Povestea unei femei “Am fost amanta si nu regret” – de ce se ajunge la astfel de lucruri?

Publicitate

Deși nu știm dacă această poveste este reală, ea circulă de ceva vreme în mediul online. Probabil vă veți da seama și singuri de ce. Iată ce spune această femeie care recunoaște că este amantă:

Stigmatizarea celei ce trăiește cu un bărbat însurat vine din partea… soțiilor. Chiar și așa, unele dintre noi, nu avem nicio intenție să le luăm bărbatul. Am fost amantă pentru că mi-a plăcut de el. De ce era disponibil… Nu mai e problema mea.

Pe Alex l-am cunoscut prin niște prieteni, într-o seară petrecută în club. Ce-i drept, nu mă omor cu mersul prin cluburi, dar în seara aceea aveam chef să ies din casă și să fac… altceva. Și am reușit, cu certitudine, să fac „altceva”.

Totul se întâmpla acum 5 ani, când aveam 30, eram single și aveam mai multe joburi freelance. Uneori aveam timp liber nu nemiluita (spre disperarea bugetului personal), alteori aveam atât de multe deadline-uri la un loc, încât 24 de ore pe zi nu îmi ajungeau.

Pe scurt, aveam o existență destul de haotică. Mai mult, ieșeam destul de rar: uneori nu aveam timp, alteori nu aveam bani.

Iar când ieșeam, încercam parcă să recuperez o viață care îmi lipsea: socializam, râdeam, dansam… mă simțeam liberă.

Alex avea 38 de ani atunci și l-am remarcat în grup pentru că era centrul atenției. Mie mereu mi-au plăcut oamenii care au încredere în ei înșiși, care râd mult și sunt expansivi. Asta e, îmi place gălăgia.

Uneori, și eu sunt gălăgioasă. Și chiar mi-aș dori să am mereu toate cuvintele la mine pentru a fi sufletul unei conversații. Din păcate, deseori îmi lipsește acest dar. Mai ales atunci când am nevoie de el. Ciudat, nu? Am terminat facultatea de Litere, totuși…

Revenind la Alex, din două replici am reușit să constat că este isteț (dacă nu chiar inteligent), că are umor… și verighetă. Primele două mi-au plăcut, pe când a treia… (să înceapă aruncatul cu pietre) nu m-a deranjat prea tare.

De ce? Pentru că relațiile din jurul meu sunt în majoritatea lor prăbușite, cuplurile țin mai mult la poza publică decât la viața lor reală, iar eu am crescut cu un tată dedicat promiscuității.

Mă rog, „am crescut” e mult spus. Părinții au divorțat, iar pe mine m-a crescut mama. Cum? Minunat!

Spunându-mi mereu că nu sunt frumoasă, să nu mă bazez pe asta, că sunt cam grăsuță (deh, asta e constituția mea) și că… semăn cu nemernicul de tata. Iar între poziția ei de victimă și viața plină de libertăți a tatăui meu, ghici cu ce am ales să mă identific…

Cu Alex am vorbit toată seara. Aveam multe preocupări comune. Nu era chiar o discuție de club, dar între psihologie și filozofie, m-a invitat a doua zi la o cafea. Am acceptat. Iar cafeaua de a doua zi a inclus conversația, prânzul și sexul de după.

De ce? Pentru că m-a atras precum lumina unei flăcări. Eu, evident, fiind o molie. Probabil soțiile ar fi de acord cu această comparație prin care eu sunt creatura care distruge… țesăturile pe care le poartă.

Friends with benefits

E o sintagmă des întâlnită. Nu aveam o relație cu Alex, nu ne scriam (chiar) zilnic, dar eram apropiați. Descopeream atât de multe lucruri în comun, încât putea fi „cea mai bună prietenă a mea”.

Și eram atrași unul de libertatea celuilalt. Eu de degajarea cu care se manifesta exact așa cum este, el de gândirea mea lipsită de criterii de etichetare. Nu le am, nu le-am avut niciodată.

Publicitate

Trăiesc după principiul „dacă te face fericit, nu te opri”. Greșit sau nu, am parcurs momente frumoase împreună. Iar sexual eram la fel de deschiși așteptărilor și dorințelor celuilalt. Fără limite, fără pudoare, fără judecăți.

Fantezii? Desigur! Oho.. și încă destule. Tocmai pentru că puteam vorbi deschis despre orice, eram deschiși și sexual să experimentăm ce ne trecea prin minte. Aveam așeptări? Niciuna.

Nu voiam să fie mai mult timp cu mine, nu îmi doream „o altfel de relație cu el”, nu voiam să „mă aleagă” pe mine. Era suficient cât era. Și nu, nu am niciun regret.

La un moment dat, ieșind cu același grup de prieteni, i-am cunoscut și soția. Și chiar am plăcut-o. Am conversat cu ea, m-a adăugat pe Facebook, am râs de câteva ori împreună.

Iar dacă vă așteptați să fi simțit vreo „superioritate” datorită secretului meu, vă înșelați amarnic. Ei doi împreună aveau altceva. Ceva ce nu căutam. Am simțit fix ce simți pentru un prieten pe care îl vezi cu o persoană care îl iubește. Te bucuri pentru el.

Rămânem prieteni

Eu una, am rămas prietenă cu foștii mei iubiți. Și da, am avut parte și de despărțiri mai dure, de certuri, de nemulțumiri. Nu am înșelat cât timp am făcut parte dintr-o relație și nu mi s-a întâmplat decât o singură dată să fiu înșelată. Dar nu acesta a fost motivul despărțirii de acel iubit.

