Relatia cu Dumnezeu ar trebui sa fie una de iubire, precum indragostitii care abia asteapta sa se intalneasca!

Un psiholog cunoscut si-a inceput seminarul de psihologie ridicand o bancnota de 100 $. In sala erau circa 200 de persoane. Psihologul a intrebat cine vrea sa obtina aceasta bancnota. Toata sala a ridicat mainile. – Inainte ca unul dintre voi sa primeasca acesta bancnota, am sa fac ceva cu ea – a continuat psihologul. El a mototolit bancnota si a intrebat daca cineva inca mai vrea sa o obtina. Din nou, toate mainile au fost ridicate. – Atunci, eu fac urmatoarele – spune aruncand bancnota jos, calcand-o cu pantofii pe podeaua murdara. Apoi a luat bancnota si a continuat: – Ei bine, cui ii mai trebuie acesta bancnota murdara si mototolita? Si inca o data toata sala a ridicat mainile. – Dragi prieteni – a spus psihologul – tocmai ati primit o lectie importanta. Cu toate cele ce am facut cu aceasta bancnota, toti ati vrut sa o primiti, pentru ca ea nu a pierdut nimic din valoarea ei. Ea si acum valoareaza 100 de dolari. In viata noastra, se intampla adesea sa fim aruncati din sa, calcati in picioare, uneori chiar distrusi. Aceasta este realitatea vietii noastre … In astfel de situatii, ne simtim fara valoare. Dar indiferent de ceea ce s-a intamplat sau se va intampla, nu va veti pierde niciodata din valoare. Murdar sau curat, mototolit sau calcat, veti fi intotdeauna valoros pentru cei care va iubesc. Valoarea noastra nu este determinata de ceea ce facem sau cu cine suntem familiarizati, ci prin ceea ce suntem. Sunteti speciali, sa nu uitati de asta niciodata! Cea mai mare comoara din lume e chiar la tine! Invata din aceasta pilda sa te bucuri de ea! Un tanar era foarte suparat ca nu are mai multi bani, ca nu-si poate cumpara tot ce-si dorea. Se plimba trist pe strada, nestiind cum sa iasa din aceasta situatie. Dar, cum mergea el asa, s-a lovit deodata de cineva. Mare i-a fost mirarea sa vada ca, din neatentie, a dat peste un om sarman, fara vedere. Incerca bietul om sa se ajute cu un baston si sa gaseasca drumul spre casa. Tanarul nostru l-a ajutat, conducandu-l de brat. Vazand cat sunt altii de necajiti, tanarul nu s-a mai gandit, de atunci, decat la un lucru: cat de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce si-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpara: sanatatea cu tot ce izvoraste din ea – putere de munca, bucurie si voie buna. Acum isi dadea seama ca sunt oameni care au ramas ologi in urma unor accidente. Dar picioarele sale il puteau duce oriunde. Altii au ramas orbi. El putea sa vada, insa, clipa de clipa, toate frumusetile din jurul sau. Exista si unii oameni care, din pacate, sunt orbi si ologi sufleteste, pentru ca sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranta si dragoste. Acestia sunt cu adevarat nefericiti. Cu cat vei fi mai binevoitor, cu atat sufletul tau va avea mai multa liniste. Cel rau si zgarcit nu da niciodata nimic, nici macar un pahar cu apa sau un sfat, chiar daca aceste lucruri nu l-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalti? Daca ne vom uita in jurul nostru vom vedea ca nimic nu traieste doar pentru sine. Pana si un copac obisnuit. Chiar daca nu ne ofera fructe, ne da cel putin posibilitatea sa ne odihnim un minut la umbra lui. “Cel bun vede bunatatea peste tot; cel rau, nicaieri” – Proverb. Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

“Prietenii sunt ca pepenii: încerci o sută şi alegi doi, trei.” – Confucius

Scopul rugaciunii, in primul rand, este – nici nu stiu pe unde s-o apuc si de-aia ezit cu cuvintele – as zice [ca] este un dialog intre om si Dumnezeu. Incep cu omul, pentru ca noi ne stim mai bine decat pe Dumnezeu, Care ni se pare ca e tare departe. Ar trebui sa incep cu Dumnezeu in toate, bineinteles. In acest dialog noi ar trebui sa avem permanent un contact cu Dumnezeu si am incercat sa insuflu gandul asta de mai multe ori cand am spus: sa trancanim cu Dumnezeu despre orisice.

