Se spune ca nu poti fi fericita daca nu-ti gasesti jumatatea, este adevarat?

O scrisoare adresată bărbaților, plină de inspirație și tandrețe, care merită citită de ambele sexe. Sincer vorbind, am scris acest text nu azi seara și nici ieri dimineața. Îl aveam la mine de ceva timp, însă, în pofida acestui fapt, el nu își pierde din actualitate. Cu această dragoste și căldură din scrisoare vreau să mă împart astăzi. Acest text nu a fost făcut pentru o ocazie specială sau pentru cineva anume. E o încercare de a povesti tuturor despre toate și de a ajuta pe alții să se regăsească în această scriere. Dragi bărbați – sunteți adorabili. Iar admirația mea crește cu fiecare faptă nobilă pe care o faceți. Sunteți mai puternici! Îmi este destul de dificil să deschid mereu ușile uriașe de la market,ca să nu mai vorbim de pungile pline și alte greutăți pe care trebuie să le car. Iar voi o faceți cu atîta ușurință încît pare că sacoșa are 2 kg, și nu toate cele 20. Poate că și vouă vă este greu, însă la sigur puteți ridica mai multe kg ca mine. Mă ridicați și pe mine dacă e nevoie. Îmi cad mîinele cînd trebuie să duc sticlele de cîte 9 litri de apă, pe cînd fratele meu le ridică pînă la etajul trei zîmbind, de parcă nu-ar fi nici un efort. Și sînt sigură că atunci cînd vă este greu, tăceți despre aceasta, ca să nu ne fie greu și nouă. Și atunci cînd ne cuprindeți la pieptul vostru cu toată afecțiunea voastră, tot mai puternici rămîneți. Fiindcă ne simțim mici în brațele voastre, fiindcă ne simțim protejate. Fără pic de îndoială, cu siguranță sunteți mai puternici! De mici copii știți că toți vor avea mari așteptări de la voi, că veți avea multe obligații. Iată de ce voi mereu vă dezvoltați abilitățile de lider pentru a nu-i dezamăgi pe cei dragi. Viața voastră e ca o luptă în care trebuie să vă realizați, să vă întrețineți familia și să vă asigurați viitorul. Pur și simplu nu puteți să vă permiteți să rămîneți în urmă și niciodată nu vă adaptați la situațiile ce nu corespund cerințelor voastre. Voi mereu mergeți spre succes și îl dobîndiți. Iar un bărbat de succes e sexy, credeți-mă. După el ești gata să mergi și la capătul pământului. Anume pe un astfel de bărbat vrei să-l susții în toate începuturile și ideile lui. Voi niciodată nu veți trăi pe spinarea cuiva. Voi singuri vă decideți viața. Sunteți foarte îndrăzneți! Poate că și pe voi vă trece frigul pe la spate cînd priviți un horror, însă nu arătați asta, ci din potrivă, rîdeți în hohote și reușiți și pe noi să ne consolați. Mai mult decît atît, sînt sigură că e greu să-ți depășești frica și să faci cunoștință cu o fată pe stradă, însă voi o faceți cu brio. Și credeți-mă că toate femeile apreciază acest gest, însă unele roșesc imediat și nu mai sînt în stare să scoată un cuvînt. Altele însă pot să vă trimită la dracu fără a ezita prea mult timp… La sigur că vor povesti și prietenelor despre cum un oarecare a încercat să o agațe, fiindcă s-a simțit apreciată într-un fel. Nu vă temeți să vă apropiați de noi. Nu mușcăm! Uneori, noi singure ne dorim aceasta. Nu mă îndoiesc pentru nici o secundă că e colosal de greu să săruți primul o fată. Însă vă depășiți frica și o faceți! Ce fac dacă ceva nu merge cum trebuie? Și dacă nu îi va plăcea? E de neînchipuit cîte semne de întrebare aveți în cap în asemenea momente. Probabil iată de ce unii din voi se tem să se apropie prea tare, fiindcă aceasta impune o responsabilitate enormă și cît mai multă inițiativă. Sunteți mai răbdători Fiindcă sunteți rezistenți la toate nazurile noastre, excesele de isterie și la toate scandalurile. Și vă puteți păstra calmul în asemenea momente, chiar dacă fierbe totul în voi de mînie. Sîntem greu de înțeles, însă voi încercați din toate