Semnele care ne indica faptul ca ar trebui sa lasam in urma ceea ce e de lasat si sa trecem mai departe

Publicitate

„În viaţă nu e suficient că ai ales drumul cel bun. Dacă nu mergi repede înainte, te calcă în picioare cei care vin din urmă.” – Will Rogers

Descoperim cat de puternici suntem in momentele de incertitudine pe care ni le ofera inevitabil viata. Evenimentele neplanuite – concedieri, moarte, boala sau divort – pot ateriza in lumea noastra oricand.

Atunci ies la iveala schimbarile vietii aflate sub semnul indoielii. Sa raman sau sa plec? Sa cumpar sau sa strang bani? Sa iert sau sa uit? Sa merg inainte sau nu? “Ar trebui” -urile devin o sete launtrica pe masura ce incercam sa gasim cele mai bune rezultate pentru viata noastra.

Problema? Procedand astfel, adesea ne atasam de ceea ce nu mai merge.

Am un prieten care este intr-o situatie negativa, si se tine asa pentru ca vrea sa fie curajos si sa reziste. El mi-a spus “Renuntarea nu este o optiune”, lucru pe care multi dintre noi il cred.

Dar cand ne tinem de ceva care ne afecteaza sanatatea si potentialul de a fi fericiti, trebuie sa ne uitam mai atent la motivul pentru care alegem sa ramanem in acea stare.

Viata este un echilibru intre a rezista si a renunta. Ne straduim sa facem alegerea corecta, dar cum sa stim cand este cu adevarat timpul sa lasam in urma ceea ce este de lasat si sa mergem inainte?

Relatiile sentimentale, slujbele, chiar locurile in care traim au o data de expirare. Uneori ne atasam de lucri care nu mai merg, de teama ca nu vom gasi ceva mai bun.

Poate ca cea mai mare frica a noastra este cea de necunoscut, de aceea atat de multi dintre noi se apuca, tin tare si manipuleaza situatiile, incercand sa controleze ceea ce ii inconjoara. Dar rezultatul este intotdeauna acelasi: mai multa durere, imensa frustrare si un enorm sentiment de vina si condamnare.

Pentru a evita izbucnirea toxica datorata ramanerii in situatii care nu iti mai servesc la nimic, intreaba-te daca se aplica in cazul tau urmatoarele 20 de semne.

Publicitate

20 semne ca este timpul sa lasi in urma ceea ce este de lasat si sa mergi inainte

1. Cand ti se duc gandurile mai mult la amintiri decat la prezent.lasa in urma

2. Cand situatia iti cauzeaza mai multa durere decat bucurie.

3. Cand te astepti, nadajduiesti si te rogi ca persoana, locul sau situatia sa se schimbe.

4. Cand te complaci, te plictisesti sau ai resentimente.

5. Cand sablonul persista, chiar daca incerci sa il remediezi.

6. Cand te simti singur, neascultat si nerespectat.

7. Cand situatia te impiedica sa te dezvolti si sa fii ceea ce vrei tu sa fii.

8. Cand ramaii in aceeasi situatie, sperand si asteptandu-te ca lucrurile sa devina mai bune.

9. Cand plangi mai mult decat razi si iubesti.

10. Cand te simti epuizat emotional, spiritual si fizic.

11. Cand ti-ai pierdut pasiunea si bucuria.

12. Cand convingerile si valorile tale launtrice s-au schimbat si iti sacrifici identitatea.

13. Cand incetezi sa te distrezi.

14. Cand ti-e teama ca mai bine de atat nu se poate.

15. Cand iti fortezi zambetul pentru a-ti masca durerea.

16. Cand iti pierzi identitatea si incetezi sa mai visezi.

17. Cand ramai asa din frica de necunoscut.

18. Cand simti ca te atasezi de ceva menit sa fie lasat in urma.

19. Cand gandul de a fi eliberat din aceasta situatie devine tot mai intens.

20. Cand crezi intr-o viata mai buna pentru tine.

Aceasta lista serveste ca un ghid plin de compasiune pentru a te ajuta sa faci alegerea corecta pentru tine. Daca te gasesti spunand da la majoritatea acestor intrebari, s-ar putea sa fie timpul ca sa faci un pas inainte si sa lasi in urma ceea ce este de lasat. Ai incredere in viitorul tau fii sigur ca vei fi calauzit catre fericire.

Sursa: viataverdeviu.ro

„Nu contează atât de mult ce faci, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci.” – Maria Tereza

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet

O vorba din batrani spune ca ” cel satul nu crede pe cel flamand ” …

Publicitate

Azi dimineaţă m-am trezit cu o stare extraordinară de bine. Săream în sus de entuziasm şi îi făceam declaraţii de dragoste lui Dumnezeu, la fiecare două minute. Uitasem jalea şi depresia de ieri – şi aşa mi-am amintit de vorba din bătrâni: „Sătulul nu crede flămândului”.