Sa nu gandim abstract. De exemplu: „Ce-o sa fac maine, ca trebuie sa ajung acolo si trebuie inainte sa merg dincolo si cum o sa ajung?” Pune un „Doamne” si gandul tau a devenit rugaciune: “Doamne, cum sa ajung acolo, ca trebuie inainte sa merg dincolo si nu stiu cum o sa fac. Ajuta-mi, Doamne!“ Si a devenit rugaciune si nu-i mai putin importanta, nici mai putin lucratoare decat ceea ce numim, in general, rugaciune.

Exista un moment, pe care ar trebui sa-l intelegem ca un moment privilegiat, cand rugaciunea trebuie sa fie lepadarea lucrurilor lumii ca sa fim in intimitate cu Dumnezeu. Pravila – ca sa vorbesc calugareste – si pravila, asa cum si-o poate trai si aplica ne-calugarul in lume (in general, mult mai putin). Un student in preajma examenului nu ma astept sa se roage doua ceasuri in fiecare noapte si doua in fiecare dimineata, sau mai stiu eu ce. Are si o nevoie de implinit, acolo.

Publicitate

Dar ceva-ceva rugaciune si cat de cat in ale pocaintei, in dinamica vietii vesnice, vrea sa nu piarda contactul cu Dumnezeu total si dupa examen sa se trezeasca in nu stiu ce azimut, departe de Dumnezeu. Si atunci, in masura in care poate si in felul in care poate pravila s-ar reduce, poate, la putin – cinci minute sau nu stiu ce – dar un moment pe care eu il inteleg asa: fie ca-i mare, fie ca-i mic momentul, fie ca-i un ceas, fie ca-i cinci minute, sa te regasesti in intimitatea ta cu Dumnezeu.

Noi ar trebui, literal si practic, sa traim [cu Dumnezeu] asa cum traiesc doi indragostiti. Ei nu-si fac o pravila ca sa se intalneasca zilnic zece minute, de la … pana la … Dar daca se intalnesc, daca pot, dar… toata ziua tanjesc unul dupa altul. Le e dor unul de altul, daca nu se mai vad, daca unul pleaca la distanta parca se rupe ceva in el. Asa ar trebui sa simtim noi cu Dumnezeu. Avantajul cu Dumnezeu ar fi ca Dumnezeul – [aparent] asa de indepartat – niciodata nu-i departe. Zici „Doamne” si [chiar] inainte sa zici este cu noi, pentru ca este in noi, [chiar] daca nu mai putem sa Il descoperim acolo.

Raspuns dat de Parintele Rafail Noica in conferinta „Criza in Biserica” (Alba-Iulia, 2003)

“Toate necazurile pe care le-am avut, toate supărările şi obstacolele m-au întărit… Poate nu-ţi dai seama atunci când ţi se intamplă, dar să ţi se întoarcă spatele poate fi cel mai bun lucru pentru tine.” – Walt Disney

Publicitate
Alte Articole
Spiritualitate
Tot ceea ce este impermanent este subiect al schimbării. Tot ceea ce este subiect al schimbării este un motiv de suferinţă.” Buddha Cu ani în urmă, prietena mea – fată de general – avea o dispută cu maică-sa că de ce nu se mărită odată cu iubitul ei de atunci, mare director de multinaţională pe Europa de Est. „Nu e destul de matur” – încerca ea să se explice. „Bărbaţii nu se maturizează niciodată, nu te uiţi la taică-tău?!” – replică generăleasa, convinsă că a pus degetul pe rană. Adevărul este că toate suntem convinse în sinea noastră că bărbaţii sunt nişte copii mari. Au mereu nevoie să fie îngrijiţi, înţeleşi şi lăsaţi în pace. Toată lumea ştie că fetele se maturizează mai repede decât băieţii din punct de vedere emoţional. Şi mă întreb dacă nu cumva situaţia nu rămâne la fel pentru totdeauna. Totuşi, dacă e să iei conceptul de maturitate emoţională la bani mărunţi, descoperi că nici noi, femeile, nu excelăm întotdeauna la capitolul ăsta, şi stai să te gândeşti la ce fel de maturitate se referă psihologii când spun că fetele sunt mai dihai decât băieţii. Pentru că uite ce înseamnă, de fapt, să fii matur emoţional: 1. Să fii capabil să-ţi controlezi emoţiile ca urmare a faptului de a-ţi asuma în întregime responsabilitatea pentru situaţiile pe care le trăieşti, fie ele bune sau rele. A fi matur emoţional înseamnă, în mare măsură, să ai capacitatea de a-ţi controla: furia, dezamăgirea, vinovăţia, resentimentele, frica, gelozia, durerea, nesiguranţa şi un miliard de alte trăiri asemenea. Maturitatea emoţională înseamnă să ai capacitatea de a trăi toate aceste emoţii şi a le lăsa să treacă. Fiinţele imature emoţional tind să rămână agăţate de aceste trăiri negative, nu sunt capabile să treacă de ele. 2. Să fii capabil de a vedea viaţa cu claritate şi să fii în stare să-i faci faţă. Este o dovadă de naivitate să te aştepţi ca viaţa să fie uşoară şi confortabilă tot timpul. Maturitate înseamnă să-ţi trăieşti viaţa în prezent, acum – nu în trecut sau în viitor, cu atât mai puţin în imaginaţie. Dacă le acorzi emoţiilor negative mai mult timp şi energie decât merită îţi vor invada viaţa şi îţi vor influenţa viitorul. 3. Singurele lucruri de care poţi fi sigur în viaţă este că te-ai născut şi că într-o zi vei muri. Orice altceva este doar o bulă de săpun. Viaţa şi oamenii trebuie să se schimbe. Fiinţele sănătoase şi mature emoţional au integrat acest fapt în psihicul lor şi au învăţat să fie deschise faţă de circumstanţele care nu sunt sub controlul lor, să se abandoneze într-o stare de pace. Împrejurările ne cer să fim independenţi şi maturi emoţional. Chiar dacă am vrea ca celălalt să vadă lucrurile din punctul nostru de vedere, realizăm că celălalt totuşi are dreptul să aibă un punct de vedere diferit de al nostru. 4. Atunci când acceptăm nevoile şi dorinţele celorlalţi, în pofida a ceea ce am putea să dorim şi să avem nevoie noi înşine, reuşim să eliminăm drame care nu sunt necesare în viaţa noastră. A fi maturi înseamnă să acceptăm ceea ce pur şi simplu nu putem avea. Învăţăm că a renunţa la ceea dorim poate fi uneori cea mai mare dovadă de iubire pe care o putem avea faţă de noi înşine şi faţă de persoanele pe care le iubim. Uneori relaţiile au nevoie de spaţiu pentru a funcţiona. Din păcate, persoanele imature emoţional văd acest spaţiu ca pe o ameninţare pentru că nu au control asupra lui şi ca urmare se simt neajutorate. 5. Parte e procesului de maturizare este să învăţăm să cedăm în faţa situaţiilor pe care nu le putem controla, mai ales când aceste situaţii îi implică pe ceilalţi. Oamenii au dreptul să-şi trăiască viaţa aşa cum consideră, nu neapărat la fel ca noi. Au dreptul să ne părăsească. Au dreptul să ne vorbească de rău, să ne urască chiar. O persoană matură emoţional acceptă toate acestea fără să acţioneze în revanşă. O persoană matură emoţional nu-şi pierde controlul şi nu sucombă în faţa unor gânduri iraţionale doar pentru că ceilalţi nu au făcut aşa cum ar fi dorit. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!