răsputerile. Ne place cînd ne vorbiți nouă despre noi. Fiindcă uneori nici noi nu ne mai înțelegem, iar voi ne ajutați să o facem. Aveți puterea să tolerați mania noastră pentru toate jurnalele de modă, petru toate hainele și mărunțișurile fancy pe care le cumpărăm și de care nu avem nevoie și la sigur răsuflați greu cînd vedeți că o jumătate de baie e ocupată de tot soiul de borcănașe cu soluții speciale, de creme și geluri și etc. și nu ne reproșați nimic. Și anume prin aceste atitudini ne demonstrați puterea caracterului vostru, fiindcă nu vă speriați cînd ne vedeți cu o mască verde pe față sau cine știe. Sunteți foarte deștepți Vă descurcați în economie, fotbal, jurisprudență, mașini, chimie organică, aparate foto, puteți repara practic orice. Știți unde se află procesorul și încă o mulțime de lucruri importante. Voi rețineți în memorie numele fotbaliștilor echipei națioanale din Honduras,numele unor regizori britanici de care niciodată nu am auzit, genuri de diferită muzică, anul de ieșire a Mercedesului care a trecut în stradă pe lîngă voi și dacă depuneți un pic de efort puteți să vă amintiți și data nunții. Iubim extrem de mult bărbații deștepți. Evident, nu ne este interesant chiar tot însă e de admirat faptul ca sunteți avizați în atâtea chestii complicate. Sunteți foarte nobili și educați Ne dați mîna atunci cînd ieșim din transportul public, ne deschideți ușa, ne ajutați să ne lăsăm haina. Aceaste gesturi sînt extrem de plăcute, chiar dacă peste un oarecare timp ne deprindem și nici nu le mai observăm. Știți la sigur că nu sunteți obligați să veniți la noi noaptea cu taxiul prin dubioase străzi, să vă scoateți sacoul ca să ne încălziți rămânând doar în cămașă, să ne petreceți până acasă, însă o faceți tot timpul și suntem recunoscătoare pentru aceasta. Posedați puterea și o mânuiți perfect Atunci când aveți bani (iar voi, nu știu de ce, mereu îi aveți) nu îi aruncați pe nimicuri, ci faceți economii și îi cheltuiți cu grijă. Puteți să ne protejați și să aveți grijă de noi. Voi mergeți cu noi la teatru, chiar dacă nu mereu doriți aceasta și depuneți tot efortul să nu adormiți acolo, iar înainte de o cină la restaurant chiar încercați să învățați la ce dracu servește acea misterioasă furculiță. Gătiți gustos Și noi gătim delicios, însă voi ne întreceți, din simplul motiv că gătiți anume voi. Suntem diferite de voi Suntem atât de diferiți încât ar părea că suntem de pe diferite planete. Avem mâinile mai mici, naștem copii, gândim în alt mod, putem face scandaluri din nimic și să vă jucăm pe nervi. Nu prea ne descurcăm în situații dificile, multe nu le înțelegem, ne simțim neajutorate adesea și iată anume de ce ne bucurăm de ajutorul vostru. Cu voi e mai ușor. Ne plac momentele când sunteți interesați de noi, când ne spuneți cuvinte dulci, când ne faceți cadouri mici și mari. Noi iubim florile, iubim să complicăm lucrurile, sîntem foarte sensibile și putem să începem să plângem în orice moment. Poate că niciodată nu vă vom înțelege perfect, însă vă iubim extrem de mult, dragii noștri bărbați. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastră este aceea că în viaţă trebuie să-ţi cauţi jumătatea. Ni se inoculează această minciună, prin literatură, presă, filme, încă de când suntem copii. Ni se spune că nu putem fi fericiţi decât dacă ne găsim jumătatea. De ce spun ca e o minciună? Pentru că fiecare om e chip al lui Dumnezeu, nu jumătate de chip. Şi nu relația mea cu alt om mă împlineşte, ci relaţia cu Dumnezeu. Dacă stau mereu în legatură cu Dumnezeu simt pace, bucurie, mângâiere, echilibru. Abia atunci relaţia mea cu alţi oameni poate deveni relaxată, neposesivă, iar gelozia, controlul, invidia şi toate celelalte care ne chinuie cad de la sine.

