Se spune ca visele ne prevestesc viitorul, tu cum interpretezi visele tale?

Se spune ca visele ne prevestesc viitorul, tu cum interpretezi visele tale?

Publicat de Larisa Moldovan pe 29 November 2018 in Spiritualitate

De câte ori nu te-ai trezit dimineața și te-ai întrebat: ”Oare ce înseamnă visul meu de astă noapte?” Ei bine, acum nu trebuie să mai apelezi la alții să îți tălmăcească visele, le poți interpreta chiar tu.

APA, simbol confuz

Se poate manifesta în vis sub diferite forme.

Marea sau oceanul înseamnă că vei avea parte de dificultăți sau îți vei schimba modul de a vedea viața. Dacă te visezi înotând, iar apa este liniștită, atunci este semn că ceva de bine ți se va întâmpla în viitor. În cazul în care apa este agitată, cu valuri, înseamnă că vei trăi momente de confuzie.

Râul simbolizează vitalitatea și evoluția favorabilă a vieții. Dacă înoți într-un râu, atunci o să trăiești schimbări pozitive, iar dacă îl privești înseamnă că vei avea parte de multă liniște și nimic rău nu ți se va întâmpla.

Lacul evocă liniște și seninătate. Dacă visezi că traversezi lacul cu barca, înseamnă că vei avansa repede și fără probleme în ceea ce ți-ai propus; dacă visezi o furtună pe lac, atunci nu îți va merge prea bine în ziua următoare.

Piscina e simbolul unui spirit creativ, care are nevoie de timp pentru a se relaxa și recrea. O piscină fără apă reprezintă un gol afectiv.

Ploaia înseamnă că ți se va întâmpla ceva nou în sens pozitiv, ea fiind cea care îți reînoiește energiile benefice.

CASA și visele despre tine însăți

Este imaginea personalității și a identității tale.

Dacă visezi o casă frumoasă, mare și somptuoasă, înseamnă că ești o persoană materialistă. Acesta poate fi un sentiment invers față de viața reală. O casă mică, neîngrijită sau abandonată indică nevoia ta de a te ocupa mai mult de tine.

Interiorul casei relevă viața ta internă. Un apartament mare exprimă o viață interioară bogată, în schimb, o garsonieră reprezintă o viață intimă limitată. Dacă interiorul casei este plin cu mobilă și diverse obiecte, atunci înseamnă că ai avut un trecut încărcat, plin de trăiri pozitive, dar și negative.

Exteriorul casei ilustrează abilitățile tale de socializare. Casa cu multe ferestre și uși arată că ești o persoană comunicativă, sociabilă și plăcută celor din jur. Invers, casa cu ferestre și uși puține spune cât de puțin sociabilă ești și cât de închisă în tine.

INFIDELITATEA, temă frecventă

O temă des întâlnită în vise, legată de relația de dragoste și fericirea în căsnicie.

Amorul cu alt bărbat înseamnă că nu ești satisfăcută de relația intimă cu partenerul tău, ori că vei traversa schimbări importante în viitor, cu consecințe asupra familiei tale. Dacă, de exemplu, în vis îți apare șeful sau un coleg de serviciu, schimbările ar putea fi în plan profesional.

Flirtul cu o vedetă înseamnă că simți nevoia de recunoaștere din partea celorlalți. Nu ai suficientă încredere în tine și în capacitatea ta de seducție.

Flirtul cu un necunoscut arată că vrei să experimentezi noi emoții, nu numai din punct de vedere afectiv, ci și profesional sau social. Te plictisești și ai nevoie de experiențe noi, chiar dacă acestea ar putea fi riscante.

Soțul infidel înseamnă că nu mai ai încredere în relația voastră și nu te simți în stare să îl ții aproape de tine. Acest vis, extrem de neplăcut, îți lasă senzația că și în realitate s-ar putea să se întâmple.

MOARTEA înseamnă transformare

Frecvent întâlnită în vise, moartea nu înseamnă că ai o premoniție și că vei pierde pe cineva drag, ci reprezintă transformarea, trecerea de la ceva vechi la ceva nou.

Moartea ta înseamnă că o etapă din viața ta a luat sfârșit. Vei avea parte de mari schimbări și vei lăsa trecutul în urmă.

Moartea cuiva drag reprezintă sfârșitul unor proiecte sau activități. Dacă visezi că ți-a murit un părinte, o rudă sau un prieten nu înseamnă că aceștia vor avea probleme sau că vor muri. În popor se spune că respectivului ”i-a murit moartea”, însă de fapt este vorba de încheierea unei etape din viața lor, în strânsă legătură și cu viața ta.

Moartea unui copil este un semnal de alarmă. Ți se anunță o schimbare a stilului de viață, dar nu în sens pozitiv. Uneori poate însemna chiar și venirea pe lume a unui copil.

Dacă visezi o persoană decedată, înseamnă că ai nevoie de sprijin afectiv și moral. Ruda decedată poate fi simbolul îngerului păzitor care te ajută să treci peste momentele grele.

Sursa: libertateapentrufemei.ro

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!