Omul este asemenea unui creion… se consuma incet incet in timp ce isi scrie povestea vietii…

Mai multe femei căsătorite de cel puţin 15 ani au participat la un test cu următoarea temă: "Cât mai este dragoste în căsnicia d-voastră?" Prima oară au primit întrebarea, dacă îşi iubesc soţii. Fiecare a răspuns că "da". Următoarea întrebare a fost, când au spus soţilor acest lucru ultima oară. Unele au răspuns că "azi", altele "alaltăieri", "săptămâna trecută", "nici nu-mi mai amintesc" etc. Atunci au primit următoarea indicaţie: să trimită soţilor un SMS cu următorul text”: "Dragul meu, te iubesc!" Iată răspunsurile soţilor:
  • 1.Cine eşti?
  • 2. Pentru Dumnezeu, ce s-a întâmplat?
  • 3. Şi eu pe tine (acest răspuns a fost DOAR O DATĂ!)
  • 4. Ce să însemne asta? Iar ai lovit maşina?!
  • 5. Nu înţeleg, ce să însemne iară asta?
  • 6. Nu ştiu ce ai mai făcut, dar asta nu ţi-o iert!
  • 7. ????????
  • 8. Nu da vina pe mine, spune-mi deschis, cât mai vrei de la mine?
  • 9. Visez oare?
  • 10. Dacă aflu întradevăr cui îi este adresată asta, îţi garantez că-l omor!
  • 11.Te-am rugat de mai multe ori să nu mai bei atâta. Dacă nu încetezi, te părăsesc, pe bune.
Un reporter întrebă un cuplu: ''Cum aţi reuşit să rămâneţi împreună timp de 65 de ani?'' Femeia i-a răspuns: ''Ne-am născut într-o vreme când dacă un lucru se strica, îl reparam, nu-l aruncam la gunoi...'' O adunătură de lucruri inutile în viața noastră. De lucruri și de piese aruncate grămadă. Să le ia timpul mai repede, să rupă din momente și să lase pe alocuri bucăți de soare care să ne spună o dată la câţiva ani că trăim. Încă mai trăim. Suntem săturaţi până peste gât de clipele în care soarta se face mai deşteaptă ca noi. Atunci devenim fricoşi, oameni ai nimănui, căzuţi din pod parcă și gata să așteptăm pumnul în gură de la oricine. Prostii. Dacă te naști deștept, e posibil ca prostia unuia să te mănânce bucată cu bucată. Și dacă cineva îți zice să te lași de gândit, se prea poate să îl asculți. Atunci lucrurile bune devin inutile și fără sens, se strică. Ah da, pentru că noi iubim să aruncăm lucrurile stricate la gunoi, chiar dacă sunt mai bune decât ceea ce rămâne. Nu trebuie să schimbi soarele pe niște lămpi abia pâlpâinde. Nu are rost. De exemplu: te-ai certat cu iubita. Ai dat-o în bară cu cu tot ceea ce ai construit în timp. Ești gata să te declari idiot, chiar dacă ea îți amintește de fiecare minut petrecut împreună și te imploră să faci ceva ca să întorci lucrurile bune de mai ieri. Tu ce faci? Te duci. Și înțelegi prea bine că e cea mai mare prostie. Relațiile care scârțîie nu sunt motiv pentru a pune capăt propriului viitor. Nu poți să fii bun pentru toți, așa cum nu trebuie să fii rău pentru fiecare. Dar ea nu e ca toți și cu siguranță nu e ca fiecare. Lucrurile stricate se aruncă și nu se repară. Absurditatea propriei mândrii. În lumea asta haotică nu există târziu, există nu mai trebuie. Și dacă nu mai trebuie, e prea târziu. Ne-am născut într-o epocă în care tot ceea ce pare banal și expirat se aruncă. Se aruncă emoții, idei, dorințe, optimismul pentru ziua de mâine și experiența zilei de azi. Se aruncă pentru că suntem prea îngâmfaţi, am uitat cum ne-a crescut mama şi ce însemna o bucată de pâine mâncată cu poftă. Crescând, am înțeles că multe lucruri ne pot fi oferite pe tavă iar asta era doar o iluzie a prezentului. Dacă nu e pe moftul nostru, aruncăm. Oameni, suflete și prietenii. Dacă te uiți apoi în jur, vezi că e gol. Gol rămâne și după 20 de ani și după 30. Și e aiurea să-ți vinzi sufletul pe chestii banale. După 30 de ani nu te mai gândești la prostii, realizezi că cea mai mare deziluzie e să te temi. Te temi să devii un nimeni cu nimic. Atunci îți aduci aminte de lucrurile stricate pe care le-ai aruncat și pe care le puteai repara atât de simplu. Teama devine un lucru stabil care-ți șade pe pat în loc de pernă. Și totuși, se poate și altfel. M-am temut întotdeauna să te găsesc. Te-am găsit. Acum nu mă mai tem de nimic. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

