Poate ca este nevoie sa ne pierdem uneori pentru a ne putea regasi cu adevarat… dupa atatea experiente prin care am trecut… dupa cati oameni au trecut prin viata noastra…

“Nu-ti dori sa fie mai usor, doreste-ti sa fii tu mai bun. Nu-ti dori mai putine probleme, doreste-ti sa ai mai multe abilitati. Nu-ti dori provocari mai mici, doreste-ti mai multa intelepciune.” – Jim Roth;

Am avut nevoie sa ma pierd de atatea ori si apoi sa ma regasesc, dar oare mai sunt cine am fost si mai pot fi cine as fi putut sa fiu?

Dupa toate experientele prin care am trecut, dupa fiecare NU sau fiecare DA care automat schimba cursul lucrurilor, dupa fiecare loc in care am fost si fiecare om pe care l-am cunoscut…

Am locuit in atatea inimi, si am gazduit atatea suflete, am oferit bucati din mine si am rupt din altii pentru a ma construi la loc. Am vizitat interiorul tuturor celor care mi-au permis, si asemenea unei case…fiecare avea reparatii, imbunatatiri, stricaciuni sau o priveliste de vis, am oferit materiale de constructii acolo unde a fost nevoie, am demolat pereti acolo unde erau in plus, am smuls ferestre sa las soarele sa intre si am locuit in cateva camere mici si intunecate din care abia asteptam sa ies, sa vad soarele si sa simt adierea vantului iar la sfarsit am ales sa imi amintesc doar privelistea.

Cine sunt azi, dupa toti oamenii pe care i-am iubit si cine voi fi maine dupa toti cei care m-au iubit, ce am oferit si ce am primit? Unde este echilibrul si care este scopul ? Si ma pierd in absolut de atatea ori… Imi stapanesc demonii pentru ca apoi sa ii eliberez pe primul care imi iese in cale, imi chinui sufletul ca sa imi hranesc trupul si caut perfectiunea din imperfect.

Caut haos si il creez, nu te las sa mori dar nici sa traiesti, traiesc prin sentimente intense si duse la extrem, sunt un amestec haotic de emotii, amintiri, trairi, ganduri, dorinte, vise. Nu stiu ce vreau, ce caut sau ce gasesc.

Ma caut zilnic in fiecare amintire pe o am si ma regasesc in fiecare cicatrice pe care o port, plang, zambesc, urlu, cad, ma ridic. Imi invart viata intr-un cerc frumos si psihopat care imi amesteca gandurile, imi amorteste simturile si imi hraneste sufletul, iubesc cu fiecare celula a corpului pana la infinit si apoi urasc cu aceiasi intensitate, rup din el si ma acopar pe mine si apoi il iubesc asa imperfect cum este.

Caut un moment de liniste interioara, de care nu am nevoie, caut ceva ce nu imi foloseste, si gasesc ceva cu care nu am ce face. Respir si apoi am sa ma arunc in gol iar…

Nu pot fi cine as vrea sa fiu dar nici nu pot fi cine nu pot sa fiu, sunt eu si toti ceilalti si daca este ceva care ne uneste, este iubirea, in toate formele ei corecte si incorecte, iubire frumoasa, psihopata, linistita, calma, turbata.

Si poate nu trebuie sa stiu cine sunt, poate stiu…sau poate pot fi oricine imi doresc, daca pentru unul pot fi inger si pentru celalalt demon…de fapt pe cine caut sa regasesc ?

“Oamenii dau intotdeauna vina pe circumstante pentru a justifica cine sunt ei. Eu unul nu cred in circumstante. Oamenii care razbat in aceasta lume sunt cei care se ridica si cauta circumstantele pe care si le doresc, iar daca nu le gasesc, le creeaza.” – George Bernard Shaw;

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!