Oare cati stiu ce inseamna dragostea de mama…

"Experiența este un învățător crud. Ea te supune unor teste înainte de a-ți prezenta lecția." Uneori avem atat de multe intrebari la care nu gasim raspunsuri incat ajungem sa nu mai intelegem ce se intampla cu noi si sa nu mai stim drumul pe care vrem sa mergem. Olesia Novikova, scriitor, jurnalist, blogger si calatoare in jurul lumii a prezentat recent intr-un material cele mai importante lectii de viata pe care ea le-a invatat in 30 de ani de viata. Cei de la BrightSide au preluat si tradus articolul, asa ca ne-am gandit sa impartasim si noi cu voi aceste ganduri si sfaturi minunate: 1. Toata lumea are o teama. Important este sa o acceptam si, daca nu reusim sa trecem peste ea, sa invatam sa traim cu ea. 2. Schimbarile vor continua sa se intample. Suntem in mod constant in miscare. 3. Rapid inseamna incet, dar fara intrerupere. 4. Creeaza mai mult decat consumi. 5. Astazi este despre ce ai facut si ai gandit ieri, iar maine este despre ce faci si creezi azi. 6. Nu exista nicio garantie ca va fi bine. Insa nici ca va fi rau. Trebuie doar sa incercam. 7. Era cunoasterii sacre s-a incheiat. Capacitatea de a te concentra pe o anumita sarcina, fara a-ti pierde interesul, este acum mai importanta. 8. Bucuria si placerea nu sunt acelasi lucru. 9. Suferinta exista. Buddha a avut dreptate - toata lumea sufera - atat cei care nu au nimic, cat si cei care au totul. 10. Nu toata lumea poate fi fericita. 11. Bucuria inseamna retinerea unui echilibru in mintea ta. 12. Cunoaste importanta fructelor pentru organismul tau. 13. "Corpul meu stie cel mai bine de ce are nevoie" - este una dintre cele mai puternice capcane ale mintii. 14. Produsele alimentarea afecteaza nu doar corpul tau, ci si mintea ta. 15. Ai nevoie de bani pentru a nu te mai gandi la bani. 16. Noi, oamenii, avem mai multe asemanari decat diferente. 17. Cel mai bun mod de a pune capat unei dependente nu este de a avea acces sla lucrul dependent. 18. Niciodata nu vei fi pe deplin pregatit pentru schimbare. 19. Viata este o carte in care primele capitole au fost scrise de tine. 20. Un rezultat este o gramada de incercari de a face ceva. 21. Ce te-a ajutat la un moment dat intr-o zi te poate impiedica de a trece la etapa urmatoare. 22. In afara zonei de confort exista o zona de disconfort. Si nu exista nici flori si nici ciocolata acolo. Dar trebuie sa ajungi acolo daca vrei sa realizezi ceva. 23. Nu exista viata fara un scop. Singura intrebare este daca creezi aceste scopuri sau lasi instinctele sa decida pentru tine. 24. Lenea nu exista. 25. Nu te poti regasi... insa te poti crea. Nu este nimeni si nimic care sa te caute. Mereu esti aici si acum. 26. Nu ai nevoie de alcool. Deloc. 27. Potentialul tau nerealizat te va rani intr-o zi. 28. Bancile ar trebui sa te plateasca, nu si viceversa. 29. Trebuie sa inveti cum sa lucrezi sub presiune, insa trebuie sa stii si cum sa te relaxezi. 30. Da si Nu sunt doua raspunsuri pe care trebuie sa le inveti. 31. Exista o diferenta intre lucruri marete si lucruri bune. 32. Fiecare semn pe care il intalnesti pe drum poate fi interpretat in cel putin trei moduri diferite: 1. Poate ca acest lucru este un semn real!. 2. Poate ca nu exista semne deloc. 3. Poate ca acest lucru este un semn. Poate ca soarta tocmai a incercat sa testeze sinceritatea intentiilor si deciziilor tale.
Publicitate

Am gândul acum la dragostea de mamă, care îmi pare cea mai pură formă de iubire, exceptând dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Mama ne așteaptă dinainte să ne conceapă, dinainte să ne naștem și chiar dinainte să se nască ea însăși. Pentru că a fi mamă e scris de către Dumnezeu în ADN-ul fiecărei femei, dintotdeauna.