O poveste minunata scrisa de Paulo Coelho ne arata cat de asemanatoare este viata noastra cu un creion si cat de importante sunt faptele noastre. Sa ai grija de tine si de sufletul tau, nu conteaza cat de scump este lemnul folosit, interiorul conteaza, cat de bine scrie mina!

Bunicul, simpatic, cu barbă albă, scurtă și îngrijită, cu parul pieptănat cu grijă, cu ochii albaștri, strălucitori și veseli, scria o scrisoare. O scrisoare pentru fiul său plecat departe, cu treabă. Alături de bunic, neastâmpărat și jucăuși, nepotul. Bunicul zâmbea și scria. Copilul își privea bunicul. La un moment dat, întrebă:

– Scrii o poveste?

Bunicul se opri din scris, zâmbi și-i spuse nepotului:

– Scriu o poveste, scriu tatalui tău despre tine, despre mine și despre mama ta, ca să stea liniștit să știe că suntem bine și să muncească cu spor. Dar mai important decât ceea ce scriu este creionul cu care scriu.

– Creionul? s-a mirat copilul.

– Da! Creionul.

– Dar este la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viața mea!

– Da, este un creion oarecare, dar tocmai pentru că este un creion oarecare are cele cinci calități ale unui creion, calități care fac din acest creion, deși este unul obișnuit, un creion special.

– Ce calități are creionul acesta?

Bunicul și-a ridicat nepotul pe genunchi, a luat creionul în mână și a început să numere cele cinci calități ale creionului.

Prima calitate: poți să faci lucruri mari, dar să nu uiți niciodată că există o Mână care ne conduce pașii. Pe această mână o numim Dumnezeu și El ne conduce totdeauna conform dorinței Lui. Creionul nu poate să scrie dacă nu este ținut în mână de cineva. Tot așa și omul, în mâna lui Dumnezeu.

Publicitate

A doua calitate: din când în când mă opresc din scris și să folosesc ascuțitoarea. Asta înseamnă un pic de suferință pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuțit. Deci, creionul suportă durerea și știe că după durere o să fie mai bun și mai frumos. Tot așa și omul, înțelege mai multe după ce trece prin experiențe care-l dor sau îl fac să sufere. Unele dureri ne fac mai frumoși și mai buni!

A treia calitate: poți să ștergi cu guma ceea ce scrie creionul. Nu este nici o greșeală dacă vei încerca să repari ceva rău, să corectezi ceva ce a fost făcut prost. Ceea ce contează este să scrii mai departe și să te menți pe drumul cel bun. Tot așa și omul. Are posibilitatea de a corecta atunci când greșește, dar trebuie să aibă curajul de a face asta.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot așa și cu un om. Nu cotează cum este pe afară atâta vreme cât sufletul lui este bun și frumos.

A cincea calitate: un creion lasă totdeauna o urmă. Tot așa și omul. Lasă mereu urme în urma lui, dar depinde de el dacă urmele vor fi păstrate cu drag sau uitate. Un om trebuie să încerce să fie conștient de fiecare faptă a ta și să facă totulcât mai bine și cît mai frumos.

