Se spune ca oamenii stangaci au fost persecutati in trecut pentru ca si diavolul era stangaci

Candva nu vom mai avea nevoie de cuvinte. Limbajul sufletului se intelege peste tot in natura. Suntem ceea ce gandim (sanatosi, bolnavi, fericiti, nefericiti). Gandurile sunt coroana de spini sau de flori pe capul fiecaruia. Ele descarca o anumita chimie in corp. Orice emotie negativa blocheaza celulele sistemului imunitar si ne lasa organismul fara aparare pentru cateva ore sau chiar ani. Stresul este moartea celulei. E drept ca unele celule nervoase se refac printr-o gandire constructiva, optimista, dar e nevoie de MUNCA personala. Orice boala trebuie tratata cu intelegere, compasiune si nu cu revolta, deoarece unele suferinte le primim ca lectii, iar altele au cauze spirituale (egoism, invidie, razbunare, stres, frica etc). Fara Dumnezeu nu exista bucurie autentica, iar prezenta Lui se simte la tot pasul. De la sufletele care ne apar in Calea ce-o avem de parcurs, pana la natura care mangaie simturile intr-o doxologie nemarginita. Cea mai mare minune este sa iubesti toti oamenii. Si nu putem impartasi celuilalt ceea ce nu suntem deja. Cred ca nu ne lipsesc informatiile, ci experientele. Viata nu este o formula matematica general valabila, ci traire in Duh si in Adevar. In fiinta lor toate lucrurile din lume sunt bune, intrebuintarea lor uneori este gresita. Tot ce exista este bun si orice cadere aduce ceva folositor la lumina. Crestinismul si din pacat scoate virtute. Cand iertam, nu doar sufletul nostru se simte usurat, ci mai ales sufletul celui pe care il iertam. Intoarce-te in tine de oriunde ai fi si primeste-te, iarta-te. Viata se traieste, nu se cauta, nu se invata. Traieste adevarul, bucuria si iubirea. Ele se afla acolo unde esti. Linistea nu este intr-un loc, ci intr-un mod de a fi. Sunt doua zile in care nu mai putem face nimic: ieri si maine. Prezentul este timpul mantuirii. Amanarea inseamna niciodata. Un om valoreaza atat cat iubeste. Restul e poveste. Verbul meu este in inima si pulverizeaza spre voi. E nevoie sa intelegem ca nu am fost creati de Dumnezeu ca sa suferim, ci ca sa ne intalnim cu El intr-o poveste de iubire. Unica. In ochii tai este soare cand iubesti. Iar ca sa ajungi la fericire nu ai nevoie de harta, ci de prezenta, de tine. Descopera sau redescopera Iubirea Tatalui Ceresc! Sa ai grija de sufletul tau! In fiecare zi ar fi bine sa ascultam putina muzica, sa citim cateva randuri, sa privim la ceva frumos si sa rostim cateva cuvinte dulci, calde. Toata lumea ravneste la fericire, nimeni nu vrea durere, dar nu poti sa ai curcubeu fara strop de ploaie. Mugurele devine floare. In viata castigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este ca inveti. Restul e abur, fum. Se cuvine sa avem ochi care sa vada ce este mai bun si inima care sa ierte ce este mai rau. Nu conteaza cine te-a ranit, ci cine te-a facut sa zambesti din nou. Viseaza ca si cum ai trai pentru totdeauna, traieste ca si cum ai muri maine. Timpul sterge, dar stie sa pastreze, ca nimeni altul, ceea ce menit sa fie pierdut. Lasa sa treaca ce a fost. Ai credinta in ce va fi. Eroii sunt printre noi. Nu au costume speciale, nici dubla personalitate. Viata te poate surprinde oricand. Intr-o clipa se termina totul si te trezesti ca Cineva te apasa pe piept. Resuscitare. Sursa: Ieromonah Hrisostom Filipescu, Putine lacrimi, multa bucurie!, Editura PIM, Iasi, 2014, pp. 11-12. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Mult timp, de-a lungul istoriei, s-a considerat că stângacii sunt oameni inferiori. Biserica catolică declara că servitorii Diavolului sunt stângaci. În Biblie, diavolul este prezentat ca fiind stângaci.

