Rugaciunea pe care parintele Arsenie Boca o rostea in fiecare dimineata

"Dacă iubești viața, și viața te va iubi pe tine." — Arthur Rubinstein Iata care sunt cele 3 adevaruri despre fericire: 1. Fericirea se găseşte în interior. - Ea nu are legătură cu felul în care ceilalţi se poartă cu tine. Nici cu contul în bancă, nici cu numărul de genţi sau pantofi, şi în general cu nimic care se află în afara ta. Atunci când eşti fericit, simţi aceasta înlăuntrul fiinţei tale. Ce rost are să o cauţi în altă parte? Chiar dacă e ceva în exterior care pare că a declanşat-o, ea era oricum acolo, dar tu erai atent la altceva. Deci, nu mai aştepta să facă altcineva ceva pentru ca tu să fii fericit. Doreşte-ţi doar asta: să fii fericit. Indiferent de contingenţe. 2. Fericirea este o chestiune de alegere. - Există un proverb care spune aşa: “Înţeleptul e fericit şi în iad, prostul se chinuie şi-n paradis”. Dacă te-ai hotărât să fii fericit, vei cultiva această stare prin toate mijloacele. Vei căuta motive în tot ce te înconjoară, imposibil să nu găseşti. Simplul fapt că respiri e un miracol. Sau că există cerul, păsările, florile şi pisicile. Dacă nu te încearcă nicio dispoziţie poetică sau filosofică, poţi să fii fericit chiar şi pentru că ai o minte simplă, liniştită. E mare lucru în ziua de azi. 3. Fericirea ţine de inteligenţă. - Oricine îşi dă seama că într-o situaţie similară, oamenii reacţionează diferit. Ceea ce pentru unii e nenorocirea lumii, pentru alţii e exact motorul care îi propulsează mai departe. Inteligenţa înseamnă să faci conexiunile cele mai adecvate într-o anumită situaţie. Nu numai cu mintea – şi cu inima, şi cu mâinile, şi cu orice parte a trupului şi sufletului. Cei care sunt orientaţi către fericire, descoperă conexiunile care le sunt necesare. Iar cei care au înclinaţie către a descoperi conexiuni ajung să fie fericiţi. Scurt discurs despre Fericire de Raffaele Morelli Fericirea este 'doamna nimicului' sau una dintre cele mai potentiale substante ale sufletului. De aceea, de fiecare data cand gandesti: „Eu sunt un nimeni, nu am nimic sa-mi spun”, o inviti sa te depaseasca. Iar ea nu va putea face altceva decat sa accepte. Fericirea este mister. Apartine necunoscutului; de fapt, apartine radacinilor care ating profunzimile. Fericirea este eternul prezent. Nu rastalmaceste trecutul, nu programeaza viitorul, doar traieste din plin momentul. Fericirea este simplitate. Sunt micile fapte cele care schimba cursul vietii: sa mergi aiurea, sa faci dragoste cu naturalete, sa framanti paine. Fericirea este libertate. Daca are un scop concret e aproape nimic, dar daca soseste fara vreun motiv, atunci e un semnal din etern. Fericirea este autenticitate. Sunt lucruri pe care numai tu stii sa le faci. Doar in acelea reusesti sa fii cu adevarat tu insuti. Fericirea este surpriza. Ajunge pe neasteptate, fara vreun motiv. Precum un fluture care se lasa prins numai atunci cand nu vrei sa-l capturezi. Fericirea este instinct. Partea ta cea mai profunda se face simtita si te ghideaza pe drumul ales pentru tine. Fericirea este liniste. Numai in liniste poti asculta vocea care vine din profunzimea interioritatii tale. Fericirea este sa ai incredere. Exista o forta care te-a creat si care contribuie si acum la regenerarea ta. Cum sa nu te increzi? Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

Cea mai cunoscută rugăciune a părintelui Arsenie Boca pe care o rostea în fiecare dimineaţă:

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă că astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajba am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi că rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbră gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric.

Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi că un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriti şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu

Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre.

Ci luminează lumina Ta peste noi, că să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţă Ta.

Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin”.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Părintele Arsenie Boca a lăsat posterităţii o serie de manuscrise şi cărţi în care le-a vorbit oamenilor despre credinţă, dragoste, milostenie şi despre rânduielile vieţii. Iată câteva dintre cele mai frumoase cugetări atribuite duhovnicului:

“A fi fericit înseamnă a-l face fericit pe celălalt”.

“De la cârma minţii atârnă totul. Dacă nu ai ordine în minte nu poţi avea ordine în viaţă”.

“Iubeşte smerenia, că prin ea Dumnezeu îţi va acoperi păcatele. Smerenia este sarea virtuţilor”.

“Toate diamantele lumii sunt un gunoi, faţă de o clipă petrecută în lumina dumnezeiască”.

„Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat”.

“Când vin necazurile tu să rosteşti: aşa-mi trebuie”.

“Fă binele şi aşteaptă răul”.

“Fără îndoială, la ziua Judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut; nici dacă vom vorbi cu dibăcie, ci dacă am trăit cum se cuvine”.