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet
"Iubirea provenita din inima este intotdeauna dincolo de dualitate. Fiecare cauta acea iubire care depaseste dragostea si ura; din nefericire, cautarea are loc prin intermediul mintii, si acest fapt genereaza nefericire. Toti indragostitii simt esecul, deceptia, tradarea, insa nici unul nu considera ca este vina lui. In realitate, instrumentul pe care il folositi nu este potrivit. Este ca si cum cineva si-ar folosi ochii pentru a asculta muzica, realizind faptul ca astfel nu poate percepe nici un sunet. Insa ochii nu sunt facuti pentru a asculta, dupa cum urechile nu sunt facute pentru a vedea. Mintea este foarte practica, ea este un mecanism care calculeaza; mintea nu are nimic in comun cu iubirea. Iubirea va fi un haos, ea va rasturna totul. Inima nu are nimic in comun cu lucrurile practice, ea este mereu in vacanta. Ea poate iubi, si poate face acest lucru fara sa transforme iubirea in ura; ea nu este otravita de ura. Fiecare este in cautarea iubirii, insa instrumentul prin intermediul caruia se realizeaza cautarea nu este potrivit; si de aici - esecul. Iar oamenii, vazind ca iubirea aduce cu ea numai ura, se inchid in ei insisi, zicind: "Iubirea este o prostie." Construiesc un zid solid pentru a se apara impotriva iubirii. Facind insa acest lucru, vor fi lipsiti de cele mai mari bucurii ale vietii, vor fi lipsiti de tot ceea ce este cu adevarat valoros. Pentru a intelege iubirea, trebuie in primul rind sa fiti plini de iubire; numai atunci puteti intelege iubirea. Milioane de oameni sufera: ei doresc sa fie iubiti, insa nu stiu cum sa iubeasca. Iar iubirea nu poate exista ca un monolog; ea este un dialog, un dialog armonios. Nu ceea ce vi se ofera va multumeste; satisfactia provine din ceea ce daruiti voi celorlalti. Nu puteti fi multumiti daca sunteti cersetori, multumirea apare numai daca sunteti regi. Iar atunci cind daruiti iubire, deveniti un rege. Puteti darui atit de mult - este inepuizabil; cu cit daruiti mai mult, cu atat iubirea voastra devine mai rafinata, mai subtila, mai nuantata. In momentul in care intelegeti ce este iubirea, in clipa in care experimentati iubirea, deveniti iubirea insasi. Atunci in voi nu mai exista nici dorinta de a fi iubiti, nici dorinta de a iubi; faptul de a iubi va deveni felul vostru firesc de a fi, la fel de natural ca si respiratia. Nu puteti face nimic altceva; veti fi - pur si simplu - plini de iubire. Daca iubirea voastra nu va gasi ecou, nu va simtiti raniti. Motivul este urmatorul: numai persoana care a devenit ea insasi iubirea, poate iubi. Puteti darui numai ceea ce aveti deja.S-ar putea chiar sa creada in mod sincer ca va iubesc. Insa, mai devreme sau mai tirziu, isi vor da seama ca este numai o pretentie, ca este numai un rol, o ipocrizie. Poate ca nu intentioneaza sa va insele, insa ce pot face aceste persoane ? Voi cereti sa fiti iubiti, iar celalalt cere, la rindul lui, acelasi lucru. Fiecare presupune ca partenerul este obligat sa iubeasca, si fiecare incearca din rasputeri sa o faca. Aceasta este o idee fixa, insa o asemenea idee nu duce la nimic. Ambii parteneri vor descoperi acest lucru, si fiecare il va reprosa celuilalt, plingindu-se ca ceva nu este in regula. De la bun inceput ei sunt de fapt niste cersetori, iar miinile lor, intinse catre celalalt pentru a cere, pentru a ruga, raman goale. Cei care au gasit sursa iubirii in ei insisi nu mai au nevoie sa fie iubiti; in ciuda acestui fapt, vor fi iubiti. Ei vor iubi pur si simplu pentru ca au prea multa iubire, la fel ca un nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si imprastie parfumul, fara dorinta de a primi ceva in schimb. Rasplata iubirii este iubirea insasi si nu faptul de a primi iubire. Nu are rost sa cerem iubire unor oameni care nu au cunoscut iubirea in viata lor, care nu au ajuns la sursa intregii lor fiintari, care nu au cunoscut iubirea in toata stralucirea ei ? Cum ar putea sa iubeasca acesti oameni ? Ei pot numai sa simuleze ? Acesta este unul din misterele vietii: atunci cind o persoana este rasplatita prin insasi iubirea pe care o raspindeste in jurul ei, multi oameni o vor iubi; fiind in contact cu ea, toate aceste fiinte vor gasi treptat-treptat sursa iubirii in interiorul lor. Ele pot fi in legatura cu o fiinta care isi raspindeste iubirea fara sa ceara nimic in schimb. Si cu cit aceasta fiinta impartaseste si raspindeste mai mult iubirea sa, cu atit iubirea este mai mare." Osho Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!