Când eşti pe partea de sus a sinusoidei, parcă nici nu există sinusoidă. Tristeţe? Nepăsare? Nervi? – cui îi pasă, când totul îţi merge din plin, când reuşitele curg una după alta şi totul pare atât de bine ancorat în succes? Dar o altă vorbă înţeleaptă spune: „Omul învaţă mult mai mult din pierderi decât din câştig”.

Mai devreme sau mai târziu, va veni şi o stare mai neplăcută. O durere de măsele, un blocaj în trafic, un deranj. Ceva pe care o să ai tendinţa imediat să-l respingi. Sunt oameni care, la cel mai mic disconfort, iau o pastiluţă. Se ung cu o alifie. Se înconjoară cu zeci şi zeci de produse, menite să nu-i lase să iasă nicio secunduţă din tihna lor.

Am fost învăţaţi că nu e bine să fim trişti. Facem tot ce ne stă în putinţă să ne calmăm bebeluşii. Să nu ne mai auzim căţeii că urlă la lună. Ne castrăm motanii să nu ne facă mirosuri prin casă. Am dezvoltat un angrenaj nesfârşit de metode pentru a nu fi deranjaţi.

Practicăm meditaţia ca să ieşim din stările negative. Dar ele tot apar. Şi cu cât ne îndârjim mai mult să le înlăturăm, cu atât ne bântuie mai vârtos. Azi dimineaţă, când pluteam de fericire înainte de a mă ridica din pat, mi-am amintit cât de dezolată eram acum două zile. Cât de lipsit de sens mi se părea totul. Cât de greu mi se părea să fac cea mai mică mişcare.

Şi totuşi, din mijlocul jelaniei mele, a existat şi un gând care mi-a spus zâmbind: „mâine, sau peste două zile sau peste cinci, starea de acum n-o să mai conteze. Ceva o să apară şi dintr-o dată o să ai şi bucurie, şi încredere, şi sens.” De-aia azi, din bucuria mea, m-am gândit: „uite o stare extraordinar de bună. Dar e doar o stare. O să treacă şi ea, aşa cum trec toate.”

Până la urmă, prin ce se deosebeşte ea de cea de ieri? Pentru că în mijlocul oricărei stări – bune sau rele – tot eu sunt. E vreo diferenţă esenţială între eu de ieri şi eu de azi? Nu mi se pare. Aşa că de ce să nu primesc orice îmi apare cu aceeaşi deschidere?

Publicitate

Andrew Barnes a spus o chestie care m-a impresionat, cred, mai tare decât orgasmul întregului corp: „Get comfortable with the uncomfortable„. Să nu mai respingem ceea ce nu ne place. Să păstrăm o stare de martor, de egalitate în faţa vieţii. Să trăim în prezent.

Trăitul în prezent – oricât de banal poate părea când o spui – este o cheie extraordinară de a ieşi din orice stare negativă, cât ar fi ea de intensă. Am descoperit chiar o tehnică: atunci când treci prin cea mai intensă tristeţe, dezamăgire, supărare, furie etc, nu mai face nimic.

Pur şi simplu opreşte-te. Rămâi nemişcat. Cu corpul, cu gândurile, cu dialogul interior. Stai pe loc şi priveşte, cu cea mai mare atenţie, starea respectivă. Caut-o în interiorul tău. De unde vine? Din abdomen? Sau din inimă? Sau poate din cap? Caut-o cu atenţie, fără niciun alt gând.

Brandon Bays spune că starea dispare în mai puţin de un minut. Eckahart Tolle zice şi el că în cel mai scurt timp n-o mai găseşti, chiar dacă reuşeşti să-i identifici un centru în corp. Am făcut tehnica asta şi când eram pe stradă, la metrou, în mulţime. Când durerea din inimă muşca din mine şi mi se părea că sunt pierdută. Funcţionează.

Priveam cu maximă atenţie starea şi ea dispărea fără urme, în cel mai scurt timp. Am avut nevoie să repet, nu dispărea pentru totdeauna. Dar îmi lăsa o mare marjă de linişte. Timp în care puteam mai întâi să mă minunez că a dispărut într-adevăr, ca ştearsă cu buretele. Să constat că nu era chiar atât de bătută în cuie cum credeam.

Cât să-mi dau seama că dincolo de orice stare – bună sau rea – tot eu sunt. Aşa că, de ce să ne înconjurăm cu pilule calmante pentru cel mai mic disconfort, când suntem înzestraţi cu cel mai preţios instrument: atenţia? A accepta că mai devreme sau mai târziu vor apare şi unele neplăceri ne deschide perspectiva unei libertăţi nesperate.

Nu ne mai e frică să nu ne pierdem fericirea pe care o avem în acest moment. Nu ne mai temem să nu fim răniţi. Învăţăm să rămânem în braţele fiinţei noastre profunde, mai presus de orice. Ce binecuvântare!

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet