“Prietenii sunt ca pepenii: încerci o sută şi alegi doi, trei.” – Confucius
Scopul rugaciunii, in primul rand, este – nici nu stiu pe unde s-o apuc si de-aia ezit cu cuvintele – as zice [ca] este un dialog intre om si Dumnezeu. Incep cu omul, pentru ca noi ne stim mai bine decat pe Dumnezeu, Care ni se pare ca e tare departe. Ar trebui sa incep cu Dumnezeu in toate, bineinteles. In acest dialog noi ar trebui sa avem permanent un contact cu Dumnezeu si am incercat sa insuflu gandul asta de mai multe ori cand am spus: sa trancanim cu Dumnezeu despre orisice.
Sa nu gandim abstract. De exemplu: „Ce-o sa fac maine, ca trebuie sa ajung acolo si trebuie inainte sa merg dincolo si cum o sa ajung?” Pune un „Doamne” si gandul tau a devenit rugaciune: “Doamne, cum sa ajung acolo, ca trebuie inainte sa merg dincolo si nu stiu cum o sa fac. Ajuta-mi, Doamne!“ Si a devenit rugaciune si nu-i mai putin importanta, nici mai putin lucratoare decat ceea ce numim, in general, rugaciune.
Exista un moment, pe care ar trebui sa-l intelegem ca un moment privilegiat, cand rugaciunea trebuie sa fie lepadarea lucrurilor lumii ca sa fim in intimitate cu Dumnezeu. Pravila – ca sa vorbesc calugareste – si pravila, asa cum si-o poate trai si aplica ne-calugarul in lume (in general, mult mai putin). Un student in preajma examenului nu ma astept sa se roage doua ceasuri in fiecare noapte si doua in fiecare dimineata, sau mai stiu eu ce. Are si o nevoie de implinit, acolo.
Dar ceva-ceva rugaciune si cat de cat in ale pocaintei, in dinamica vietii vesnice, vrea sa nu piarda contactul cu Dumnezeu total si dupa examen sa se trezeasca in nu stiu ce azimut, departe de Dumnezeu. Si atunci, in masura in care poate si in felul in care poate pravila s-ar reduce, poate, la putin – cinci minute sau nu stiu ce – dar un moment pe care eu il inteleg asa: fie ca-i mare, fie ca-i mic momentul, fie ca-i un ceas, fie ca-i cinci minute, sa te regasesti in intimitatea ta cu Dumnezeu.
Noi ar trebui, literal si practic, sa traim [cu Dumnezeu] asa cum traiesc doi indragostiti. Ei nu-si fac o pravila ca sa se intalneasca zilnic zece minute, de la … pana la … Dar daca se intalnesc, daca pot, dar… toata ziua tanjesc unul dupa altul. Le e dor unul de altul, daca nu se mai vad, daca unul pleaca la distanta parca se rupe ceva in el. Asa ar trebui sa simtim noi cu Dumnezeu. Avantajul cu Dumnezeu ar fi ca Dumnezeul – [aparent] asa de indepartat – niciodata nu-i departe. Zici „Doamne” si [chiar] inainte sa zici este cu noi, pentru ca este in noi, [chiar] daca nu mai putem sa Il descoperim acolo.
Raspuns dat de Parintele Rafail Noica in conferinta „Criza in Biserica” (Alba-Iulia, 2003)
“Toate necazurile pe care le-am avut, toate supărările şi obstacolele m-au întărit… Poate nu-ţi dai seama atunci când ţi se intamplă, dar să ţi se întoarcă spatele poate fi cel mai bun lucru pentru tine.” – Walt Disney