În Rusia, Petru cel Mare a dat un decret prin care stângacii și persoanele roșcate nu aveau dreptul să fie martori în justiție. Nu prezentau încredere. În islam, tot ce vine de la mâna stângă este considerat impur. În anul 1921, într-un tratat de psihologie, stângacii erau considerați că au sindromul demenței.

Spre deosebire de europeni, incașii considerau stângacii oameni deosebiți, cu șansă în viață. Beduinii așează femeile în partea stângă. Dreapta este rezervată bărbaților.

Indigenii din triburile africane nu permit femeilor să gătească cu mâna stângă care este considerată făcătoare de magie neagră. Pitagora recomanda să se intre într-un lăcaș sfânt numai pe partea dreaptă.

Stângacii în zilele noastre

Aproximativ 10 % din locuitorii Pământului sunt stângaci. Motivele pentru care oamenii se nasc stângaci nu au fost evidențiate exact de cercetători. S-a spus că este o combinație complexă între genele moștenite și factorii de mediu. Alții consideră că există o legătură între partea cea mai activă a creierului și mâna stângă.

Cu toate aceste superstiții, există stângaci care au revoluționat lumea. Leonardo da Vinci, Einstein, Bill Gates sunt câțiva dintre aceștia. Studiile recente înclină balanța în favoarea stângacilor. Sunt mai rapizi în gândire și răspund mai bine la stimuli. Emisfera dreaptă controlează mâna stângă și percepe mai rapid sunetele.

Stângacii au o gândire divergentă, studiază mai multe posibilități, sunt mai creativi și buni artiști. Ei pot excela în sporturi precum boxul, tenisul, baseball-ul. Cu toate acestea, stângacii sunt mai expuși emoțiilor negative și au complexe de inferioritate, sunt mai timizi, mai inhibați.

De curând, am citit o știre despre Turcia. Diyanet sau Direcția de Afaceri Religioase este în subordonarea directă a primului-ministru. Diyanet se ocupă cu tot ce înseamnă cult și morală islamică și gestionează locurile de cult.

Site-ul oficial al acestei instituții a publicat în 3 februarie 2018, următorul text, profetul Mohamet nu accepta să fie utilizată mâna stângă pentru a mânca sau bea. Numai demonii fac acest lucru. Populația este avertizată să utilizeze numai mâna dreaptă.

Stângaci sau dreptaci? Ce spune despre tine mâna cu care scrii

proximativ 10% dintre locuitorii Pământului sunt stângaci. Odinioară, această particularitate era privită aşa cum erau privite mai toate abaterile de la „normă” – cu suspiciune, teamă şi antipatie -, stângacii devenind adesea victime ale discriminărilor şi persecuţiilor. Azi, marea majoritate a oamenilor nu mai vede astfel lucrurile, iar opoziţia dreptaci-stângaci este tot mai puţin un criteriu de discriminare şi tot mai mult un fascinant obiect de studiu pentru neurologi, fiziologi, psihologi, sociologi, medici…

Publicitate

Preferinţa pentru utilizarea mâinii drepte sau a celei stângi este o manifestare a unui fenomen natural numit lateralitate – tendinţa fiinţelor vii înzestrate cu simetrie bilaterală (cum sunt toate vertebratele, prin urmare şi omul) de a utiliza predominant o parte sau alta – stânga ori dreapta – a corpului. Deşi manifestarea cea mai evidentă este preferinţa pentru o mână sau alta, tendinţa se manifestă şi în alte aspecte, chiar şi în utilizarea, pentru diferite sarcini, a uneia sau alteia dintre emisferele cerebrale.

De ce sunt unii oameni stângaci?

