Sa te bucuri de ceea ce ai si sa fii recunoscător! Atat de usor sa fim fericiti…

Sa te bucuri de ceea ce ai si sa fii recunoscător! Atat de usor sa fim fericiti…

Publicat de Larisa Moldovan pe 18 February 2019 in Dezvoltare Personala

“Fii fericit pentru acest moment. Acest moment este viaţa ta.” — Omar Khayyam

Atâta lume aleargă după fericire. Și-o doreșc mai ceva ca pe un bilet câștigător la loto. Visează la ea cu ochii deschiși sau închiși.

O pretind de la ceilalți și speră să aibă parte de ea. Dar ce înseamnă fericirea, de fapt? Mulți nu știu, o cer, o vor, apoi o așteaptă. Si ea vine, întotdeauna vine, dar dacă nu ști ce-i, nu poți s-o recunoști. Si trece pe lângă tine, se duce la altcineva. Iar tu ramai să o aștepți, poate revine… Fericirea e lângă tine, întotdeauna, la o privire distanță, dacă ai știi să o vezi. Cu ochii sufletului, pentru ca cei ai trupului se uita întotdeauna după altceva.

Fericirea e in micile bucurii de peste zi. Nu trece zi fara sa nu ai motive de fericire. Iti garantez. Indiferent de felul in care arată viata ta. Indiferent de câte lipsuri ai, tot ai motive sa fii fericit.

Fericirea începe de dimineață, atunci când te trezești lângă cineva drag, atunci când ai cui sa spui “buna dimineața”. Atunci când ai cui sa zâmbești si cine sa-ti zâmbească. Fericirea înseamnă să ai părinții in viață, să ai copii, să ai o casă si ce sa pui pe masă, să ai ce îmbracă, să vezi, sa simți, să te plimbi, să ai un job, să fii sănătos. Mai ales sa fii sănătos. Prețuim asa puțin faptul ca suntem sănătoși incat nici nu consideram că ăsta ar fi motiv de fericire. Nu apreciem că tot ceea ce facem se datorează faptului că suntem sănătoși.

Fericirea este in pupicul pe care ti-l da copilul tău, cu brațele strânse in jurul gatului, in momentele de tandrețe si alint, in privirea aceea inocenta si sincera. Când ii citesti povestea de seara, când alergați in parc, când ii oferi jucăria mult așteptată. Când îți oferă primul surâs, când face primul pas, când te striga prima dată.

Fericirea stă in îmbrățișarea persoanei iubite, in atingerea umărului pe care știi ca te poți baza sa muți munții, dacă ar fi nevoie. Fericirea e in dragostea ce va unește si va face mai frumoși, mai buni, mai puternici.

Fericirea stă in vorba buna venită de la un prieten, exact atunci când ai nevoie, in sfatul care te ajuta să mergi mai departe când nu vedeai nicio ieșire. In telefonul salvator, in întâlnirea potrivita.

Fericirea stă in dragostea părinților care te-au crescut cu trudă si iubire, in casă părintească unde te poți întoarce oricând sa-ti încarci bateriile sau sa-ti lingi rănile. In ajutorul necondiționat pe care știi că il găsești oricând acolo.

Fericirea înseamnă sa poti sa ajuți, sa ștergi lacrima unui om, sa-i dai motive sa zâmbească, sa-i redai speranta. Aceasta este pentru mine fericirea. Sa te bucuri de ceea ce ai si sa fii recunoscător. De aceea cred că foarte putini sunt oamenii care pot afirma că nu au motive de fericirea. Si aceia sunt oameni care se luptă cu multe lipsuri și poate chiar cu o boală.

Daca tu citesti acest text de pe computer/smartphone/tableta, nu cred ca te poți plange de lipsuri. Totul este o chestiune de percepție, depinde unde te uiți, ce alegi sa vezi si ce înseamnă fericirea pentru tine.

Sursa: psiholog.wordpress.com

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!