Psihologii spun ca putem atrage iubire fix cat ne iubim pe noi, iar ca cineva sa te iubeasca, trebuie sa te iubesti tu mai intai!

Psihologii spun ca putem atrage iubire fix cat ne iubim pe noi, iar ca cineva sa te iubeasca, trebuie sa te iubesti tu mai intai!

Publicat de Larisa Moldovan pe 8 November 2019 in Dezvoltare Personala

“Dacă tu nu te preţuieşti, nu te aştepta să o facă alţii. Dacă tu te mulţumeşti cu puţin, nu te aştepta să primeşti mai mult decât îţi doreşti (iar uneori vei primi chiar mai puţin decât ţi-ai dori). Dacă tu nu te respecţi, nu te aştepta să fii respectat. Dacă tu nu te iubeşti, nu cere altora să te iubească pentru că nu pot să o facă. Felul în care eşti tratat de cei din jurul tău este oglinda felului în care te prezinţi în faţa lor. Primeşti atât cât văd alţii că crezi că meriţi. Dacă vrei mai mult de la alţii, învaţă în primul rând să te preţuieşti, să te respecţi, să te iubeşti şi să nu te mulţumeşti cu puţin. Învesteşte in tine, devino un om de valoare din toate punctele de vedere, iar astfel, când te prezinţi în faţa altora, ei se vor purta cu tine aşa cum îţi doresti. Orice schimbare în exterior începe cu schimbarea din interior. “- Ursula Yvonne Sandner

O schimbare la nivelul sufletului dezvolta capacitatea de a iubi, dar atrage dupa sine obstacole. Multi oameni viseaza sa se bucure de mai multa iubire in vietile lor insa primesc ceea ce sunt de fapt. Apare si intrebarea daca este oportun sa arati o iubire imensa. De ce iubirea, care este ca apa pentru un suflet setos, e totusi respinsa de altii? Oricat ti-ai dori o prajitura buna sau inca o casa, bucuria pe care o simti la primirea lucrurilor materiale e limitata. Marele dezavantaj al dorintei este ca repetitia omoara bucuria.

Cuplurile se confrunta cu aceasta problema in casnicie, pentru ca viata traita zilnic langa o persoana, oricat de mult ai iubi-o, implica foarte multa repetitie. Sfaturile de genul “surprinde-ti sotia cu o excursie exotica” sau “surprinde-ti sotul cu o lenjerie sexi”, pot fi utile un timp, dar este o diversiune temporara. Exista un raspuns mai profund, bazat pe suflet. Din perspective sufletului, dorinta nu e interesata de repetitie.

Vrea sa patrunda mai in profunzime. Vrea mai mult sens, vrea mai multa intensitate, mai multa amploare.

Ce tine vie o casnicie e sa vezi mai multe lucruri pe care le iubesti la partenerul tau ; posibilitatile inmultindu-se cu timpul. Apropierea de o persoana e o descoperire incredibila, care nu poate fi inlocuita cu nimic. Dar, dorinta care nu merge mai in profunzime, care se invarte repetand iar si iar acelasi lucru, deviaza de la cursul ei natural. Dorinta care urmareste un obiectiv fara sa reuseasca sa-l atinga e blocata.

De ce ne inconjuram dorintele cu ziduri? In primul rand ca sa ne ferim de experiente neplacute. Ne ascundem in spatele unei bariere invizibile, impunandu-ne sa nu ne lasam influentati de dorintele altora.

Un alt motiv pentru care ne impuinem singuri limite e ca sa ne protejam confortul interior. In aceasta zona te simti multumit, te simti in siguranta. Sunt multe feluri de zone de confort. Sunt oameni care se simt in siguranta numai cand sunt singuri si tot atatia care se simt in siguranta numai cand sunt inconjurat de alti oameni. Dar indifferent de zona pe care ai creat-o, nu faci decat sa-ti ingreunezi procesul de aparitie a unei schimbari in viata ta. Oamenii fac orice ca sa-si protejeze zona de confort si sa fuga de realitatea dureroasa. Limitele sunt alcatuite din constiinta rigida si sunt o parte din identitatea noastra.

Crezi ca meriti iubire. Multe feluri de limite ascund autocritica. Cei care resping relatiile, simt ca nu merita sa fie iubiti, nu vor ca si altii sa vada cat de nedemni sunt de iubire. Singurul remediu pentru aceasta neincredere e sa fie iubiti, si asta nu se intampla daca te inchizi. In esenta, poti sa atragi iubire atata cat simti tu pentru tine.Vezi asta la o femeie care spune: “Intalnesc mereu acelasi tip de barbat” sau “Gasesc numai barbati care in final ma resping”.

Si barbatii spun la fel: “Ma intalnesc cu multe femei, dar nuciuna nu ar fi potrivita sa ma casatoresc cu ea” sau “Imi plac femeile,dar nu vreau sa fiu presat sa ma asez la casa mea”. Societatea furnizeaza tot felul de raspunsuri prefabricate in spatele carora un om se ascunde de propria autocritica. Aceasta bariera poate fi demolata crezand ca meriti sa fii iubit. E nevoie de ambitia de a infrunta intunericul inainte de a face lumina. Sufletul iti trateaza barierele cu o grija imensa. Mintea conduce sentimentele; evolutia vine de la sine, dar e necesar ca mai intai mintea sa-i dea voie.

Retragerea are intotdeauna la baza frica, puterea fricii e complet emotionala. Poti negocia cu eul tau temator, e nevoie de un pic de pricepere. Pasul cel mai important e sa constientizezi ca si cea mai inchisa, retrasa parte din tine tanjeste sa fie libera. Mintea e experta in a se ascunde de ea insesi, iar ego-ul considera ca una dintre cele mai importante functii ale sale e sa construiasca bariere. Urmareste-ti corpul; el nu se poate pacali singur, ca mintea.

Sursa: impotriviri.wordpress.com

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!