“Nu suntem născuţi de timp, ci de veşnicie. Aşa se face, că avem într-o fărâmă de ţărână şi celălalt tărâm. Deşi trăim o vreme îmbrăcaţi de lumea aceasta, totuşi ni se întâmplă clipe când fratele vis şi sora moarte ne dau târcoale şi ne despică făptura în două”.

“Viaţa înfrânată duce la redobândirea sănătăţii încât să poţi deosebi binele de rău”.

“Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor”.

“Cea mai grea luptă în viaţa aceasta nu este alta decât biruirea de sine. Căci biruirea de sine duce la propăşirea binelui”.

“Voi, ca tineri începători ai vieţii, sunteţi poate ispitiţi de ideea că tineri fiind, de ce să începem cu copii din primul an, ci să ne mai trăim puţin viaţa că mai avem vreme şi de copii. Cu acest gând, dacă-l primiţi şi-l luaţi de bun, vă deschideţi calea către păcat şi către tot felul de necazuri care vin”.

“La convieţuirea căsătoriţilor, nu-i bun nici abuzul, nici refuzul. Abuzul îl atinge pe soţ, refuzul pe soţie, dar şi pe soţ”.

Publicitate

“Copiii sunt roadele dragostei; evitarea nu e dragoste, ci crimă. Căutarea plăcerii numai, cu evitarea rostului firesc al instinctului, e viciu şi păcat”.

“Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună”.

“Oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să părăsească păcatul. Acum judecaţi, care şi de cine să asculte întâi: Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu?”

“Când îţi iei răspunderea de a rodi copii, Stăpânul vieţii îţi va ajuta să ai şi ce le da de mâncare şi-ţi va asigura şi cinstea căsătoriei. Deci, nici abuzul, nici refuzul, ci o dreaptă socoteală şi o convieţuire corectă şi cinstită”.

“Oare de ce vin oamenii aşa de în silă la spovedit? – Fiindcă ştiu că li se cere lepădarea de păcate. Ori lor le plac păcatele mai mult decât înfrânarea de la ele”.

“Nu e un biruitor mai mare pe pământ, decât acela care se biruieşte pe sine însuşi şi domneşte asupra patimilor sale”.

“Când Mântuitorul porunceşte iubirea de vrăjmaşi, El n-o face ca să te îngenuncheze în faţa celui rău, ci ca să te elibereze de răul din tine şi în felul acesta să-l limiteze”.

“În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”.

„Dă-ţi osteneala să suferi cu răbdare lipsurile şi slăbiciunile altora, oricare ar fi ele, pentru că şi tu ai multe din acestea pe care trebuie să le sufere alţii”.

„Să nu laşi nici pe fratele tău să se culce întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci scârbit împotriva lui, ci mergi şi te împacă cu fratele tău”.

„Nu există vrăjmaş mai mare pentru om, decât omul însuşi şi de nimic nu trebuie să se teamă omul ca de el însuşi. Cine îşi stăpâneşte simţămintele, acela îşi petrece viaţa în pace”.

“În cadrul familiei există o gamă întreagă a desfrânării, prin aşa-zisele aberaţii sexuale, încât se pune accentul numai pe plăcerea erotică, nebunească, care devine o a doua natură a soţilor, încât ajung sărăciţi de putere şi robiţi de durere”.

„Plăcerea, căutată numai pentru ea însăşi, cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului, până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. Mai mult chiar: ea aprinde organismul şi-l împinge până dincolo de posibilităţile sale funcţionale; ea cere extenuarea şi atrage urmările ei, aberaţiile şi nenumitele perversiuni; ea provoacă frângerea oricărei cenzuri morale şi-şi duce supuşii până la doaga nebuniei”.

“Iubirea nu are marginile omului, nici spaţiul, nici timpul. Nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit. Străpunge iadul, care nu-i poate sta împreună şi străbate cerul”.

„Nimeni nu-i atât de înţelept să se poată îndrumă singur, dar se cade să ne suferim, să ne mângâiem şi să ne ajutăm, să ne învăţăm şi să ne îndrumăm unii pe alţii. Ceea ce te face atât de supărăcios nu-i zelul pentru aproapele, ci o iubire de sine, năzuroasă, arţăgoasă, posomorâtă. Pietatea cea adevărată e blajină şi răbdătoare, fiindcă ea te arată cine eşti…”

„Închide-i gura celui ce bârfeşte la urechile tale, ca să nu săvârşeşti păcat îndoit împreună cu acela: pe ţine obişnuindu-te cu patimă pierzătoare iar pe acela neoprindu-l de a flecări împotriva aproapelui”.

„Dacă pe unii îi urăşti, pe alţii nici nu-i iubeşti, nici nu-i urăşti, pe alţii iarăşi îi iubeşti dar potrivit, şi în sfârşit pe alţii îi iubeşti foarte tare, din această neegalitate se cunoaşte că eşti departe de dragostea desăvârşită care cere să iubeşti pe tot omul la fel deopotrivă”.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Articole