O pilda pentru momentele dificile din viata: Dumnezeu stie ce face cu noi. El este stapanul, iar noi suntem suntem lutul lui. El ne va modela astfel incat sa ne transformam intr-o piesa fara cusur, sa fim puternici si sa putem trece peste orice problema.

Puterea credinței depășește granițele imaginației, în unele cazuri. Fiecare dintre noi purtăm în suflet un colţişor neştiut de nimeni, unde ne regăsim şi ne dăm întâlnire cu divinitatea. Pentru Paraschiva, acest loc s-a transformat într-un altar al credinţei. Și a ajutat-o să se vindece de cancer. Încă de pe vremea când eram doar o copilă, în clasa a treia, Dumnezeu m-a făcut să trăiesc o minune. Poate că eu nu înţelegem prea multe atunci, dar pentru părinţii mei, cu siguranţă, ceea ce s-a întâmplat a fost o atingere divină. Eram un copil al cărui picior refuza să se mai dezvolte normal. Nu mai puteam să-l îndrept. Simţeam, cu fiecare zi, cum articulaţiile se strâng tot mai mult şi nu mă mai lasă să păşesc. Părinţii, oameni simpli, de la ţară, au încercat toate leacurile auzite. Însă fără vreun rezultat. Rămăsese doar puterea credinței. Dumnezeu ne luminează mintea Singura soluţie rămăsese doar ruga la Dumnezeu, încrederea că numai El mă poate salva. Aşa am ajuns, purtată pe braţe, la slujba de Sfântul Ioan, de la Mitropolie. Întâmplarea a făcut ca însuşi Mitropolitul să asiste la slujbă. Iar eu, împreună cu părinţii, să ne aflăm în dreptul scaunului Sfinţiei Sale. Am primit binecuvântarea atunci. A doua zi, în timpul slujbei dedicate Izvorului Tămăduirii, am simţit cum în spatele genunchiului a pocnit ceva. Mama şi tata s-au speriat, au încercat să-mi bandajeze piciorul cu un fular. Însă eu am simţit o uşurare în acel moment. Puteam să păşesc şi, din clipa aceea, am mers pe propriile picioare. Puterea credinței este uluitoare. Anii au trecut. Între timp am devenit profesoară. Deşi mai păstram puterea credinței în suflet, materia pe care o predam nu prea “se lovea” cu religia. La biserică nu puteam să fiu văzută fiindcă, din cauza rigorilor regimului comunist, riscam să-mi pierd locul de muncă. Când aveam ocazia, mergeam însă la mânăstirile din nordul Moldovei să mă rog. Cum după ’89 frica de a nu fi văzută în biserică a dispărut, mi-am dedicat a doua jumătate a vieţii lui Dumnezeu. Şi nu întâmplător. Am început treptat. Librăriile au fost invadate de “curentul” Sandra Brown, iar fiica mea citea unul dintre romanele respective. Am răsfoit şi eu cartea şi când am văzut despre ce este vorba, am hotărât că singurele cărţi pe care le voi mai citi vor fi cele cu caracter religios. Aşa mi-am umplut biblioteca de publicaţii diverse în domeniu şi am reuşit să-mi răspund la multe întrebări. Puterea credinței vindecă Acum doi ani m-am trezit cu o scurgere ciudată. Problemă femeiască destul de jenantă, mai ales la vârsta mea. Mi-era ruşine să-i spun fetei mele şi, cu atât mai mult, unor prietene. Am pus-o pe seama faptului că rămăsesem văduvă din ’96 şi mă gândeam că de vină or fi fost hormonii. Aşa că am lăsat boala la voia întâmplării, chiar dacă, în timp, ea a evoluat necruţător. Abia după un an de zile, fiind în vizită la sora mea din Bucureşti, am decis să merg la un control medical. În urma unui chiuretaj, verdictul soartei a fost crunt: cancer. Dar nu am disperat. Ştiam că Dumnezeu e deasupra tuturor şi mi-am spus că El îmi cere astfel plata pentru păcatele tinereţii. De atunci mă rog întruna, dar mi-am schimbat şi regimul de viaţă. Am renunţat la carne şi încerc să mănânc mai multe crudităţi. Fiica mea este şi ea foarte credincioasă. Cum eu nu mai puteam să mă deplasez chiar oriunde, a fost ea în locul meu la Mânăstirea Antim din Bucureşti şi a plătit citirea, vreme de 40 de zile, a Acatistului Sfântului Nectarie, protectorul bolnavilor de cancer. Curând am repetat analizele de sânge şi rezultatele au fost surprinzătoare până şi pentru medici. Mă simt foarte bine şi cred cu tărie că numai puterea divină a putut să mă vindece. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Cea mai profunda lectie: Cand viata pare dificila citeste asta.