O teorie mult vehiculată este cea legată de o aşa-numită diviziune a muncii la nivelul emisferelor cerebrale. Vorbirea şi munca manuală impllică existenţa unor capacităţii motorii de mare fineţe, aşa că o serie de specialişti au presupus că, pentru creier, ar fi mai eficient să se ocupe de amândouă aceste activităţi o singură emisferă cerebrală, însărcinată cu coordonarea motorie fină, decât ambele. La marea majoritate a oamenilor, emisfera stângă controlează vorbirea şi tot ea controlează şi funcţionarea motorie a părţii drepte a corpului, ceea ce ar explica de ce majoritatea oamenilor sunt dreptaci.

Conform acestei teorii, stângacii ar avea un model inversat al diviziunii muncii la nivelul emisferelor. Însă teoria este infirmată în bună măsură de descoperirile din ultimii ani, care arată că nu la toţi stângacii există un astfel de model inversat al coordonării motorii. În ceea ce priveşte organizarea creierului sub aspectul lateralizării, stângacii sunt de o mare diversitate: unii au aceeaşi organizare ca şi dreptacii, alţii au, într-adevăr, o organizare inversă, iar la alţii, ambele emisfere cerebrale sunt implicate în vorbire. Din nou, nimic nu e aşa simplu cum pare…

Unii recunosc existenţa mai multor tipuri:

stângaci

dreptaci

ambidecştri, care folosesc cu aceeaşi uşurinţă oricare dintre mâini, pentru orice activitate; ambidextria înnăscută este foarte rară, frecvenţa ei fiind estimată la 1% din populaţia lumii, dar o definţie mai largă îi include şi pe cei care au învăţat să îşi folosească la fel de eficient ambele mâini. Cel mai adesea este vorba despre stângaci din naştere care, în viaţa de toate zilele, au fost îndemnaţi ori obligaţi să îşi folosească mâna non-dominantă (cazul tipic fiind cel al copiilor stângaci cărora Ii se pretinde, totuşi, să înveţe să scrie cu mâna dreaptă).

un tip „amestecat” (mixed-handed sau cross-dominant, în engleză) – oameni care folosesc în mod natural mâna dreaptă pentru anumite activităţi şi pe cea stângă pentru altele.

Iată, deja problema devine parcă mai complicată decât obişnuiam să o considerăm, dovadă că organismul uman este (încă) o mare, mare necunoscută.

