertare pentru cei care v-au jignit; rugați-vă pentru cei pe care îi iubiți, pentru săraci, bolnavi și suferinzi; și mulțumiți și lăudați pe Cel care împărtășește complet durerea și suferința lumii, inclusiv pe a voastră. Permiteți rugăciunilor Bisericii, inclusiv Psalmii, să vină în minte, dacă ați reușit să le dedicați memoriei.
Această liniște, dobândită prin simplă, dar fidelă disciplină, este atât precondiția rugăciunii, cât și răspunsul la rugăciune. Pe de o parte, ea descrie calea, mișcarea, pelerinajul către adâncurile “inimii secrete”. Dar odată ce s-a stabilizat în acest spațiu sacru, ea dezvăluie prezența Lui Dumnezeu și-L face cunoscut în întreaga Sa putere, măreție și iubire.
