Se spune ca de ce iti este frica in viata, de aia nu scapi…

Se spune ca de ce iti este frica in viata, de aia nu scapi…

Publicat de Larisa Moldovan pe 18 February 2019 in Dezvoltare Personala

“Viață începe acolo un frică se termină.” — Osho

Fricile de tot felul te ţin în lanţuri dacă nu le găseşti leac. Când nu poţi să trăieşti aşa cum vrei de frică, e clar că ai nevoie de un gând salvator. Care să fie acela?

O să spui: nu e chiar aşa. De ani de zile mi-e frică să nu mă muşte câinii, şi încă nu s-a apropiat niciunul de mine. Ba din contră. Pentru că mi-e frică, am grijă şi îi ţin la distanţă. Pentru că mi-e frică să nu rămân fără job, fac tot ce pot să fiu cât mai bun – şi iată, voi fi avansat. Frica e bună. Mă ajută să mă dezvolt. E adevărat, câtă vreme lucrurile sunt clare pentru tine. Dar ce te faci când fricile sunt iraţionale şi te paralizează fără motiv?

Când frica devine fobie

Spune-i cuiva căruia îi este groază să vorbească în public că frica îi face bine. Cu mâinile transpirate şi tremurânde, cu glasul pierit, cu inima bătându-i până în gât nu vrea decât să fugă din faţa mulţimii. Există şi oameni care au leşinat în faţa unui microfon. Frica lor a devenit fobie. E ceva care răbufneşte din subconştient şi îi ia în stăpânire. Ca un făcut, sunt nevoiţi să se confrunte exact cu situaţia de care le e cel mai groază. Actriţa Uma Thurman nu suportă spaţiile închise.

Dar, în meseria ei, e inevitabil să se confrunte cu ele. Spre exemplu, pentru filmul Kill Bill, a trebuit să stea închisă într-un sicriu! Carmen Electra, cunoscută din serialul cu salvamari Baywatch, e cea mai îngrozită când trebuie să se apropie de apă. Şi Natalie Wood se temea de apă, şi în mod ironic, chiar a murit înecată. Oare e adevărat că frica ne dictează viaţa?

Ce se întâmplă în corp când ne e frică?

În momentul în care apare o stare intensă de frică, în organism se descarcă o cantitate mare de adrenalină, un hormon care provoacă reacţia numită în psihologie: „luptă sau fugi”. În acea stare de alertă, nu mai poţi observa lucrurile care îţi fac bine de obicei. În mod automat, vei descoperi situaţiile care sunt pe aceeaşi frecvenţă de undă. Evident, când ai o stare proastă, nu ai chef să te duci la petrecere. Şi reciproca e adevărată. Dacă eşti optimist şi bine dispus, nu te vei lua la ceartă cu nimeni.

Oamenii de ştiinţă au descoperit chiar că, atunci când în corp există o cantitate mare de endorfine, hormoni ai plăcerii, durerea fizică poate fi suportată mai uşor. Cât despre cea psihologică, nici nu poate să apară. Endorfinele se secretă şi atunci când faci sport, aşa că nu mai e de mirare de ce joggingul ajută la înlăturarea depresiei.

Gândurile tale creează lumea

Cele mai noi descoperiri ale ştiinţei arată că există o foarte mare legătură între ceea ce gândim şi evenimentele din viaţa noastră. O persoană care este mai mereu posomorâtă şi lipsită de încredere, va determina situaţii în care se va confrunta numai cu neplăceri şi nereuşite. Chiar şi când lucrurile vor merge bine în viaţa ei, va căuta motive de nemulţumire şi le va găsi – pentru că aşa s-a obişnuit, generând alte situaţii mizerabile.

Atunci când ţi-e frică de ceva, prin gândurile pe care le ai, dar mai ales prin emoţia cu care însoţeşti acele gânduri, vei chema către tine exact motivul fricii. Cu cât îţi e mai frică să nu te oprească poliţistul că n-ai rovignetă, cu atât ai mai multe şanse să dai nas în nas cu el. Dacă groaza nu ar citi pe faţa ta, sigur te-ar lăsa să treci mai departe.

Nu te lăsa pradă fricilor

Curajul nu înseamnă absenţa fricii, ci depăşirea ei – spune o vorbă înţeleaptă. Nimeni nu e scutit de frică, totul e să nu o laşi să te stăpânească. Ce poţi să faci? Să o priveşti drept în faţă. Să-ţi rezervi un timp să te gândeşti ce s-ar întâmpla dacă ai face totuşi acel lucru de care te temi. Găseşte mai multe variante de reacţie. Alege-o pe cea care te pune în cea mai bună lumină. Exerseaz-o în gând până când simţi că vei avea puterea să o pui în practică. Şi… înfruntă-ţi frica!

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!