Cand te tai la deget cu cutitul stii ce sa faci – putin spirt, un leucoplast si gata. Dar ce iti pui pe rana atunci cand ceva din sufletul tau se rupe? Ce leucoplast folosesti ca sa iti peticesti inima la loc?
Chiar daca nu exista un leac universal pentru aceste situatii, sunt mai multe optiuni pe care le poti folosi pe post de „first aid kit” atunci cand treci prin momente mai dificile. Haide sa analizam unele dintre ele:
1) Uitarea
Primul reflex in cazul in care ne-am despartit de cineva drag sau a decesului cuiva apropiat este uitarea. Nu este neaparat cea mai buna solutie, insa este una dintre cele mai la indemana. Intr-un fel ne-am format toata viata un reflex din a uita lucrurile pe care nu dorim sa le tinem minte. Chiar daca in prima faza uitarea este grea, omenirea a inventat diverse lucruri care ajuta la asta – alcoolul, distractiile, abandonarea locurilor care ne produc amintiri, etc.
Problema cu uitarea este ca, oricare ar fi metoda prin care ne propunem sa uitam pe cineva, nu este decat o uitare temporara. Nu poti sa stergi pe cineva din memorie asa cum stergi un cuvant gresit cu pasta corectoare sau un fisier din calculator. Creierul nostru are un „recycle bin” care nu poate fi golit cu un click. De aceea, de cele mai multe ori, uitarea nu da roade. Mai exista si cazuri in care agraveaza problemele (cum ar fi in cazul consumului excesiv de alcool). Asa ca nu este tocmai ce i-ai recomanda unui prieten sa-si puna pe rana.
2) Transformarea tristetii in energie creatoare
Un mod mai bun de a repara ranile sufletului este folosirea sentimentelor pentru a ne motiva din punct de vedere creator. Tristetea poate fi transformata in poezie, durerea poate fi transformata in opera de arta. Un astfel de mod de a ne vindeca sufletul este mai bun pentru ca ne ajuta sa trecem peste problemele noastre dezvoltandu-ne.
Intr-un fel, negativitatea din viata noastra este transformata in ceva util, atat pentru noi, cat si pentru altii. Astfel, putem sa facem lumea mai buna, facandu-ne pe noi mai buni. Multe ONG-uri si campanii umanitare au pornit dintr-o astfel de incercare de vindecare a sufletului ranit.
Cu toate acestea, o astfel de abordare se bazeaza pe ocolirea problemei in sine. Transformandu-ne tristetea in energie pozitiva nu ne confruntam cu problemele noastre, ci doar le ocolim. De aceea, multi care apeleaza la aceasta metoda nu ajung sa se analizeze si inteleaga pe ei insisi, ci mai degraba fug de propria persoana. In aceste cazuri, nu exista posibilitatea de a prevedea si evita problemele viitoare.
3) Introspectia
Pentru cei mai puternici sufleteste, introspectia este un mod foarte util de a trece peste lucrurile care ne tulbura. Intr-o astfel de activitate, incercam sa ne intelegem mai bine situatia si sa intelegem mai bine modul in care o putem depasi.
Privind in adancul sufletului nostru stim ca trebuie sa trecem peste problemele de moment si sa privim cu incredere catre viitor. Recapituland momentele mai putin faste din viata noastra, ajungem sa ne dam seama ca dincolo de orice neplacere se afla mult mai multe momente frumoase si ca nu poti reduce intreaga existenta la niste clipe intunecate.
Dar, problema cu aceasta metoda este ca nu da roade in cazul tuturor. Din contra, daca sunteti inclinati spre depresie si spre negativitate, este posibil ca introspectia sa va raneasca mai rau. Nu intotdeauna gasirea cauzei unei boli duce si la vindecare. Pentru a ne vindeca sufletul este nevoie de multa vointa si de o atitudine pe cat se poate de pozitiva. Nu insa exagerat pozitiva pentru ca o astfel de exagerare nu poate duce decat la ignorarea problemelor reale cu care ne confruntam.
4) Pregatirea si preventia
Ca si in cazul bolilor fizice, si leziunile sufletului sunt cel mai usor vindecate daca avem grija sa nu apara niciodata. In general, o astfel de pregatire a sufletului pentru a face fata durerii si suferintei a fost inca din antichitate domeniul predilect al filosofiei.
Un prim mod in care putem face acest lucru este prin analizarea obiceiurilor si eliminarea din timp a acelor obiceiuri care ne fac vulnerabili la „loviturile sortii”. Astfel, asa cum un zidar construieste ziduri de aparare caramida cu caramida, si noi ne putem construi o „fortareata interioara” (expresia este de la Marcus Aurelius) care sa ne apere de neprevazutul vietii.
O alta metoda de inspiratie stoica este trairea in prezent. Atunci cand nu mai avem in minte trecutul si nici nu ne uitam plini de speranta in viitor, sansele de a fi „raniti” de evenimentele din viata noastra personala sunt mai mici. Astfel, ne putem bucura de lucrurile pe care le avem si putem fi mai multumiti cu existenta noastra decat daca ne-am raporta in continuu la altii, la trecut sau la viitor.
Lista acestor moduri de preventie este deschisa. De fapt, ea este nelimitata si tine doar de creativitatea noastra sa gasim metode optime care ni se potrivesc si sa combinam intelepciunea cartilor cu experienta noastra de viata pentru a gasi „potiunea magica” ( si diferita pentru fiecare) de pus pe ranile sufletesti.
As fi curios… Voi ce puneti de obicei pe rana cand aveti sufletul ranit?
laboratoruldeganduri.ro