Un cuplu mergea prin toata tara pentru a cumpara decoratiuni frumoase din magazine. Ambii erau pasionati de antichitati si ceramica, in special de cani de ceai. Intr-o zi, in vitrina unui magazin foarte mic au gasit o cana foarte frumoasa, asa ca au decis sa intre si sa o vada de aproape.

Ei i-au spus vanzatoarei: “Ne puteti arata si noua acea cana? N-am mai vazut niciodata ceva atat de frumos.”

In momentul in care femeia a primit cana de la vanzatoare in mana, canuta a inceput sa vorbeasca:

“Nu intelegeti… eu nu am fost intotdeauna asa frumoasa. A existat o vreme in care eram rosie si eram doar lut. Stapanul meu m-a luat si m-a rostogolit, si m-a amestecat cu apa… iar eu am strigat LASA-MA IN PACE, insa el mi-a zambit si a spus “Nu inca.”

Apoi m-a pus pe o roata. Si dintr-o data eram invartita cu multa forta. M-am speriat si i-am spus OPRESTE-TE!, insa stapanul doar a dat din cap si mi-a spus “Nu inca.”

Apoi m-a pus in cuptor. Niciodata n-am simtit o astfel de caldura. M-am intrebat de ce vrea sa ma arda… si am tipat, am batut in usa. Am reusit sa il vad putin prin deschizatura usii si am putut citit pe buzele lui spunandu-mi “Nu esti gata inca.”

In cele din urma, usa cuptorului s-a deschis. El m-a pus pe raft si atunci am inceput sa ma racesc. Era mai bine. A venit, m-a luat si a inceput sa ma perieze si sa ma picteze peste tot. Praful era oribil… Credeam ca nu voi rezista. Am plans si i-am spus OPRESTE-TE, OPRESTE-TE.. insa el doar a dat din cap si a spus “Nu inca.”

Publicitate

Apoi, brusc, m-a pus din nou in cuptor. Dar nu era ca prima data. De data aceasta era de doua ori mai fierbinte. Am stiut ca ma voi sufoca. L-am rugat si l-am tot rugat, am tipat, am plans. L-am vazut prin deschizatura usii, spunandu-mi “Nu inca.”

Atunci am stiut ca nu mai exista nicio speranta. Eram gata sa renunt, nu mai puteam face nimic. Dar usa s-a deschis si el m-a scos cu grija si m-a pus pe raft. O ora mai tarziu, mi-a intins o oglinda. Nu am crezut ca sunt eu… “E frumos… sunt atat de frumoasa!” – am spus.

In acel moment, el mi-a spus: “Stiu ca doare sa fii rulat si modelat, dar daca te-as fi lasat in pace te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar daca m-as fi oprit, te-ai fi prabusit. Stiu ca era cald in cuptor, dar daca nu te-as fi pus acolo, te-ai fi spart. Stiu ca praful si vopseaua te-au innecat, dar daca nu as fi facut asta, niciodata nu ai fi avut o culoare in viata ta. Si daca nu te-as fi pus in cuptor pentru a doua oara nu ai fi supravietuit foarte mult timp si te-ai fi spart imediat. Acum esti un produs finit… visul meu este implinit.”

Morala: Dumnezeu stie ce face cu noi. El este stapanul, iar noi suntem suntem lutul lui. El ne va modela astfel incat sa ne transformam intr-o piesa fara cusur, sa fim puternici si sa putem trece peste orice problema.