Doi oameni care trăiesc în Dumnezeu nu pot avea decât o relaţie foarte bună. Altminteri, eu n-am fericirea şi o aştept de la celălalt şi el o aşteaptă de la mine. De aici vin atâtea dezamăgiri, nefericiri şi drame. Omul crede că şi-a ales partenerul greşit şi de asta nu e fericit. Îşi caută alt partener şi, după un timp, simte același gol şi aceeaşi neîmplinire. Dar problema nu este acel partener, ci raportarea greşită la viaţă, că tu crezi că există o jumătate cu care poţi să formezi un întreg.

Noi, de fapt, ne avem rădăcinile în Dumnezeu, nu în alt om, iar seva, puterea noastră de viaţă vine de la Dumnezeu şi nu de la om. E clar atunci că împlinirea nu poate să fie decât în El. Nu de la alt om trebuie să aştept fericirea, ci de la Dumnezeu. Dacă am acea împlinire profundă în Dumnezeu, pot să am şi împlinirea familială, socială…

Şi mai e ceva: noi nu putem schimba pe nimeni, fiecare se schimbă numai dacă vrea. Mulți sunt nefericiţi pentru că încearcă să-şi schimbe “jumătatea”. Femeile, de exemplu, ştiu că bărbaţii cu care se căsătoresc au anumite defecte, vicii, neîmpliniri. Dar se însoțesc cu ei, sperând să-i schimbe. Când iubesti pe cineva, nu te căzni să-l schimbi, căci nu vei putea. Roagă-te pentru el, dă-i un sfat, o carte, şi mai departe rămâne lupta lui cu el însuşi. Eu pot să-ţi pun în farfurie, dar nu pot să mănânc în locul tău, îţi arăt drumul, dar nu pot să merg în locul tău.

Problema nu e să-i schimbi pe altii, ci să te schimbi pe tine. Odată ce vom face asta mai mulţi, se schimbă şi lumea din jurul nostru…

Pr. Dan Popovici

Iubirea nu îmbolnăveşte, nu trimite oamenii în spital şi nu plăteşte şedinţe la psihoterapeut

Cred că momentul adevărului într-o relaţie este acela în care unul dintre parteneri se simte atras de cineva din afara cuplului. Atunci aflăm dacă iubirea supravieţuieşte, fiind autentică, sau dispare, deoarece nu era decât o amăgire. Acestea sunt testele necruţătoare ale iubirii, lecţiile la a căror tablă eşti scos sau scoasă, urmând a descoperi dacă ai aflat ceva despre sacrificiul dorinţelor infantile, acceptarea matură a opţiunilor altuia, allocentrism şi generozitate. La momente ştiute doar de ea, viaţa te cheamă să citeşti lecţia despre gelozie sau te invită să parcurgi manualul anxietăţii de abandon. Sunt sigur că face asta în cel mai desăvârşit chip posibil, pregâtindu-şi îndelung actorii şi decorul. Este ca şi cum ar avea un plan de evoluţie în ceea ce te priveşte, pe care îl activează în momentul-cheie, momentul de care tu profiţi sau nu, în funcţie de cât de nervos sau inteligent eşti.

Viaţa, Dumnezeu sau propriul tău Sine îţi testează periodic disponibilitatea de a iubi, te ajută să devii mai conştient de resurse şi vulnerabilităţi, îţi luminează părţile de umbră, râde de ceea ce ai supra adăugat, colecţionat sau exagerat, într-un cuvânt, participă la propria ta evoluţie. Dacă există un scop, probabil e acela de a-ţi extinde iubirea, de a învăţa să iubeşti fară aşteptări şi pretenţii, de a sărbători iubirea altuia când eşti martor, de a oferi fǎră a cere nimic în schimb.

Pământul e plin de oameni temători, care pun condiţii pentru a se proteja. Mai interesant, de acum încolo, este să se umple cu oameni liberi, neinhibaţi în exprimarea iubirii. Altfel prevăd nişte secole groaznice, jenant de monotone în ceea ce priveşte relaţiile. Este ca şi cum ai avea câteva casete video, le-ai rula mereu şi mereu. Control, abandon, trădare, gelozie, nesiguranţă. Oricât ai fi de creativ şi tot te plictiseşti. La un moment dat simţi nevoia unei schimbări. Viaţa face experimente, descoperă o serie de tipare, le manifestă din nou şi din nou până când ajunge să nu le mai suporte şi inventează altele.

