O scrisoare de dragoste de la fericire pentru tine

O scrisoare de dragoste de la fericire pentru tine

Publicat de Larisa Moldovan pe 14 November 2017 in Dezvoltare Personala

Dragul meu!

Azi dimineata, cind te-ai trezit din somn, eram langa patul tau, in lumina minunatului rasarit de soare, care a inundat odaia ta. Am sperat in acel moment ca imi vei spune cum se cuvine “Buna dimineata”. Dar n-ai facut-o. M-am gandit ca poate era prea devreme si ca de aceea nu m-ai putut observa…

Am incercat sa-ti atrag atentia cand, grabit ai deschis usa si ai plecat. Ti-am sarutat fata cu boarea diminetii, am revarsat asupra ta mireasma dulce a florilor, ti-am murmurat o melodie de dragoste, prin gingasul ciripit al pasarelelor. Ai trecut pe langa mine grabind pasul fara sa ma iei in seama…

Mai tarziu, te-am privit duios, cind mergeai preocupat si discutai aprins cu cei cu care te intalneai.

Ah, cit as fi dorit sa schimbi si cu mine citeva cuvinte, dar ai trecut pe linga mine fara sa-mi dai nici o atentie…

Dupa-amiaza, fiindca era cald, ti-am trimis o ploaie invioratoare si ti-am stralucit in fiecare picatura de ploaie. Am strigat din ceruri, cu glas de tunet, doar, doar ma vei auzi cumva. Zadarnic… Apoi am pictat un curcubeu fermecator in mijlocul norilor si mi-am zis: “Cu siguranta ma va vedea”, dar n-ai facut-o, nu m-ai vazut…

Seara, la sfirsitul zilei, ti-am trimis un minunat apus de soare, gindind ca ma vei privi. Te-am cautat atit de mult cu privirea miilor de stele stralucitoare, nadajduind ca ma vei vedea, dar am ramas pierduta in nepasarea ta… In sfirsit, noaptea, la culcarea ta, am revarsat peste tine lumina lunii, ca sa-ti amintesc ca eu nu te pot uita. Am nadajduit ca macar acum ma vei observa, inainte de a adormi, dar ai tacut, nu m-ai privit. Si ai adormit…

A ta vesnica prietena, Fericirea

Ce este fericirea? Iată o întrebare la care au încercat să răspundă nenumăraţi scriitori şi oameni de ştiinţă în decursul istoriei. Cu toate acestea, fericirea este un concept care prinde cu adevărat greutate doar într-o viziune proprie, asumată de un individ, conform dorinţelor şi aşteptărilor sale.

Orice persoană din lume îşi doreşte să fie fericită, însă cum şi când putem ştii că un individ are parte cu de acest sentiment? Este fericirea o bucurie a unei reuşite punctuale sau este mai degrabă o stare de bine pe o perioadă lungă de timp?

Dacă ar fi să consultăm părerea unor psihologi, răspunsul ar fi o combinaţie între cele două. Psihologul Ed Diener, autorul cărţii „Happiness: Unlocking the Mysteries of Psychological Wealth”, spune că fericirea este o „bunăstare subiectivă”, mai exact o combinaţie între satisfacţia propriei vieţi şi capacitatea de a avea mai multe emoţii pozitive decât negative.

Însă acesta să fie răspunsul la întrebarea ce este fericirea?

Martin Seligman, un important cercetător în domeniul psihologiei pozitive şi autor al cărţii „Authentic Happiness”, afirmă că fericirea este compusă din trei elemente: plăcerea, integrarea şi semnificaţia. Mai exact, plăcerea se referă la sentimentele pozitive pe care le ai, integrarea – la capacitatea de a interacţiona conform dorinţelor tale cu cei din jurul tău, iar semnificaţia – puterea de a da acţiunilor tale, muncii de exemplu, un sens cât mai înalt.

Mai există de asemenea un element foarte important când vorbim despre fericire. Majoritatea oamenilor ar spune că bogaţia de exemplu sau iubirea te ajută să fii fericit. Răspunsul oamenilor de ştiinţă este însă uşor diferit.

Pe baza mai multor studii, psihologul Sonja Lyubomirsky a ajuns la concluzia că fericirea depinde în proporţie de 50% de genele noastre, 10% de circumstanţele vieţii, iar 40% de propriile noastre acţiuni. Astfel, continuă specialiştii, o modalitate bună de a deveni mai fericiţi este să cultivăm emoţii şi gânduri pozitive.

Gândurile pozitive, adaugă psihologii, nu sunt abordări naive în legătură cu problemele inerente ale vieţii, ci un mecanism de apărare a sistemului nervos. Emoţiile pozitive au capacitatea de a-i oferi unei persoane mai multe răspunsuri la problemele cu care se confruntă decât abordările negative.

Ce este fericirea. Cine este mai fericit?

Potrivit psihologilor, cei care simt mai multe sentimente pozitive în viaţa lor sunt aceeia care au legături mai strânse cu membrii familiei sau cu prietenii. De asemenea, persoanele optimiste şi cele care au o stimă de sine mai ridicată, au mai multe şanse de a fi fericiţi.

Într-un fel previzibil, copiii care au crescut cu părinţi divorţaţi tind să fie mai puţin fericiţi la maturitate decât copiii care au crescut în familii intacte.

Oamenii în vârstă sunt mai fericiţi decât tinerii, aceştia din urmă fiind mai uşor cuprinşi de sentimente negative, de furie şi anxietate.

Ce este fericirea? Citate despre fericire

Chiar dacă nu am reuşit să oferim un răspuns concret la întrebarea ce este fericirea, poate ar fi mai indicat să ne îndreptăm atenţia către definiţiile date fericirii de mai marii filosofi şi autori ai lumii:

„Fericirea cuprinde cinci părţi. O parte este a lua hotărâri bune; a doua este a avea simţuri bune şi sănătate trupească; a treia este reuşita în ceea ce întreprinzi; a patra-i reputaţia bună printre oameni şi a cincea bunurilor folositoare pentru viaţă.” (Platon)

„Fericirea rezidă în căutarea ei.” (Jules Renard)

„Nu există nici fericire, nici nenorocire pe lume; există doar compararea unei stări cu cealaltă şi atâta tot. Doar cel care a simţit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă cea mai mare fericire.” (Alexandre Dumas)

„Fericirea este cea mai mare biruinţă, aceea pe care o dobândim împotriva destinului ce ne este impus.” (Albert Camus)

„O viaţă fericită nu poate exista fără o anume cantitate de întuneric.” (Jung)

„Nu numai o durere îţi poate tulbura o fericire, ci şi altă fericire.” (Lucian Blaga)

„Fericirea nu constă în a fi iubit. Fiecare fiinţă umană are iubire pentru ea însăşi, şi totuşi, sunt mii care trăiesc o existenţă damnată. Nu, faptul de a fi iubit nu-ţi aduce fericirea. Dar a iubi, aceasta este fericirea.” (Hermann Hesse)

„Din nenorocire, fericirea înseamnă în aparenţă ceva absolut şi tocmai de aceea se găsesc atâţia neghiobi care să se întrebe: “Ce e fericirea?” (Balzac)

„Credem că fericirea derivă dintr-un loc în care am fost odată fericiţi. Adevărul este că fericirea derivă din noi înşine.” (Franz Schubert)

„Dar e atât de dureros şi greu să nu crezi în fericire. Pentru cei mulţi, fericirea ajunge chiar un sens dat existenţei. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscută, valorificată şi stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea.” (Mircea Eliade)

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!