La scurt timp după ce mi-am întâlnit actualul soț și am început să ieșim împreună, a fost chemat să participe la un training care urma să dureze o săptămână.
Fiind membru al Flotei militare, trainingul era o parte a muncii sale. Înainte de a pleca, a trecut pe la mine pentru a-și lua rămas bun. Ca de obicei, mi-a spus că îi va fi dor și că ne vom vedea de îndată ce se va întoarce.
Apoi, a pus mâna în buzunar, și-a scos cheile de la mașină și cardul bancar. Mi-a spus că pot să cheltuiesc oricât pe combustibil și pot cumpăra orice-mi doresc. Am rămas șocată. Am încercat să protestez, dar m-a sărutat pe frunte, mi-a spus „la revedere” și a ieșit pe ușă. Când s-a întors, nici măcar nu s-a dus acasă. Prietenul său l-a lăsat chiar în fața casei mele, pentru că eram nerăbdători să ne vedem. Când l-am întâmpinat la ușă, m-a ridicat în brațe și m-a ținut așa mult timp. Ne-am făcut planuri pentru cină și i-am înapoiat cheile de la mașină și cardul.
Câțiva ani mai târziu, în timp ce vorbeam despre modul în care ne-am întâlnit prima dată, l-am întrebat în ce moment și-a dat seama că este îndrăgostit de mine. Mi-a răspuns că în momentul în care s-a întors din acea călătorie, a văzut mașina și a verificat contul. „Când am văzut că ai avut grijă de mașina mea și ai adăugat bani în contul meu – am știut că ești aleasa inimii mele. Mi-ai întors totul într-o stare mult mai bună decât am lăsat.”
Ne-am căsătorit la o lună după acea călătorie.
Cum să faci un mariaj să funcționeze
Odată ce avansați în căsnicie, vă veți confrunta cu o mulțime de provocări și obstacole. Este inevitabil. Există o mulțime de teorii, învățături și sfaturi cu privire la modul în care poate funcționa o căsnicie. Realitatea este că nu există o singură rețetă care aduce fericirea în cuplu. Trebuie să ții cont de câteva principii de bază și să le adaptezi pentru a-ți satisface nevoile tale și ale partenerului.
Cel mai important principiu: plasează-ți soțul pe primul loc
Aceasta înseamnă să mergi împotriva oricărui instinct egoist pe care îl ai ca ființă umană. Ego-centrismul vine în mod natural. Cu toții tindem să ne concentrăm pe noi înșine și pe propriile nevoi egoiste. Cu toate astea, însăși esența căsătoriei și a relațiilor se învârte în jurul faptului că nu mai este vorba despre tine ca și individ, ci despre unitatea conjugală. Scopul căsătoriei și relațiilor trebuie să fie de a trece de la egoism la altruism.
Este incredibil de dificil să pui dorințele, nevoile, speranțele și fericirea cuiva înaintea propriilor tale nevoi.
Când doi oameni, într-o relație, au grijă mai mult de celălalt decât de ei înșiși, sunt în drum spre găsirea fericirii adevărate. Adevărata fericire
– sentimentul profund de mulțumire, solitudine și pace – vine din acțiunea de a face pe altul fericit.
Cum arată altruismul într-o căsnicie?
Să fie clar. Plasarea partenerului pe primul loc, nu înseamnă să te neglijezi în totalitate și să devii o marionetă oarbă. Uneori, pentru a asigura fericirea soțului tău, va trebui să recurgi la idei nu foarte bune.
Mai ales când vrei să-l convingi că anumite lucruri i-ar putea provoca daune sau bătăi de cap. Asta înseamnă să-l iubești suficient pentru a face întotdeauna ce este mai bine pentru el, chiar dacă ai putea avea parte de certuri.
Una dintre regulile cele mai importante ale noastre, este să ne tratăm întotdeauna mai bine decât ne comportăm cu ceilalți. Aceasta înseamnă că amabilitatea, bunătatea și toleranța pe care o oferim celorlalți, să ne-o oferim și reciproc, doar că la un nivel mult mai înalt.
Când ești supărat sau enervat pe partenerul tău, înainte de a-i vorbi, întreabă-te: „Ce i-aș spune mamei, celui mai bun prieten sau șefului în acest caz?”. Dacă nu este normal să spui acele lucruri altcuiva, nu este acceptabil să le spui nici partenerului tău.