Nu cred prea mult în monogamie, cred însă în respectul pe care îl arăți unui partener. Și în lucrurile care întăresc suficient un cuplu pentru a putea depăși o eventuală infidelitate.

Ce ar fi crezut soția lui dacă ar fi aflat? Are rost să mă gândesc? Nu a aflat nici până azi. Eu am plecat din țară acum 2 ani, iar relația cu Alex se desfășoară acum on-line. Uneori ne scriem, ne povestim diverse… suntem prieteni. Uneori, îmi scrie și soția lui să vadă cum o mai duc.

Nu am niciun regret pentru ce a fost. Nu am profitat de el, nu i-am stricat relația. Da, uneori o mai înșală pe soția lui. Ăsta este el. Iar eu știu, pentru că îmi povestește. Pentru că nu-l judec.

O prietenă îl cunoaște și știe că „nu e ușă de biserică”. Evident, nu știe că și eu am zgâlțâit ușa aceea. Dar este teribil de montată când vine vorba despre judecăți de valoare. „Este un nemernic!” sau „Are probleme psihice!”. Cam astea sunt etichetele ei.

Ea, care de altfel, este într-o relație minunată cu Sorin, care o înșeală frecvent. Dar pe care îl dă exemplu de moralitate. „Nu toți bărbații pot fi ca Sorin al ei.” Pe naiba.

Uneori, ne dorim atât de mult relația în care suntem, încât suntem foarte dispuse să închidem ochii la ce se întâmplă în realitate. Iar când suntem puse în fața adevărului, ne declarăm șocate. „Cum, Sorine?”.

Este alegerea fiecăruia cum vrea să își trăiască viața. Eu m-am simțit bine alături de un prieten. Am reprezentant unul pentru celălalt fix ce aveam nevoie într-un anumit moment al vieții.

Personal, chiar dacă Sorin este un „desfrânat”, este o persoană mai interesantă și plăcută de avut în preajmă decât prietena mea, care etichetează tot ce mișcă.

Până la urmă, pe tine ce te face fericit? Ce reguli ai încălca pentru binele tău personal? Și, foarte important, în ce domeniu te simți moralitatea întruchipată și o veritabilă autoritate, încât să arunci primul cu pietre? Hm?

Surse: Fluierul, Unica

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

Publicitate
Alte Articole
Relatii

Lasa trecutul in trecut si mergi inainte! Nu iti croi viata uitandu-te in trecut. Pentru ca drumul tau este in cealalta directie.

Publicitate

“Viața este un joc cu bumeranguri. Gândurile, cuvintele și faptele noastre se întorc la noi, mai devreme sau mai târziu, cu acuratețe năucitoare.” — Neale Donald Walsch

Doar pentru putin timp… nu te mai uita in spatele tau.

Va fi o alegere destul de dificila, insa trebuie sa iti gasesti puterea de a face asta. Nu te mai uita in urma ta. Nu mai rascoli amintiri dureroase.

Trecutul tau are un efect asupra ta. Este in regula sa il accepti si sa traiesti cu el. Pana la urma, greselile iti apartin in totalitate. Insa nu mai poti face nimic asupra lor. Asadar, nu mai lasa sa te controleze. Nu iti mai tine inima pe jar cand viitorul iti ofera atatea oportunitati minunate. Atatea usi pe care le poti deschide. Atatia oameni care te pot ajuta sa mergi mai departe.

Nu iti lua fericirea din fata ochilor. Nu trai in trecut cand lucruri interesante te asteapta. Iubiri care vor face fiecare celula din corpul tau sa tresare. Imbratisari care iti dau aripi. Saruturi care te fac sa simti ca ai fluturi in stomac.

Daca lasi ca trecutul sa te controleze in continuare, nu vei gasi niciodata un viitor plin de multumire, de stabilitate si de fericire. Vei purta bagajul inimii tale frante ca pe un rucsac de caramizi in spate, in fiecare relatie, epuizandu-te pe tine si pe cel pe care il iubesti. Iarta oamenii care ti-au gresit, iarta-te pe tine pentru toate deciziile nepotrivite pe care le-ai facut si care te-au adus aici. Pentru binele tale si de dragul fericirii tale viitoare, uita! Si incepe calatoria vietii tale.

Publicitate

Indiferent de ce faci acum, viata ta se va schimba. Nu se va intampla peste noapte. Cu siguranta nu va fi de pe o zi pe alta. Insa va veni un moment in care te vei trezi si iti vei da seama ca greutatea de pe piept ti-a fost luata. Si asta pentru ca ai ales sa nu mai privesti inapoi.

Si va veni o zi in care sufletul tau frumos va fi din nou curajos si va invata sa spuna “Te iubesc”. O va face din inima si va fi pregatit pentru o noua poveste. Nu ii va mai fi teama de intuneric, de necunoscut, de cicatricile lasate din cauza iubirilor trecute. Va supravietui. Si va fi mai puternic ca niciodata. Va indrazni sa zboare din nou, sa ofere iubire, sa povesteasca intamplari. Si, intr-o zi, va putea sa priveasca in trecut si sa spuna adevarul fara a mai avea lacrimi in ochi. Pentru ca durerea nu va mai exista.

Asa ca, te rog, nu mai privi in urma ta, draga mea. Nu iti croi viata uitandu-te in trecut. Pentru ca drumul tau este in cealalta directie.

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet