Orice credincios știe despre puterea miraculoasă a rugăciunii fierbinți și sincere. Cu toate acestea, adesea neglijăm rugăciunile – în acele momente când suntem fericiți, nu mai avem niciun fel de dorință să ne pierdem timpul cu rugăciuni și ne par plictisitoare.
Iar, dimpotrivă, când se întâmplă nenorociri, căutăm ajutor oriunde, dar nu în Biserică. În primul rând, cerem sfaturi și mângâieri celor apropiați, apoi mergem la psihologi. Însă dacă nici apropiații, nici specialiștii nu ne pot ajuta, ne îndreptăm spre credință.
Oamenii moderni privesc adesea religia cu scepticism – problema este că, va fi foarte dificil pentru un necredincios să se schimbe și să se îndrepte înăuntrul său. Și chiar și citind rugăciunea, el se va gândi la cu totul alte lucruri. Iar atunci când o persoană se roagă fără inimă, nu se adresează Domnului, ci își pierde timpul, repetând mecanic un text pe care nu îl înțelege. Nu trebuie să fim surprinși că Dumnezeu nu îndeplinește o anumită cerere a noastră – pur și simplu aceasta nu ajunge la El.
Totuși, Tatăl Ceresc este milostiv – El nu va refuza ajutorul și iertarea chiar și celui mai păcătos. Mântuitorul a ajutat în timpul vieții Sale mulți oameni, vindecând bețivii, pe cei desfrânați, pe cei nefericiți și cei posedati de demoni. Unii dintre ei și-au început o viață nouă, hotărând să-L urmeze pe Hristos.
Una dintre exemplele cele mai semnificative este Maria Egipteanca. Și, chiar dacă nu a trăit în aceeași perioadă cu Mântuitorul, ea I-a slujit cu devotament și supunere. Destinul acestei femei a fost dificil și uimitor.
La vârsta fragedă, Maria a trăit în desfrâu – a avut relații cu mulți bărbați și îi plăcea acest lucru. Tânăra nu se gândea la viitor, folosind oamenii așa cum îi dorea. Dar la un moment dat viața ei s-a schimbat radical – asta s-a întâmplat în ziua în care Maria a dorit să intre în Biserică și nu i s-a permis. În acel moment, aceasta a realizat propriile păcate și erau atât de mari încât Dumnezeu nu a dorit să o primească în Casa Sa. Tânăra a plâns amar și a început să se roage Domnului pentru iertare.
Astfel, Maria a început să urmeze calea îndreptării. Curând, fata s-a mutat în deșert – acolo a trăit în singurătate și a înălțat rugăciuni pline de lacrimi. Gândurile și imaginile desfrânate o chinuiau, iar lupta cu ele s-a dovedit a fi o încercare foarte dificilă – de multe ori a vrut să renunțe. Cu toate acestea, indiferent de circumstanțe, tânăra a continuat să lupte, până când a meritat iertarea Tatălui Ceresc. Această femeie a devenit ulterior un exemplu pentru mulți credincioși.
Rugăciunea sinceră poate să facă minuni. Unii sfinți nu conștientizau că pluteau în aer după rugăciune. Nu contează ce rugăciuni citim – mult mai importante sunt sentimentele trăite în timpul rugăciunii. Rugați-vă nu doar cu cuvintele, ci și cu sufletul. O persoană care se află în necaz știe acest lucru, deoarece inima îi este sfâșiată de durere în acele momente.
Cu toate acestea, atunci când viața noastră devine din nou bună și plină de bucurie, adesea uităm de Domnul. Și doar durerea intensă ne poate face să ne grăbim din nou la Biserică și să ne adresăm rugăciunilor sincere. O persoană cu adevărat credincioasă nu uită niciodată de Dumnezeu nici pentru o clipă, adresându-I-se mereu în gânduri cu un tremur din inimă.
Trebuie să ne rugăm în fiecare zi: dimineața, după ce ne trezim, și seara, înainte de culcare. Rugăciunile adresate Însuși Mântuitorului sunt deosebit de puternice și minunate. Astfel de rugăciuni sunt adesea citite acasă, în singurătate, și sunt rostite în timpul slujbelor religioase sau în minte, din adâncul inimii. Rugăciunile către Hristos, compuse de Sfinții Lui Dumnezeu, sunt sincere – ele izvorăsc din adâncul sufletelor, care au cunoscut adevăratul har.
Însă cu ce rugăciune ar trebui să ne adresăm în mod deosebit Mântuitorului?
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, Miluiește-mă pe mine păcătosul!”
Această întrebare a fost pusă în trecut de ucenicii Domnului – Apostolii. La această întrebare, Iisus le-a răspuns astfel: “Tatăl nostru…”.
Domnul știe totul despre noi, dar în același timp nu trebuie să-L privim ca pe un Dumnezeu care pedepsește și ne caută păcate la orice pas, ci ca pe un Tată – iubitor și milostiv.
Mulți specialiști care se ocupă de interpretarea rugăciunilor subliniază importanța cuvântului “nostru” – astfel ne adresăm Lui Dumnezeu nu doar în numele nostru, ci și în numele Bisericii și a ucenicilor Domnului, unind toate aceste concepte într-o singură cerere. Rugăciunea “Tatăl nostru” este cântată în zilele noastre în timpul liturghiei, înainte ca creștinii să se apropie de Tainele Sfintei Biserici.
De asemenea, mulți preoți consideră că, chiar și menționarea numelui Lui Dumnezeu, rostită de către o persoană, consolează durerea, calmează durerea inimii și dăruiește har. Mulți Sfinți Părinți recomandă să-L rostim în momentele de boală și durere insuportabilă – cu alte cuvinte, în acele momente când nu ne mai rămâne putere să spunem rugăciunea.
Dacă este posibil, ar trebui să ne adresăm Mântuitorului cât mai des – pentru rugăciuni frecvente, este potrivită orice rugăciunea scurtă, dar foarte puternică către Iisus.
Dar cum să ne rugăm “corect”? Adică în așa fel încât Domnul să nu numai să ne audă, ci și să ne împlinească cererea?
Acestea sunt întrebări pe care le pun adesea oamenii puțin familiarizați cu Ortodoxia, cei care sunt departe de Dumnezeu. Pentru o persoană credincioasă, este întotdeauna important să-și amintească că “scopul” nu poate fi îndeplinirea dorinței sale. Chiar și cei mai înțelepți oameni nu au vedere spirituală – ei nu știu ce li se va întâmpla mâine sau peste o săptămână. Prin urmare, putem fi siguri că cererea pe care o adresăm Mântuitorului ne va fi de folos? Doar Tatăl Ceresc poate să știe acest lucru.
Adresați-vă Mântuitorului așa cum vă dictează inima – în mod concis sau detaliat, prin rugăciunea scrisă de un Sfânt sau cu propriile voastre cuvinte, dar cel mai important – sincer. Și nu uitați că Dumnezeu nu așteaptă de la noi doar cuvinte, ci și inima, despre care El a spus: “…Dă-Mi, fiule, inima ta...”.