Găsește modalități pentru a-l face pe soțul tău să se simtă prețuit și special. Și fă-o de fiecare dată când ai ocazia. Transformă-l în prioritatea ta numărul unu. Căsătoria are nevoie de sacrificii și plasarea sufletului pereche pe primul loc reprezintă cheia fericirii mariajului vostru.
In caz de divort
Nu stiu cati dintre voi au trecut prin divort insa, din ceea ce vad la cei din jurul meu, pare de-a dreptul traumatizanta.
Uneori mai traumatizanta decat casnicia in sine, oricat de nereusita ar fi fost ea. Pe langa acuzele reciproce care se aduc, pe langa lipsa totala de asumare din partea fiecaruia a propriei contributii la destramarea relatiei, se mai adauga si o doza uriasa de furie nestapanita, desemnata sa tina locul tristetii profunde care ar trebui sa insoteasca un astfel de sfarsit.
De ce in loc sa ne permitem sa simtim durerea unei astfel de separari, sa traim perioada de doliu aferenta unui astfel de eveniment, dupa care sa ne continuam viata, intram intr-un razboi al orgoliilor si al furiilor care mai de care mai oarbe?
Poate pentru ca suntem atat de setati pe modulul de supravietuire, incat preferam sa luptam decat sa simtim. Preferam sa fim permanent in garda, in alerta, sa gasim permanent argumente impotriva dusmanului din celalalt.
E mai usor asa decat sa ne oprim pentru o clipa si sa simtim, cu adevarat, tristetea sfarsitului. Tristetea momentelor frumoase care acum vor fi doar amintiri, tristetea viselor neimplinite si a planurilor neduse la bun sfarsit, tristetea unui intreg spart in bucati.
Nu ne vom putea permite sa simtim asta atat timp cat stim ca trebuie sa luptam pentru a-i demonstra celuilalt ca a gresit, pentru a-i arata ca avem dreptate.
Sau poate ca aceasta furie nu este nimic altceva decat manifestarea, la celalalt pol, a fortei care i-a adus pe cei doi impreuna de la bun inceput? Neavand unde sa se mai duca, iubirea se propaga inapoi spre fiecare dintre noi, transformandu-se, pe drum, in ura sau furie.
Poate ca ar trebui sa stam sa ne intrebam, in aceste cazuri: pe cine sunt cu adevarat furios? Cum pot gasi o cale sa-mi exprim aceasta furie, fara sa fac rau nimanui? Ce se ascunde cu adevarat sub aceasta furie? Care este lucrul atat de evident pe care nu vreau sa-l vad in dezvoltarea mea personala, dincolo de furia mea? Cand imi pot permite sa simt cu adevarat ce se intampla? De cat timp am nevoie pentru a face asta?
Cred ca ar trebui sa ne luam tot timpul de care avem nevoie pentru asta. Sa ne luam tot timpul sa simtim dispret, furie, neputinta, incapatanare, incrancenare pentru ca apoi sa simtim durere, tristete, suferinta, doliu, dor.
Iar atunci cand vom ajunge la ziua in care vom putea spune: “Iti multumesc pentru relatia noastra, pentru tot ce a fost frumos intre noi, plang pentru ceea ce ar fi putut sa fie si nu a mai fost, si iti multumesc pentru tot ce mi-ai daruit in acesti ani”, atunci vom sti ca a meritat. Atunci vom putea privi in urma, spunand:
“Astea au fost alegerile mele, aceasta e viata mea. Nu as fi putut face nimic diferit si nu regret nimic. Acum sunt in acest punct si datorita deciziilor mele. Ma simt bine unde sunt acum.”
Pana sa ajungem acolo trebuie sa pornim, pas cu pas, din locul in care suntem acum. Incet, cu responsabilitate, cu dorinta de asumare a ceea ce suntem si simtim, fara a nega nimic, fara a respinge ceva, integrand tot ceea ce este.
Am scris acest articol pentru o persoana draga care trece acum prin aceasta experienta, dar si pentru toti aceia care au fost nevoiti candva, undeva, sa-si rupa inima in doua.
Cicatricea unei astfel de rani va fi mereu acolo, dovada a faptului ca inima care se deschide se poate si inchide, dureros de neasteptat, intr-o buna zi. Si a faptului ca, pentru ca tocmai s-a inchis, urmeaza sa-si refaca, atunci cand va fi pregatita, reflexele de deschidere inspre ceva nou.