Apoi, în timpul nașterii, o doare, se chinuie, zbiară și plânge. Iar noi ne naștem plângând pentru ea și pentru toate durerile pe care le-a suportat. Fiindcă, cumva, durerea ei ne doare și pe noi. Dar ea nu ne lasă să ne doară ceva. Chiar și atunci când noi încă nu știm ce ne doare sau ce vrem, ea știe pentru noi. Ea simte pentru noi și speră pentru noi.

Ne învață cu răbdare să mergem, să întrebăm, să mulțumim, să ne rugăm, să ne ferim și mai ales să ne bucurăm. Căci zâmbetul mamei e primul semn că dragostea există și că trebuie să ne bucurăm de ea.

În timpul acesta, mama, preocupată de liniștea și sănătatea noastră, uită de ea. Uită că e om, uită de ea, uită de moarte, uită de toate fricile de până atunci, fără să uite, însă, să iubească. Toate câte au fost până atunci, mama le lasă pentru noi, involuntar. Din dragostea imensă pentru părticica ruptă din ea pe care o leagănă în brațe. Acea mică speranță că tot ce a avut mai bun și mai frumos în ea va crește și îi va zâmbi cu drag înapoi.

Dar nu așteaptă nimic în schimb. Nu vrea nici premii, nici răsplată, nici medalii. Totul e în sufletul ei, totul e natural și firesc, de aceea oricât de greu îi este, nimic nu o poate obosi. Nimic nu o lasă fără speranță.

Încet-încet, creștem. Am învățat să mâncăm singuri, am învățat să luăm o haină în plus când e frig și începem să vedem că lumea e mai mare decât mama. Practic vorbind, căci sufletește nimic pe pământ nu e mai mare decât sufletul mamei.

În drumul vieții noastre, treptat, înconjurați de prieteni, orbiți de nevoile personale, mereu în căutarea și descoperirea propriului sens, fermecați de vicii sau de faimă, de averi sau de succes, uităm de cea care n-a încetat o clipă să ne iubească. Așa uităm de mamă, cum uneori, uităm și de Dumnezeu.

Publicitate

Mama – cea care a privit neputincioasă cum încet, cu timpul, ne-am luat zborul din cuibul ei, după ce tot ea ne-a învățat să zburăm, să mâncăm și ne-a hrănit cu tot ce-a avut mai bun. Cea care ne cunoaște sufletul copilăros în ciuda impresiilor noastre de măreție și maturizare. Cea care ne așteaptă să revenim mereu, oricât de departe am fi de ea și de sufletul ei.

Mama e cea care ne învață că dragostea nu cere nimic și nu așteaptă nimic. Ba mai mult, e cea care ne iubește știind că nu va primi nimic în schimb. Cea care înțelege în lucrurile mărunte toate misterele vieții.

Mama – cea pentru care, cea mai mare mulțumire a vieții sale e zâmbetul nostru, indiferent cât de departe îl ducem de ea…

O povestioara cu talc despre dragostea de mama

O tânără domnişoară s-a întors acasă într-o după-amiază. Avusese o zi grea, cu multe probleme şi acum era obosită şi supărată. Mama ei, femeie în vârstă, s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. S-au aşezat împreună la masă, dar, că orice mamă, a văzut de îndată tristeţea din sufletul fetei şi a căutat să o liniştească.

– Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi că toate se pot rezolva aşa, cu una, cu două? Nici nu ştii despre ce-i vorba.

– Dar îmi poţi povesti – i-a răspuns, cu răbdare, mama. Poate te-aş putea ajuta…

– Cu ce să mă ajuţi, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări şi sfaturi. Lasă-mă în pace! – A mai strigat tânăra fată şi a plecat în grabă, trântind uşa.

Spre seară, când s-a mai liniştit, când şi-a dat seama de greşeala ei, de supărarea pe care i-o pricinuise, cu siguranţă, mamei, s-a întors. Acasă, însă, şi-a găsit mama aşteptând în fotoliul din faţa ferestrei, cu capul în piept, parcă ar fi adormit.

Dar ea murise, murise de inimă chiar în după-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnică a fost toată durerea fetei. Mama murise şi ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: “Lasă-mă în pace!”. Acest lucru o durea cel mai tare pe tânăra fată: mama murise fără ca ea să-i fi spus, de fapt, cât de mult o iubeşte, câtă nevoie are de prezenţa ei, de sfaturile ei, de dragostea ei – dragoste de mamă.

“După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama.”

Publicitate
Alte Articole
LifeStyle
Sfaturi