Image

Oare cati stiu ce inseamna dragostea de mama…

Publicat de Patricia Esca pe 4 November 2017 in LifeStyleSfaturi

Am gândul acum la dragostea de mamă, care îmi pare cea mai pură formă de iubire, exceptând dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Mama ne așteaptă dinainte să ne conceapă, dinainte să ne naștem și chiar dinainte să se nască ea însăși. Pentru că a fi mamă e scris de către Dumnezeu în ADN-ul fiecărei femei, dintotdeauna.

Apoi, în timpul nașterii, o doare, se chinuie, zbiară și plânge. Iar noi ne naștem plângând pentru ea și pentru toate durerile pe care le-a suportat. Fiindcă, cumva, durerea ei ne doare și pe noi. Dar ea nu ne lasă să ne doară ceva. Chiar și atunci când noi încă nu știm ce ne doare sau ce vrem, ea știe pentru noi. Ea simte pentru noi și speră pentru noi.

Ne învață cu răbdare să mergem, să întrebăm, să mulțumim, să ne rugăm, să ne ferim și mai ales să ne bucurăm. Căci zâmbetul mamei e primul semn că dragostea există și că trebuie să ne bucurăm de ea.

În timpul acesta, mama, preocupată de liniștea și sănătatea noastră, uită de ea. Uită că e om, uită de ea, uită de moarte, uită de toate fricile de până atunci, fără să uite, însă, să iubească. Toate câte au fost până atunci, mama le lasă pentru noi, involuntar. Din dragostea imensă pentru părticica ruptă din ea pe care o leagănă în brațe. Acea mică speranță că tot ce a avut mai bun și mai frumos în ea va crește și îi va zâmbi cu drag înapoi.

Dar nu așteaptă nimic în schimb. Nu vrea nici premii, nici răsplată, nici medalii. Totul e în sufletul ei, totul e natural și firesc, de aceea oricât de greu îi este, nimic nu o poate obosi. Nimic nu o lasă fără speranță.

Încet-încet, creștem. Am învățat să mâncăm singuri, am învățat să luăm o haină în plus când e frig și începem să vedem că lumea e mai mare decât mama. Practic vorbind, căci sufletește nimic pe pământ nu e mai mare decât sufletul mamei.

În drumul vieții noastre, treptat, înconjurați de prieteni, orbiți de nevoile personale, mereu în căutarea și descoperirea propriului sens, fermecați de vicii sau de faimă, de averi sau de succes, uităm de cea care n-a încetat o clipă să ne iubească. Așa uităm de mamă, cum uneori, uităm și de Dumnezeu.

Mama – cea care a privit neputincioasă cum încet, cu timpul, ne-am luat zborul din cuibul ei, după ce tot ea ne-a învățat să zburăm, să mâncăm și ne-a hrănit cu tot ce-a avut mai bun. Cea care ne cunoaște sufletul copilăros în ciuda impresiilor noastre de măreție și maturizare. Cea care ne așteaptă să revenim mereu, oricât de departe am fi de ea și de sufletul ei.

Mama e cea care ne învață că dragostea nu cere nimic și nu așteaptă nimic. Ba mai mult, e cea care ne iubește știind că nu va primi nimic în schimb. Cea care înțelege în lucrurile mărunte toate misterele vieții.

Mama – cea pentru care, cea mai mare mulțumire a vieții sale e zâmbetul nostru, indiferent cât de departe îl ducem de ea…

O povestioara cu talc despre dragostea de mama

O tânără domnişoară s-a întors acasă într-o după-amiază. Avusese o zi grea, cu multe probleme şi acum era obosită şi supărată. Mama ei, femeie în vârstă, s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. S-au aşezat împreună la masă, dar, că orice mamă, a văzut de îndată tristeţea din sufletul fetei şi a căutat să o liniştească.

– Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi că toate se pot rezolva aşa, cu una, cu două? Nici nu ştii despre ce-i vorba.

– Dar îmi poţi povesti – i-a răspuns, cu răbdare, mama. Poate te-aş putea ajuta…

– Cu ce să mă ajuţi, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări şi sfaturi. Lasă-mă în pace! – A mai strigat tânăra fată şi a plecat în grabă, trântind uşa.

Spre seară, când s-a mai liniştit, când şi-a dat seama de greşeala ei, de supărarea pe care i-o pricinuise, cu siguranţă, mamei, s-a întors. Acasă, însă, şi-a găsit mama aşteptând în fotoliul din faţa ferestrei, cu capul în piept, parcă ar fi adormit.

Dar ea murise, murise de inimă chiar în după-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnică a fost toată durerea fetei. Mama murise şi ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: “Lasă-mă în pace!”. Acest lucru o durea cel mai tare pe tânăra fată: mama murise fără ca ea să-i fi spus, de fapt, cât de mult o iubeşte, câtă nevoie are de prezenţa ei, de sfaturile ei, de dragostea ei – dragoste de mamă.

“După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama.”

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!