Publicitate
Alte Articole
Spiritualitate
A fost odată o femeie bătrână şi micuţă, care se opri la marginea drumului lângă o arătare ghemuită. Adică această arătare nu avea trup, ci aducea cu o pătură gri cu contur omenesc. - Cine eşti? întrebă curioasă bătrânica, aplecându-se. Doi ochi lipsiţi de luciu priviră obosiţi în sus. - Eu…eu sunt Tristeţea, şopti o voce, atât de încet încât femeia avu mari dificultăţi să o înţeleagă. - A, tristeţea! exclamă bucuroasă bătrâna, ca şi cum ar saluta o veche cunoştinţă. - Mă cunoşti? întrebă tristeţea cu neîncredere. - Bineînţeles că te cunosc, răspunse bătrâna, din când în când m-ai însoţit o parte din drum. - Da, dar…, spuse tristeţea cu suspiciune, de ce nu fugi de mine? Nu ţi-e frică? - De ce aş fugi de tine, draga mea?ştii foarte bine că ajungi din urmă orice persoană care încearcă să fugă, şi nu te laşi izgonită atât de uşor. Însă, ceea ce vreau să te întreb – arăţi – scuză-mi această constatare absurdă – arăţi atât de tristă. - Sunt…sunt tristă, răspunse arătarea cenuşie cu voce sfâşiată. Femeia mică şi bătrână se aşeză şi ea la marginea drumului. - Aşa deci, eşti tristă, repetă dând din cap înţelegătoare. Tristeţea oftă adânc. Să existe într-adevăr cineva care să o asculte? De câte o încercare zadarnic şi… - Of, ştii, începu ea ezitând şi foarte mirată, treaba stă în felul următor: în mod evident, nimeni nu mă place. Este destinul meu să merg la oameni şi să rămân un timp printre ei. La unul mai mult, la altul mai puţin. Însă aproape toţi reacţionează ca şi cum aş fi ciuma. Au dezvoltat atâtea mecanisme să nege prezenţa mea. - Sigur ai dreptate, zise bătrâna femeie, dar povesteşte-mi mai mult. Tristeţea continuă: - Au inventat vorbe de al căror scut să mă lovesc. Spun lucruri ca „prostie – viaţa înseamnă distracţie” şi râsul lor prefăcut le creează dureri de stomac. Spun „Ce nu te omoară te face mai puternic” şi apoi suferă de dureri de inimă. Spun „Trebuie doar să te strădui puţin” şi simt apoi dureri în umeri şi în spate. Spun „Doar cei slabi plâng” şi de la lacrimile acumulate simt că aproape le explodează capetele. Sau se anesteziază cu alcool şi droguri ca să nu trebuie să mă mai simtă. - O da, confirmă bătrâna, astfel de oameni am întâlnit des în viaţa mea. Dar tu vrei de fapt să-i ajuţi prin prezenţa ta, nu-i aşa? Tristeţea se încovoie şi mai mult. - Da, vreau, dar pot ajuta numai dacă oamenii mă primesc. Ştii, încercând să le creez puţin spaţiu între ei şi lume, un interval de timp să se regăsească, vreau să le construiesc un cuib în care se pot retrage pentru a-şi îngriji rănile. Cine este trist este foarte sensibil şi aproape de sufletul său. Această întâlnire poate să fie foarte dureroasă, deoarece unele suferinţe pot reveni la suprafaţă ca o rană care nu s-a vindecat bine. Dar numai cine permite să simtă durere, cine poate fi trist din cauza suferinţei de care a avut parte, cine găseşte copilul din sine şi plânge toate lacrimile înghiţite, cine acceptă mila pentru rănile interioare, acela, înţelegi, doar acela are şansa ca rănile sale să se vindere cu adevărat. În schimb, ei acoperă cicatricele mai cu un râs strident. Sau se blindează cu o armătură de amărăciune. - Acum tăcu tristeţea, iar plânsul ei era adânc şi disperat. Mica femeie luă în braţele sale arătura încovoiată. „ce moale şi fină o simt”, gândi ea şi mângâie cu grijă arătura tremurândă. - Plângi, tristeţe, şopti ea cu dragoste, odihneşte-te să-ţi aduni puterile. Ştiu că mulţi oameni te resping şi te neagă. Dar ştiu şi că unii sunt pregătiţi pentru tine. Şi crede-mă, devin tot mai mulţi cei care înţeleg că tu faci posibilă eliberarea din închisoarea lor interioară. De acum înainte te voi însoţi pentru ca descurajarea să nu aibă nicio putere. Tristeţea încetă să plângă. Se ridică şi privi mirată spre însoţitoarea sa. - Dar spune-mi acum cine eşti de fapt? - Eu, răspunse bătrâna zâmbind, eu sunt SPERANTA!

Despre tristete

Tristetea este un sentiment care apare frecvent in viata noastra. Este arma, refugiul si protectia folosita de femei in lupta cu viata si cu societatea. Nu sunt feminista, nu cred in egalitatea sexelor (pentru ca nu exista), cred in sentimente si in faptul ca ne-au fost date pentru a invata ceva din ele, pentru a experimenta.
Tristetea este o forma de energie care se naste in diverse contexte. Cand imi imbraca inima in catifea, stiu ca a venit pentru a-mi arata o alta imagine a vietii mele. O las sa-mi toarca linistita in suflet. Stiu ca se va trezi si va pleca singura.
Pentru ca este energie are nevoie sa se transforme in ceva. Tristetea mea se preschimba in cuvinte, in fraze, in povesti, in ecouri, in vise. Tristetea mea traieste in mine si prin mine. Eu sunt cea care ii dau identitate si valoare. Eu ii hotarasc soarta.
Sursa: andreilaslau.ro Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!