Publicitate
Alte Articole
Pilde
Vrem să împărtășim cu voi frumoasa scrisoare de dragoste a unui bărbat către soția lui, care a realizat ca cele mai marunte lucruri sunt cele cu adevarat importante. ” Dragostea mea, M-ai întrebat ce să-mi trimiți cât sunt plecat; acele lucruri pe care mi le doresc nu le pot primi pe un vapor, la mii de mile depărtare de tine. Lista a fost, totuși, foarte ușor de scris. Te rog trimite-mi toamna. Umple o cutie cu acea răcoare specială a serilor care prevestesc venirea iernii. Adaugă culorile tomnatice: galbenul, roșul și maroul frunzelor ale căror cicluri de viață s-au încheiat. Trimite-mi sunetul pe care acestea îl scot în momentul în care mergi printre straturi înalte până la gleznă de frunze uscate, împrăștiate peste tot. Ai grijă să legi totul cu fumul frunzelor care ard și ambalează totul cu galbena lună a recoltelor, prinsă printre crengile dezvelite ale unui copac care și-a început somnul de iarnă. padure toamna felicitare animata Mai târziu, trimite-mi iarna. Trimite-mi prima ninsoare puternică și acea liniște și tăcere magică care coboară pe pământ odată cu fulgii enormi de zăpadă, ce se strâng pe jos. Nu uita de gustul fulgilor de zăpadă pe limba mea și nici de fulgii aproape topiti, prinși în părul tău, exact ca bijuteriile. Trimite-mi o pătură de un alb pur sub o lună plină, când pământul pare să strălucească. Trimite-mi un om de zăpadă sau, mai bine, o familie de zăpadă cu un tată de zăpada, o mamă de zăpadă și copii micuți, tot din nea, cu ochii din nasturi, crengi pentru mâini și morcovi pentru nas. Trimite-mi o seară în fața șemineului, cu speranțe și vise în flăcări. Trimite-mi o parte din căldura ta, în timp ce te țin în brațe, sub pături, într-o noapte friguroasă de Decembrie. Vreau chiar și țurțurii lungi, delicați, eleganti.Sărbătorile, de asemenea, le vreau. Trimite-mi Halloween-ul cu micuțe vrăjitoare, zâne, fantome, indieni și pirați. Împăturește-mi, cu grijă, vocile timide care șoptesc „Ne dați ori nu ne dați?”. Trimite-mi mirosul dovlecilor proaspăt tăiați, cu tot cu zâmbetele și rânjetele lor amuzante. Apoi, adaugă-mi magia ceva mai vârstnică, cea care vine mai târziu, după ora 12 noaptea, când cei mici sunt ascunși și dorm sub pături, când casa este tăcută și singurul zgomot care se aude este cel al crengilor care lovesc geamurile și care îi fac, chiar și pe adulti să se întrebe dacă într-adevăr există spirite, fantome, vampiri și vârcolaci în întunericul nopții. Trimite-mi un copac de Crăciun. Nu orice copac, ci unul proaspăt tăiat, aranjat de mâini micuțe, asistate de părinți. Trimite-mi mirosul de brad, câteva lumini, globuri și scântei prinse cu beteală și împrăștiate aici și acolo. Trimite-mi un pahar cu lichior de ouă, foarte ușor condimentat. Gustă-l tu mai întâi, apoi lasă-ți urma buzelor pe marginea paharului, pentru mine, să o văd și să o gust. Trimite-mi acea anticipare lipsită de somn a nopții dinainte de Crăciun, când micii îngeri încearcă așa de greu să se ducă la culcare, știind în adâncul inimilor lor că Moș Crăciun nu va veni până ei nu vor adormi. Împarte cu mine un pahar cu lapte și câteva fursecuri de ciocolată, în încercarea de a păstra vie naivitatea copilăriei. Trimite-mi țipetele încântate ale celor mici când văd, pentru prima oară, cadourile lăsate de Moș. Trimite-mi sunetele ambalajelor rupte cu multă plăcere și satisfacție, trimite-mi surprinderea lor în timp ce cadoul este dezvăluit și arătat mai departe. Trimite-mi îmbrățișările tuturor. Pentru ultima noapte a anului, trimite-mi o seară liniștită, petrecută alături de tine, în timp ce visăm și așteptăm cu nerăbdare următorul nostru an împreună și ne bucurăm de toate momentele dificile pe care le-am depășit, tot împreună. Trimite-mi toate schimbările anotimpurilor, toate grijile de zi cu zi, toate bucuriile și toate sărbătorile pe care le voi pierde în timp ce sunt undeva în partea cealaltă a lumii, departe de tine. Mai presus de toate, trimite-mi gândurile și speranțele tale, visele și dorințele tale, zâmbetele și lacrimile tale. Și cel mai important, trimite-mi dragostea ta.” Sperăm să vă reamintească și vouă, pe de-o parte de puritatea sentimentului de dragoste și pe de altă parte, de frumusețea vieții și a lumii în care trăim. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!