„Nu te preocupa dacă nu poţi da copiilor tăi ce e mai bun din toate…Dă-le tot ce ai tu mai bun!”
„Într-o zi, o femeie numită Anne, completând un formular, avu un dubiu: era întrebată ce lucrează. Nu ştia cum să se considere. Funcţionarul insistă: ” Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu.”
„Sigur că da, am un serviciu”, exclamă Anne, „sunt mamă”.
„Noi nu considerăm acesta un serviciu. Voi consemna <casnică>”, spuse funcţionarul cu răceală.
O prietenă de-a ei, Marta, auzi cele întâmplate şi căzu pe gânduri. Într-o zi, se află în aceeaşi situaţie. Persoana care o interoga era funcţionară de profesie, sigură şi eficientă. Formularul părea interminabil.
Prima întrebare era: „Care este ocupaţia dumneavoastră?” Marta se gândi puţin şi fără să ştie cum, răspunse: „Sunt doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane.”
Funcţionara făcu o pauză, iar Marta trebui să repete cu pauze, emfatic, apăsând cuvintele mai semnificative. După ce a notat totul, tânăra vru să verifice.
„Pot să vă întreb, ce faceţi mai exact?”
Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Marta explică: „Desfăşor un program pe termen lung, înăuntru şi în afara casei.” Gândindu-se la familia ei, ea continuă: „…sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori chiar până la 24.”
Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta observă creşterea tonului de respect din vocea funcţionarei.
Când se întoarse acasă, Marta fu întâmpinată de echipa ei: o fetiţă de 13 ani, una de 7 şi alta de 3 ani. Urcând spre dormitoarele casei, ea îl auzi pe cel mai nou proiect al ei- un bebe de 6 luni, probând o nouă tonalitate a vocii. Fericită, Marta luă bebeluşul în braţe şi se gândi la gloria maternităţii, cu multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile de dedicare…„Mama, unde-mi sunt pantofii? Mama, mă ajuţi să-mi fac o fundă? Mama, bebe nu se opreşte din plâns. Mama, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mama, vii mâine să mă vezi cântând? Mama, mergi la cumpărături?MAMA…”
Stând în pat, Marta se gândi: „Sunt doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţii umane, dar o bunică ce e?”
Şi apoi descoperi un titlu şi pentru bunica: doctor superior în dezvoltarea infantilă şi în relaţii umane.
Străbunica: doctor executiv superior.
Mătuşa: doctor asistent
Într-o lume unde se dă atâta importanţă titlurilor, în care se cere mereu cea mai mare specializare în domeniul profesional, haideţi să fim conştienţi de responsabilitatea pe care o implică faptul de a fi părinţi, dar totodată şi mândri că suntem răspunzători de o echipă şi ni s-au încredinţat proiecte pe termen lung!”
„Este scris: < Omul nu va trăi numai cu pâine… ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu>” Luca 4:4
(preluat din revista „Aproape de cer”-iunie 2010)