Scapa de energiile negative care te inconjoara! O metoda foarte eficienta de a echilibra energiile din jurul tau

Publicitate

Energiile negative fac parte din viața noastă, fie că ne place sau nu. Ele există și acționează intens, producându-se astfel echilibrul general pe care este bazat spațiul din care facem și noi parte.

Uneori, energiile negative ne influențează dramatic viața. Ele există în casele noastre, în mobilă, în haine și chiar în corpul nostru. Acesta nu este un motiv de panică, pentru că oricum normalitatea nu se poate schimba, dar cu toate acestea există numeroase tehnici prin care putem să le îndepărtăm atunci când paharul s-a umplut.

Înainte de a începe, recomandăm să alocaţi ceva timp pentru curăţarea fizică a spaţiului, aruncarea tuturor obiectelor care nu mai sunt utile, sunt rupte, sparte, expirate, sau pe care nu le-am mai folosit în ultimii 2 ani. Tot ce avem depozitat prin dulapuri, cutii, colţuri ale casei.

Procesul este unul simplu și la îndemâna oricui. Iată care sunt pașii pentru îndepărtarea energiei negative:
Inițial trebuie să alegi unul dintre următoarele elemente

1. Instrument care face zgomot: clopoţei, zornăitoare, toba. Poţi să baţi din palme sau să-ţi foloseşti propria voce.

2. Elemente legate de pământ, cu efect de curăţare: sare, ace de pin etc.

3. Apă sfinţită, sau apă care a stat la soare câteva oră, a stat sub influenţa unei muzici de relaxare, sau în care am adăugat câteva esenţe florale, sau un cristal.

4. Foc – lumânări

5. Elemente naturale: flori, cristale, pietre, orez.

Apoi, începem să facem pe rând cei nouă paşi:

1. Stabileşte-ţi intenţia

Stabileşte-ţi intenţia cu care vrei să faci asta. Scrie, citeşte şi asigură-te că sună bine. De exemplu: “Las acum să plece energiile blocate din casă şi din viaţa mea, pentru a atrage uşor noi începuturi şi oportunităţi.”

2. Creează un altar

Pentru a face că ritualul să fie şi mai special, e bine să ne facem un altar, în care să punem toate instrumentele de care avem nevoie: sare, apa sfântă, lumânările, florile proaspete, etc.

3. Începe cu o rugăciune de mulţumire

Poţi începe cu o mică rugăciune, afirmaţie sau mantra. Acest lucru transformă ritualul în ceva special şi ne face conştienţi de faptul că  procesul de curăţare a început. Nu e niciun fel de regulă, la acest capitol, fă exact cum simţi. Este momentul acum să aprinzi şi o lumânare.

Publicitate

4. Împrăştie sare pe podea

Începe din locaţia aleasă de tine, uşa principală sau altar şi tine în mâna bolul de sare. Ţine în mâna acest bol, şi împrăştie sare pe praguri, în colţuri şi în locurile unde simţi energia înţepenită. Poate în apropierea patului unde a stat o persoană bolnavă, în bucătărie unde s-au  petrecut multe certuri sau lângă fereastra dinspre vecinii care au probleme. Lasă sarea acolo cel puţin 12 ore, dacă se poate. Şi ai încredere în ceea ce simţi referitor la energiile din casa ta.

5. Îndepărtează energia stagnantă.

Acum începe să te plimbi pentru a doua oară prin casă. Începe să baţi din palme. Este un mod foarte bun de a “citi” energiile din casa ta. Când baţi din palme şi se aude clar şi e un lucru uşor de făcut, asta indică o energie luminoasă şi curgătoare. Când bătutul din palme sună greu,  plat, asta înseamnă că acolo este energie stagnantă. Stai în aceste locuri mai mult timp, continuând să baţi din palme până când sunetul devine mai clar.

6. Foloseşte instrumentul de făcut zgomot.

Acum începi să te plimbi prin casă pentru a treia oară de data asta cu instrumentul de făcut zgomot. Rămâi mai mult în zonele cu energie
stagnantă.

7. Foloseşte semnul infinit

Plimbându-te pentru a patra oară prin casă, începi să cureţi energia negativă dând o vibraţie înalta atmosferei din casă. Începem să desenăm cu degetele semnul infinitului pe fiecare perete din casă noastră. Acest semn aduce echilibru şi armonie.

8. Foloseşte apa sfinţită

La a cincea tură, stropeşte cu apă sfinţită centrul fiecărei camere, pentru a induce energia vindecătoare în acea cameră. Apoi stropeşte şi în colţuri.

9. Foloseşte o rugăciune sau o mantră

A şasea oară, intra în fiecare cameră şi fă o rugăciune, o afirmaţie sau spune o mantră. Nu te grăbi, fii calm şi repetă aceeaşi mantră în
fiecare cameră.

Încheie cu o rugăciune de mulţumire.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Spiritualitate

Inima nu gandeste, ea vrea doar sa iubeasca

Publicitate

Vor fi momente si momente. Cele neplacute ar trebui sa fie doar intre voi; pentru ca sunteti doi si pentru ca nimeni altcineva nu ar trebui implicat intr-o relatie in afara de voi. Daca tii la el, nu renunta! Alege sa il iubesti in fiecare zi.

Am avut sansa sa uit de el, insa nu am putut. Aceasta mi-este lectia pe care intentionez sa o tin aproape de inima mea. El a fost greseala mea frumoasa. Inima mea l-a ales pe el.

Stiu ca nu sunt multe persoane care cred in o a doua sansa. Unele persoane nu cred in sanse deloc. Insa eu cred… pentru ca, daca dragostea nu este despre a oferi o noua sansa, atunci despre ce este?

Cine a spus ca dragostea este usoara, nu a iubit cu adevarat. Pentru ca dragostea este mult mai mult decat orice pe lumea asta. Dragostea este coplesitoare, dificila si extrem de frumoasa. Dragostea te cuprinde cu toata forta ei, iti fura noptile, iti face zilele mai frumoase, iti pune lacrimi pe obraji si iti ofera cele mai dulci saruturi.

Vor fi momente si momente. Cele neplacute ar trebui sa fie doar intre voi; pentru ca sunteti doi si pentru ca nimeni altcineva nu ar trebui implicat intr-o relatie in afara de voi. Daca tii la el, nu renunta! Alege sa il iubesti in fiecare zi.

Da, dragostea este despre alegerile pe care le facem. Dragostea vine cand nu ne asteptam. Dragostea inseamna sa alegi fericirea altcuiva chiar si atunci cand asta inseamna ca tu sa suferi. Dragostea inseamna sa accepti durerea pentru ca stii ca nu poti trai altfel.
Si chiar si atunci cand el se opreste sa te mai iubeasca… tu continua sa il iubesti. Alege fericirea pentru el.

Uneori dragostea este acolo doar pentru a te ajuta sa realizezi cat de importanta este o persoana pentru tine. Uneori dragostea este acolo pentru a iti dovedi ca exista lucruri pentru care trebuie, totusi, sa fii recunoscatoare in aceasta viata, chiar si atunci cand s-a incheiat.

Nu conteaza ce spun alte persoane. Pentru ca dragostea nu este despre alte persoane. Este despre barbatul pe care il iubesti. Este despre tine. Este despre ce iti spune inima.

Si daca se intoarce la tine, ofera-i inca o sansa. pentru ca… daca dragostea nu este despre a oferi sanse, atunci despre ce este?

Nu conteaza ce cred ei. Nu conteaza ce ti se spune. Nu conteaza daca este deja o prapastie in relatia voastra. Daca asta vrea inima ta, nimeni nu te poate face sa nu vrei…

Inima vrea ce vrea ea… INTOTDEAUNA!

Trei moduri de a iubi neconditionat

Când iubești cu adevărat pe cineva, nu ar trebui să existe limite. Ar trebui să fii capabil să iubești cu toată inima.

Iubirea nu are nicio limită, nicio formă și nicio condiție. Dacă am putea înțelege acest lucru, nu am avea nevoie să mai cumpărăm înghețată și să urmărim filme de dragoste triste în timp ce regretam alegerile făcute.

Specialiștii sunt de părere că atașamentul este “ucigașul” relațiilor. Acest lucru mic se deghizează în dragoste la început pentru ca mai apoi să devină gelozie și dependență.

Publicitate

Atașamentul este cunoscut și sub numele de co-dependență, ne face să credem că nu putem trăi fără persoană pe care o iubim. Însă asta înseamnă că ar trebui să trăiești cu persoana de lângă tine într-o cușcă periculoasă. Când ești profund îndrăgostită, uiți de importanța ta și de nevoile tale pentru că senzația pe care o ai atunci când trăiești cu acea persoană este una minunată.

Când iubești necondiționat, durerile atașamentului nu te pot afecta. Iubirea necondiționată este acceptarea a tot ceea ce este. Când nu poți accepta pe cineva pentru tot ce este, vei începe să încerci să o schimbi încercând să o convingi că tu știi cel mai bine. Acesta este adesea începutul relațiilor toxice.

Menținerea iubirii pure de a nu deveni atașament nu este ușoară, însă iată care sunt cele mai bine păstrate secrete pentru a realiza asta înainte de a fi prea târziu:

1. Iubirea este veșnică și incomparabilă

Când iubești cu adevărat pe cineva, nu ar trebui să existe limite. Ar trebui să fii capabil să iubești cu toată inima.

Când te atașezi de cineva, încerci să ții acea persoană lângă tine tot timpul. Ajungi să uiți darul singurătății. Îți dorești să știi unde este acea persoană tot timpul… și asta este periculos.
Odată ce înveți și accepți că dragostea nu are sfârșit și poate exista și peste lumi și peste oceane, atunci vei înțelege importanța acordării libertății și spațiului. Nu doar pentru persoana de lângă tine, ci și pentru tine.

2. Dragostea necondiționată este definiția acceptării imperfecții

Dragostea necondiționată înțelege că nimic nu este perfect și că, totuși, acea imperfecțiune este perfecțiunea. Atașamentul este extrem de critic, judecat, controlat și serios. Dacă te afli vreodată în luarea deciziilor pentru persoana iubită sau încerci să o convingi să se schimbe sau o mustrezi pentru că nu îndeplinește așteptările tale, ești pe calea suferinței.

Iubirea necondiționată pentru o persoană nu îți permite niciodată să mergi pe drumul spre atașament. Iubește tot ceea ce este pentru că este al ei.

Ultimul secret este cel mai important – și nu trebuie uitat niciodată.

3. Dragostea necondiționată este atotcuprinzătoare.

Înseamnă că trebuie să te includă și pe tine. Nu trebuie să uzi grădina altei persoane înainte de a o uda pe a ta. Iubirea necondiționată nu este posibilă fără iubire și acceptare de sine.

Înainte de a predica învățăturile iubirii necondiționate, trebuie să te consideri parte din această iubire totală. Integrarea iubirii necondiționate are puterea de a elibera omenirea de multe atașamente și are capacitatea de a vindeca rănile și de a da viață prin iubire.

Publicitate
Alte Articole
De Suflet