Mai mult decât atât, să fii gelos şi din nou gelos şi iarăşi gelos nu e doar plictisitor, ci şi obositor, la un moment dat. O relaţie de cuplu pătrunsă de libertate îmi pare mai mult o relaţie de prietenie, o interacţiune minunată între doi oameni care nu-şi aparţin unul altuia, dar se cunosc unul pe altul, atât cât e posibil, relaxaţi în ceea ce priveşte viaţa, abandonându-se în mâinile ei cosmice, diferenţiind corpul de suflet fǎră a le diviza. Relaţiile de cuplu, netransformate încă în relaţii de prietenie, sunt drastic limitative, fuzionate, sufocante.
Nu te poţi plicitisi când există spaţiu, când celălalt se schimbă sau creşte fǎră ca tu să ştii cum, când interactionezi profund şi cu alţi oameni, care te îmbogăţesc, care trezesc în tine sentimente şi gânduri noi.

La un moment dat dacă desincronizările se înmulţesc, iar nevoile fundamentale nu-şi mai găsesc răspuns, ca doi bum prieteni, care au mers o bucată de drum, vă puteţi despărţi fară resentimente şi agende ascunse. Poale altă dată o să vă reîntâlniţi sau poate nu, aceasta nu este deloc important când vă luaţi la revedere cu inima uşoară, recunoscători pentru ceea ce v-aţi oferit unul altuia, amuzaţi în conflictele copilăreşti în a căror plase ați căzut uneori, optimişti privind viitorul.

Publicitate

Schimbările sunt mai uşoare când oamenii sunt prieteni, când ei refuză să fie prizonierii unor roluri rigide de genul “soţia mea”, “iubitul meu veşnic”, “sufletul meu pereche”. Când te identifici puternic cu un rol este ca şi cum ai trăi cu o mască pe faţă, pe care îţi va fi greu s-o dezlipeşti când va sosi timpul. Dacă ai fi ceva mai detaşat, dacă mai mult te-ai juca cu un rol decât să te identifici cu el, nici relaţia ta nu ar fi aşa de încordatǎ. Dacă eşti cinstit vei recunoaşte tensiunea pe care o produc rolurile polare (soţ/ soţie, partener/ parteneră), tensiune izvorâtă din necesitatea de a fi sau a te comporta într-un anumit fel, chiar şi atunci când nu simţi asta.

Tot ceea ce fac oamenii forţat naşte tensiune, iar viața cuplului este scena unor acumulări şi vârfuri de tensiune deloc neglijabile. Pentru a nu face valuri, pentru a păstra aparentele, pentru a evita conflictul, pentru a nu speria copiii, pentru a idealiza relaţia, pentru toate aceste scopuri pe care le atingi achiţi anumite costuri lăuntrice. Frustrările şi tensiunea asociata lor cresc, energia este reţinută în mecanisme de aparare, dispoziţia variază surprinzător sau se stabilizeazǎ la valori joase, de tip depresiv.

Acestea nu sunt condiţii pentru dezvoltare, sunt doar circumstanţe şi premise puternice pentru dificultăţi şi suferinţe nevrotice. Să te cramponezi de o persoană sau un rol, să-i pretinzi celuilalt sa se comporte în feluri care îi sunt străine pe moment sau nu-l definesc, să separi experienţa emoţionalǎ de ceea ce îți cer normele sociale sau loialitatea familiei de provenienţă, toate acestea sunt mijloace sigure de a-i răni sufletul, claustrându-l într-un perimetru cu indice de confort minim.

Dacă relaţia a avansat în timp, începi chiar sǎ te obişnuieşti cu pulsaţiile ei devitalizate şi să te temi de schimbare, mai ales că schimbarea nu poate fi controlată şi te poate duce spre ceva mai neplăcut. Aşa de bine, de rău relaţia merge, nu e ceva extraordinar, însă nu e nici infernală, ai auzit de situaţii absolut penibile şi oricum nu există relaţii perfecte. Acest mod de a gândi este numai bun pentru a cădea într-o letargie din care nu te va mai scutura decât proximitatea morţii, cu menţiunea că această conştientizare ar putea fi cu totul tardivă.

