Omul cu sufletul bun ajunge sa indure iar cel rau se distreaza… E greu sa fii bun in ziua de azi, insa, pe omul bun, Dumnezeu nu-l lasa sa cada!

Publicitate

“Oamenii buni “nimeresc rău” şi cei răi “nimeresc bine” pentru ca şi răul să descopere bunătatea.” – Ioan Hapca

E greu sa fii un om bun, dar totusi unii reusesc. De ce reusesc? Pentru ca se incapataneaza sa ierte, se incapataneaza sa nu fie invidiosi pe succesul altora, sa nu stea in locuri in care stiu ca nu au ce cauta.

Omul bun il vezi de departe, dar preferi sa treci pe langa el, pentru ca il consideri oarecum ”fraier”, pentru ca nu lupta asa cum fac ceilalti pentru a-si atinge idealurile, pentru ca nu pune piedici celor din jur care tind spre aceleasi lucruri ca si el, ba chiar ii mai ajuta cum poate, pentru ca nu se bate cu pumnii in piept ca stie si ca drege, ci isi urmeaza drumul linistit, fara tam-tam, fara sa fie in centrul atentiei.

Si totusi, si omul bun are scapari…. si omul bun sufera. De ce sufera? Pentru ca si el mai are ganduri ”umane” sa le spunem. Si el are momente in care cate un gand urat cu privire la o persoana ii inunda mintea. Si atunci sufera. Sufera pentru ca se gandeste cu ciuda ca este un om rau. Si lupta sa schimbe lucrul acesta. Nu se lasa prins de rau, oricat de multe beneficii materiale i-ar oferi drumul acela.

Omul bun te iarta, nu iti poarta pica oricat rau i-ai fi facut, dar va fugi de tine. Te va ierta, dar nu va accepta sa primeasca in viata lui pe cineva care il va indemna sa gandeasca urat, pe cineva care este dispus sa sacrifice pe oricine si orice in jur pentru a-si atinge idealurile. Asa ca va pleca pur si simplu.

Va pleca chiar daca sa stea inseamna sa avanseze un nivel pe scara sociala sau la serviciu, chiar daca sa stea inseamna sa castige mai multi bani sau atentie. Si cine il poate condamna pentru lucrul acesta? Ai putea sa il acuzi ca alege binele adevarat? Ai putea sa il condamni ca nu vrea sa te urasca? Ai putea sa il condamni ca este un om bun?

Publicitate

Pe omul cel drept, pe cel bland, toti incearca sa-l impinga in locul cel mai rau, sa-l nedreptateasca, sa-l bage la fund.

Dar cu cat oamenii il imping in jos, cu atat Dumnezeu il ridica. Precum se intampla si cu pluta, cu cat o impingi in jos, cu atat apa o ridica mai sus.

Iata, o intamplare adevarata, pe care mi-a spus-o un om cu gura lui: “Dupa ce tatal meu a murit, fratii mei au mers sa imparta terenurile.

Cand am vazut pe fratii cei mai mari ca striga si erau gata sa se incaiere, eu fiind cel mai mic, ce puteam spune?

Ce imi vor da, aceea voi lua. Mi-au dat niste terenuri in care era numai nisip. Nu se putea cultiva nimic pe ele. Nu puteam trai din ele si de aceea am fost nevoit sa plec in Germania, pentru a lucra, si pentru a-mi intretine familia.

Dupa mai multi ani m-am intors si am vazut ca de o parte si de alta a terenului meu se zidisera doua hoteluri mari. Si amandoi proprietarii cereau sa cumpere terenul.

Astfel pretul a urcat foarte mult si am primit pe el sute de milioane! M-am gandit, Parinte, sa dau jumatate din bani milostenie si de aceea am venit sa-mi spuneti unde sa-i dau”.

“Da intai fratilor tai, ca sa nu-si faca inima rea, iar cu ceilalti fa ce vrei”. Asa i-am spus pentru a nu avea intre ei pomenire de rau.

Extras din Atanasie Rakovalis, Parintele Paisie mi-a spus, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2006

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet