Oare stim sa iertam cu adevarat? Prin iertare ne putem elibera sau ne putem face o povara mai grea, frica ca va repeta greseala

Oare stim sa iertam cu adevarat? Prin iertare ne putem elibera sau ne putem face o povara mai grea, frica ca va repeta greseala

Publicat de Larisa Moldovan pe 4 May 2018 in Dezvoltare Personala

Stim sa iertam? Iertam? Iertarea sincera si reala a persoanelor de rea-credinta din viata noastra ne poate reda o noua sansa la viata, la o viata demna, la o viata  pe care o meritam si pe care fiecare dintre noi are dreptul sa o traiasca, indiferent de mediul de provenienta, urban sau rural, indiferent de religie, de gen, de optiunile intime, de varsta, de nivel de educatie, de etnie sau de coloratura politica.

Cine este persoana incorecta si cum ne face sa ne simtim?

Orice persoana din proximitatea mediului nostru sau din afara acestuia ne poate rani si ne poate face sa simtim un discomfort afectiv mai mare sau mai mic, prin stilul de comunicare, prin atitudinile si prin actiunile pe care le are fata de noi (ex. un gest, un cuvant, o remarca, acte reprobabile, etc.). Aceasta persoana poate fi seful nostru, colegul de servici, un prieten, un cunoscut, un parinte, un frate, o ruda apropiata sau indepartata sau o persoana necunoscuta.

Persoana care ne incalca drepturile personale este privita ca un agresor. Aceasta este o persoana care poate avea unele dezechilibre patologice sau o fiinta care:nu se simte bine cu propria persoana; ii este teama de a fi tratata cu indiferenta de ceilalti daca pierde controlul asupra lor; se simte obligata sa le reaminteasca celor din jur de importanta sa; doreste sa se elibereze de complexele de inferioritate; doreste sa se razbune; provine dintr-un mediu nociv; a suferit unele traumatisme in copilarie; nu a gasit o modalitate acceptata social prin care sa-si depaseasca propriile frustrari, etc.

Ce nu este iertarea?

Exista mai multe exemple despre erorile care le facem atunci cand ne hotaram sa iertam sau cand spunem ca am iertat. Astfel, a ierta persoana care a ne-a facut unele nedreptati nu inseamna: reprimarea propriei furii; uitarea nedreptatii facute; sa te prefaci ca totul este in regula si nimic nu s-a intamplat; negarea drepturilor noastre ca persoana; “iertarea falsa”; redobandirea calmului; automutilarea; autoculpabilizarea; impacarea cu ea; devalorizarea personala; izolarea si retragerea personala; agresarea fizica sau verbala a acesteia; agresivitatea pasiva sau realizarea de comportamente provocatoare fata de aceasta; impacarea de sarbatori, cu ocazia onomasticilor, a zilelor de nastere sau a altor evenimente din cadrul grupului; dreptate; reconciliere.

Ce este iertarea?

Iertarea este o alegere si nu o constrangere a celui care a fost nedreptatit, fiind un lung si dureros proces de transformare si de dezvoltare personala.

Iertarea inseamna sa admitem ca am fost raniti, sa ne acceptam furia si sa ne-o exprimam intr-un mod prosocial, sa nu asteptam o recompensa de la perfid, sa renuntam sa ne intrebam in mod repetat si insistent “de ce agresorul procedeaza sau a procedat astfel?”, sa ne dam voie sa ne descoperim resurse pentru a putea sa reluam viata, poate chiar mai imbogatita cu alte interese si scopuri, cu noi cunostinte si prieteni. Se vorbeste chiar despre a simti compasiune si mila fata de agresor, si chiar de a i se face un cadou (ex. trimiterea unei felicitari sau vizitarea la spital a agresorului etc.), ceea ce ne-ar face sa dezvoltam ganduri, sentimente si comportamente pozitive fata de acesta.

Iertarea ne face sa ne modificam perceptia fata de persoana care ne-a agresat, in ciuda actelor sale reprobabile. Stim ca ne-am iertat agresorul atunci cand il putem privi ca pe un individ care face parte din comunitatea umana, fara a mai avea resentimente fata de el. Iertarea nu este un dar pentru agresor, ci este o binecuvantare pentru noi insine, pentru ca noi sa ne putem bucura din nou de viata. Nimeni nu ne poate obliga sa iertam agresorul, dar uneori este un drum spre pacea noastra interioara.

Beneficiile iertarii reale

Beneficiile iertarii agresorului nostru sunt: eliberarea de sentimentele de furie; transformarea gandurilor distructive in unele mai sanatoase si mai linistite; o mai buna comunicare interpersonala; ameliorarea relatiei cu agresorul si schimbarea caracterului acestuia (pentru aceia care nu au suferit un abuz major sau pentru cei care au ales sa duca procesul iertarii pana la capat, chiar daca au fost victimele unui abuz grav).

Totusi, nimeni nu garanteaza faptul ca daca iertam agresorul atunci vor disparea, in totalitate, nedreptatile, resentimentele sau retrairile traumelor, ci doar speram, ca macar pentru unii dintre noi, acestea sa se reduca pana la o intensitate acceptabila care sa ne permita sa ne acceptam neconditionat, sa ne recastigam stima de sine, sa ne reinvie interesul pentru viata, sa ne oferim dreptul de a fi fericiti, de a fi iubiti si de a iubi.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!