Pentru mine, o relaţie comodă este o relaţie din care orice magie a dispărut, misterul s-a evaporat, iar sentimentele au intrat în prezent. O relaţie vie este o relaţie incomodă, cu parteneri care îşi explorează angoasele şi furia, care nu ezită să spună ceea ce gândesc şi nu-şi calcă în picioare principiile, de dragul unei armonii de cinematograf. Iubirea este fermecătoare tocmai pentru că nu ştii de unde vine şi cum a apărut în sufletul tău. Poţi să te bucuri de ea, să o cultivi dacă te duce capul, însă nu o poţi forţa să rămână.

Poţi iubi pe cineva o vreme, după care să constați că sentimentele tale au devenit camaradereşti, s-au diluat, s-au erodat, au fost înlocuite cu dezamăgire şi tristeţe. Este împotriva unei logici elementare să pretinzi că nu s-a întâmplat asta, să te chinui să aprinzi un foc din care nu a rămas decât cenuşă, să te minţi şi sǎ-i minţi pe alţii (de pildă, pe copiii tăi). Nu te poţi forţa să iubeşti tot aşa cum nu te poţi ridica în cer trăgându-te de şireturi. De asemenea, nu poţi forţa pe nimeni să te iubească, orice fel de avantaje sociale sau financiare ai oferi la schimb. Sentimentele nu pot fi cumpărate. Pentru falsele sentimente, în schimb, exista o piaţă înfloritoare.

Cred că iubirea şi libertatea au o esenţă comunǎ, doar astfel îmi explic rezistenţa iubirii la orice formǎ de manipulare. Temporar, poţi trezi o falsă iubire în celălalt. Această iubire nu te hrăneşte, singurul lucru care creşte în tine datorită ei fiind Eul. Eul se umflǎ ca un balon şi la un moment dat se sparge, cu zgomot. De asemenea, nu poţi iubi atunci cand te simţi vinovat. Vinovăţia şi iubirea nu pot locui în acelaşi spaţiu. Creează vinovăţie şi garantat nu vei mai fi iubit. Un om culpabilizat vibrează altfel, frecvenţele lui se modifică, el coboară de pe culmile iubirii în văile şi cazanele cunoscute, asistat de specialişti cu corniţe. Acolo nu există bucurie, ci doar durere moralǎ, reproşuri, ruminaţii. Ori iubirea nu există în afara bucuriei.

Iubirea este încântare, extaz, spontaneitate, dans. Un om care se simte vinovat nu dansează. El se gândeşte cum să repare, ce fel de cenuşă să-şi pună în cap, eventual cum să procedeze data viitoare, astfel încât să nu mai fie prins. Culpabilizarea nu poate fi în serviciul iubirii, deoarece nu are nicio legătură cu iubirea. În opinia mea NU EXISTĂ IUBIRI VINOVATE. Iubirea are această putere colosală de a face totul pur, inocent, frumos. Pentru doi oameni care se iubesc, vârsta, poziţia socială, aptitudinile sunt variabile nesemnificative. Desigur, relaţiile incestuoase nu sunt expresii ale iubirii, ci ale pulsiunii erotice scăpate de sub control.

Iubirea este luminoasă şi nutritivă. Iubirea nu îmbolnăveşte, nu trimite oamenii la farmacie sau în spital, nu plăteşte şedinţe la psihoterapeut. Ea nu se naşte din corp, nu e un fenomen biologic, deşi se poale manifesta expresiv şi tandru prin corp. Iubirea vine de undeva de sus, coboară asupra unui om care se simte, astfel, binecuvântat, rămâne numai ea ştie cât şi de ce, după care pleacă pentru a reveni mai târziu şi tot aşa, până când omul îi cere să termine cu această instabilitate şi să se aşeze în el, pentru totdeauna.

Această ultimă parte se numeşte “căutare spirituală”. Mai cred că există medii ostile şi medii favorabile iubirii. Altfel spus, că o poţi ispiti să vină, că te poţi pregăti pentru a-i primi vizitele, cultivând anumite calităţi ale inimii. Nu e obligatoriu să trăieşti o mare iubire dacă eşti binevoitor sau nonviolent, dar şansele sunt ceva mai mari. Până la urmă aceasta este vechea problemă a Gratiei Divine, care coboară asupra păcătoşilor, doar că nu toti păcătoşii sunt la fel…

Psihoterapeut Adrian Nuţă – Infinitul mic, iubindu-l pe cel Mare

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Relatii
Sfaturi