Copilul este o personalitate integrată în structura interacțiunii dintre părinți, el fiind rezultatul și continuarea energiilor lor. Este important să înțelegem că fiecare dintre noi are o parte a părinților noștri în noi.
Partea masculină este ceea ce preluăm de la tatăl nostru, ceea ce observăm în el, cum trăiește el, cum se manifestă, cum comunică cu mama, ce părere are despre femei, ce rol le acordă în familie, cum rezolvă conflictele, cum trăiește tatăl lângă noi și dacă are o viață personală, cum își manifestă sentimentele, cum rezolvă problemele. Toate acestea sunt absorbite și preluate de copil ca o bucată de burete.
Rolul este atât de important, încât vorbim cuvintele aceleași cu ale părinților noștri, doar că nu întotdeauna conștientizăm asta, preluăm viziunile lor asupra vieții, pentru că le-am copiat percepția asupra lumii și scenariile de viață toată viața noastră.
Fiica în relația cu tatăl învață să comunice cu bărbații, ea va comunica cu ei în același mod în care tatăl ei s-a purtat cu ea, cum a acceptat sentimentele ei, a acceptat dragostea, a lăudat-o, a încurajat-o, s-a minunat de ea. Dacă tatăl o respingea, nu manifesta sentimente, o nega, atunci fata crește și primește acea senzație de respingere și abandon față de bărbații pe care îi întâlnește în viața ei.
Când va întâlni bărbați care vor manifesta o atitudine similară cu cea a tatălui față de ea, atunci ea va încerca să se atașeze de ei și să încerce să fie bună pentru ei, adică va avea nevoie de acceptarea de la un tată care nu a acceptat-o ca fiică și nu i-a oferit toată acea iubire de tată pe care o merita din momentul nașterii sale.
Sau va experimenta frică ori anxietate în privința modului corect de a interacționa cu bărbații, cum să fie prietenoasă cu ei, cum să îi asculte, deci va trebui să învețe din nou și să dobândească această experiență de interacțiune cu bărbații.
Ca rezultat al lipsei unei experiențe normale de interacțiune cu tatăl, cresc copii la care lipsește acceptarea energiei masculine, fetele fie evită comunicarea cu bărbații, fie așteaptă unul singur și deosebit, iar băieții devin efeminați, nu le place să comunice cu semenii lor.
Dacă tatăl neagă mama, adică nu acceptă energia feminină, atunci va avea lipsă de flexibilitate, respect, tandrețe, deschidere față de femei, în general, acea persoană suferă din cauza lipsei de integritate. Dacă fiica neagă energia feminină și pune tatăl pe primul loc, atunci în ea se dezvoltă mai multe energii masculine, ea devine puternică, poate să se apere.
Astfel de fete, în general, sunt foarte frumoase, știu cum să aibă grijă de ele, cum să fie pe plac bărbaților. Relațiile cu bărbații pentru astfel de fete vor fi foarte dificil de construit, pentru că în ele se manifestă mai mult energia masculină, fie relații pe picior de egalitate, fie în general nu pot exista. Dacă această fiică va observa în ea și va cultiva mai mult energia feminină, își va accepta mama, va permite să fie slabă, atunci poate că viața ei se va stabiliza, dar aceasta este o muncă intenționată și conștientă asupra sa.
Astfel, tatăl pentru fiica este a doua figură cheie în viața ei și de la interacțiunea tată-fiică depinde următoarele:
- tatăl este important pentru dezvoltarea emoțională a fiicei. Atunci când primește atenția corespunzătoare și iubirea sinceră din partea tatălui, fata se simte protejată și confortabilă, încrezătoare în propriile sale forțe și în sine însăși, iar toate acestea au un impact direct asupra feminității, stimei de sine și succesului ei în viitor;
- tatăl este important dintr-o perspectivă practică, deoarece multe dintre atitudinile și programele de comportament ale unei tinere femei în comunicarea cu bărbații, alegerea unui partener de viață, depind de relația cu tatăl. Astfel, dacă în cercul apropiat al unei fete nu există un tată, există o probabilitate ridicată ca ea să perceapă bărbații ca “străini”.
- relația cu tatăl afectează și relația cu banii, cu cariera, deoarece atitudinea față de tată formează obiectivele și determină cât de ușor este pentru o persoană să câștige bani, să atingă succes în viață și în carieră.
Problemele în relațiile cu tatăl duc la lipsa de respect din partea societății și la lipsa de succes în viața socială, incapacitatea de a acționa corect în lumea exterioară, iar pentru femeie – lipsa integrității personale, a sentimentului de valoare și a încrederii în bărbați, frica de a-și exprima sentimentele și prezența problemelor în viața familială.
Prin urmare, relațiile de încredere cu tatăl duc la faptul că un copil crescut în astfel de relații va avea în viața adultă:
- o evaluare de sine stabilă și iubire de sine;
- abilitatea de a folosi tipul masculin de gândire;
- abilitatea de a comunica în mod calm cu bărbații, de a concura cu ei;
- concepție formată despre feminitate și masculinitate;
- are o înțelegere clară a comportamentului de rol în societate.
Feminitatea se dezvoltă ca rezultat al masculinității tatălui, precum și sub influența relației lui cu mama copilului. Fără relații armonioase cu un tată care dăruiește iubirea lui unei fiice, se dezvoltă o valoare de sine scăzută și, drept urmare, probleme în relațiile cu pertenerii. Mai mult, tocmai tatăl pune în fiică convingerea că lumea masculină nu este ostilă și că bărbatul și femeia sunt concepte diferite, dar egale.
Despre ierarhia în familie
Una dintre regulile unei familii fericite este respectarea ierarhiei, care, la rândul ei, este importantă pentru sistemul familial. Subsistemul părintesc trebuie să fie întotdeauna deasupra celui al copiilor, trebuie să fie separat de acesta prin limite clare. Ceea ce se întâmplă în viața părinților nu îi privește pe copii. Adulții stabilesc între ei cum să își educe copilul, stabilesc regulile familiei și le controlează respectarea.
Este mai bine, desigur, să existe mai mulți părinți, astfel că dacă unul dintre ei nu se descurcă, poate apela la ajutorul celuilalt și astfel ordinea în familie este restabilită în mod colectiv. Principalul motiv al încălcării ierarhiei este că părinții nu pot sau întâmpină dificultăți în stabilirea relațiilor orizontale între ei, le este dificil să vorbească despre nevoile lor în relație, să asculte și să accepte nevoile celuilalt.
Soția, care primește prea puțină atenție din partea soțului, nu îndrăznește să îi spună despre asta, pentru a nu părea slabă, iar soțul nu recunoaște că și-a pierdut interesul față de ea, deoarece se teme să o jignească și nu dorește să simtă vinovăție pentru asta. Împreună, ei suportă suferința lor, împărtășind-o din când în când cu alții – cu copiii, cu colegii de muncă, dar nu unul cu celălalt.
Când ierarhia familială are fisuri, interacțiunile disfuncționale se dezvoltă în cadrul familiei. În locul relațiilor orizontale puternice în cadrul subsistemului părintesc, apar relații verticale – între părinți și copii.
